

Producătorii de lapte ecologic certificat ar urma să primească câte 2 lei/litru de lapte certificat, pe o perioadă de 3 ani și în limita a 50.000 euro, conform unei scheme de ajutor de minimis propuse printr-un proiect legislativ. Valoarea totală a schemei ar urma să fie de circa 19 milioane euro anual.
Peste 90% dintre furnizorii Auchan România pe segmentul produselor alimentare sunt companii din România, care asigură, în sezon, între 90% și 100% din fructele și legumele comercializate. Totodată, întreaga cantitate de carne de pui și majoritatea produselor lactate și din carne vândute de companie sunt de proveniență locală, a anunțat joi, la Maratonul “Made in Romania", Tiberiu Dănețiu, Membru de board executiv, Auchan România.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Asociația Municipiilor din România (AMR), Philip Morris România, HORA (Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România) și Mega Image au lansat campania ZERO COMPROMISURI, o inițiativă de educare și conștientizare care își propune să prevină accesul minorilor la produse din tutun și nicotină și să promoveze responsabilitatea comună în protejarea acestora, în acord cu obiectivele de protejare a minorilor și cu procesul de revizuire a cadrului legislativ al UE privind produsele din tutun și nicotină.
Liderul pieței locale de distribuție FMCG și produse de beauty și-a majorat afacerile pentru al zecelea an consecutiv, atingând în 2025 cel mai ridicat nivel din istoria companiei. În pofida avansului vânzărilor, Interbrands Orbico a încheiat anul pe pierdere, după mai bine de un deceniu de profitabilitate.
Șoferii camioanelor de transport contra cost de mărfuri, cu vehicule ce au o masă maximă autorizată mai mare de 12,5 tone, nu vor mai putea fi constrânși de către beneficiarul transportului, furnizorul mărfurilor, intermediari sau reprezentanți ai acestora să efectueze descărcarea sau încărcarea mărfurilor, suporturilor sau ambalajelor, conform unui proiect legislativ adoptat de Parlament, prin votul final al deputaților.
Dezvoltatorul belgian Liebrecht & wooD Group, unul dintre cei mai mari dezvoltatori din sectorul de outleturi la nivel european, anunță noi magazine în cele două unități din România.
Ppreședintele Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță, spune că prețul pâinii poate crește în acest an, pe baza calculelor deja efectuate, cu procente cuprinse între 15,8% și 38,6%, pe fondul majorării prețului motorinei cu 30% și al scumpirii gazelor naturale cu 60%, iar măsurile luate de autorități nu vor determina scăderea prețului.
Poliția Locală București a aplicat amenzi în valoare totală de 55.000 de lei pentru 11 restaurante, terase și baruri unde se fuma în interior.
Lanțul britanic de restaurante de Fish & Chips Harry Ramsden’s, pe piață din 1928, intră în România.
Firmele au debutat în 2026 cu o scădere semnificativă a vânzărilor cu amănuntul, atât față de decembrie, cât și față de ianuarie 2025. Vânzările au început contracția în a doua parte a anului trecut, după majorarea TVA și a accizelor, ceea ce a aprins și mai mult inflația și a contribuit la scăderea veniturilor reale.
Din luna august intră în vigoare noul regulamentul UE privind ambalajele.
Directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, atrage atenția consumatorilor că, atunci când cumpără produse de pe site-uri ale unor firme neînregistrate în Uniunea Europeană, autoritățile au capacități limitate de a le proteja interesele.
Un singur centru comercial din București va fi deschis pe 1 ianuarie, în timp ce celelalte mall-uri vor fi închise.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2339 | +0.0002 | 0.00 % |
| 1 USD | 4.5801 | +0.0010 | +0.02 % |
| 1 GBP | 6.1312 | -0.0109 | -0.18 % |
| 1 CHF | 5.6583 | -0.0185 | -0.33 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro