
Proiectul BMW iX5 cu hidrogen merge mai departe și se pregătește de producția de serie, în pofida condițiilor financiare restrictive pe care le traversează compania germană, la fel ca restul industriei auto.
Proiectul unui pick-up dezvoltat de Renault pentru piețele din America de Sud are deja o vechime de câțiva ani și face parte din vechiul International Game Plan” al mărcii, care prevedea lansarea a nu mai puțin de opt modele noi. Modelul are la bază platforma Duster/Bigster, dar a primit o mulțime de evoluții tehnice și de design.
Producătorul suedez Volvo Cars și Geely Auto, ambele controlate de holdingul Geely, au ajuns la un acord de distribuție pe piața din Europa începând de anul viitor.
Proiectul anunțat la începutul săptămânii de directorul Dacia, Mihai Bordeanu, a fost demarat oficial și va aduce un grad minim de independență energetică pentru cea mai mare uzină de vehicule din România.
Deși s-a spus că oprirea uzinelor de automobile Dacia și Ford este una firească și este destinată reparațiilor și întreținerii anuale, cifrele transmise de ACAROM pentru luna august arată că la Mioveni s-au fabricat cu aproape 30% mai puține mașini față de anul trecut, în timp ce la Ford Otosan scăderea a fost înregistrată în iulie. Asta arată că avem în continuare o scădere a cererii, nu doar o economie de energie electrică.
Primul SUV complet electric al Renault, Scenic, a primit o actualizare importantă la nivel de baterii, odată cu unele îmbunătățiri tehnologice și cu un facelift discret.
Nissan va lansa peste doar două săptămâni propriul model electric similar lui Renault Twingo și Dacia Spring, o mașină ce va fi produsă de Renault Group în Slovania. Primele fotografii spion arată destul de bine cu care dintre cele două modele va semăna cel mai mult noul model Nissan.
Volvo a făcut mai multe actualizări considerate semnificative, în materie de siguranță, tehnologie și design, pentru modelele EX40, EC40 și XC40, care acoperă cea mai mare pondere în vânzările mărcii.
Aumovio a ajuns cu noul său sistem de frânare electronică (brake by wire) în faza de producție de serie, iar primul client a comandat deja sistemul pentru un model care e gata să intre în fabricație.
Inovațiile companiei Horse Powertrain, creată prin fuziunea diviziilor de motoare și transmisii ale Renault Group și Geely, sunt lansate pe bandă rulantă, pregătind parcă industria auto pentru revenirea la soluțiile care includ și combustie. Cel mai nou anunț se referă la un motor hibrid pentru off-road.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2557 | +0.0020 | +0.04 % |
| 1 USD | 4.5316 | +0.0152 | +0.34 % |
| 1 GBP | 6.1216 | +0.0038 | +0.06 % |
| 1 CHF | 5.5628 | -0.0079 | -0.14 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro