Autori

Să privim adevărul în față, fără menajamente: ultimele date publicate de Eurostat nu mai lasă loc de interpretări.

Răgazul fiscal-bugetar dat de situația încasărilor și a deficitului de la jumătatea anului nu trebuie confundat de București cu o siguranță structurală permanentă.

În orice economie națională, există facturi care se văd și facturi care nu se văd.

Undeva între zgârie-norii din Manhattan, bulevardele largi din Toronto și ecourile istorice de pe Stadionul Azteca din Mexico City, se desenează în aceste săptămâni harta unei transformări care depășește cu mult granițele dreptunghiului verde.

România traversează o perioadă de profundă derută, fiind aruncată într-un ping-pong absurd între două stări extreme: una este de repaus instituțional, cealaltă e delir electoral.

Se vorbește, până la saturație, despre cine câștigă și cine pierde puterea, despre majorități negociate în culise și sacrificate vulgar în văzul tuturor la ore de mare audiență; despre algoritmi guvernamentali și împărțirea funcțiilor-cheie.

Ce se vede prin lentila geopoliticii clasice? Hărți, granițe, alianțe, sfere de influență, armate și tratate. Iar statele păreau să joace marele joc al puterii prin diplomație și forță militară.

Pentru un nou prim-ministru, miza depășește simplul exercițiu al puterii.

Asistăm astăzi la o metamorfoză definitivă a resurselor energetice: transformarea lor brutală dintr-un bun pur economic într-o armă strategică multidimensională.

Predictibilitate” - un cuvânt pe care România dă semnale puternice că-l va șterge din vocabularul politico-economic.