FOTO SPION Primele imagini cu modelul creat din Dacia Spring și Renault Twingo de Nissan. A fost anunțat și numele

Nissan va lansa peste doar două săptămâni propriul model electric similar lui Renault Twingo și Dacia Spring, o mașină ce va fi produsă de Renault Group în Slovania. Primele fotografii spion arată destul de bine cu care dintre cele două modele va semăna cel mai mult noul model Nissan.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
FOTO SPION Primele imagini cu modelul creat din Dacia Spring și Renault Twingo de Nissan. A fost anunțat și numele

Un al doilea automobil complet electrice al Nissan derivat dintr-un model al Renault va fi dezvăluit la finalul acestei luni, pe 23 septembrie. Mașina va completa gama cu emisii zero a japonezilor pe piața din Europa, unde legislația europeană impune limite de emisii tot mai drastice.

Nissan a anunțat oficial că noul model electric se va numi Pixo, fiind abandonată opțiunea Wave care a circulat un timp prin presa auto.

VIDEO PREMIERĂ Singura autostradă construită de chinezi în România. Inspecție cu mașina de la un cap la altul CITEȘTE ȘI VIDEO PREMIERĂ Singura autostradă construită de chinezi în România. Inspecție cu mașina de la un cap la altul

Mașina a fost dezvoltată în parteneriat de Nissan și Renault, pe baza platformei RGEV small și va avea propriul design, creat de specialiștii japonezi. Cu toate acestea, pentru a reduce costurile la maxim, Pixo va folosi un procent foarte mare de componente comune, inclusiv la nivelul caroseriei și la interior.

Acest lucru este vizibil în primele fotografii spion publicate de fotografii alertați de prezența noului model în „haine” de camuflaj, pe șoselele din Spania.

În aceste imagini este clar evidențiată, în pofida camuflajului, caroseria Twingo, marcată de linia geamurilor și de protecția de plastic neagră din jurul hayonului. Geamul spate cu deschidere parțială și profilul lateral al portierelor sunt de asemenea ușor de sesizat.

Sunt diferite, în schimb, farurile, capota și bara frontală, semn că Nissan a ales să modifice această zonă a mașinii pentru a-și diferenția propriul model, conform imaginilor analizate de Profit.ro. Dacă în cazul perechii Renault 5 – Nissan Micra blocurile optice erau rentangulare la francezi și rotunde la japonezi, acum lucrurile s-au inversat.

Farurile LED rotunde de pe Twingo au fost înlocuite de faruri rectangulare, care amintesc vag de cele ale primei generații Pixo și, într-o mică măsură, de noile faruri oferite de Dacia pe noul Spring.

FOTO Prima sa motocicletă de stradă, în serie limitată, lansată de Aston Martin CITEȘTE ȘI FOTO Prima sa motocicletă de stradă, în serie limitată, lansată de Aston Martin

Și la partea din spate a mașinii este vizibilă o arhitectură modificată, cu stopuri care preiau aparent forma de pe Spring.

La interior, este așteptată o similaritate cu Twingo, cu mici excepții la nivelul detaliilor de brand și cu un software propriu pe sistemul de operare și infotainment.

FOTO Secretele noii Dacia Spring: designer coreean, școlit în Germania, angajat la Renault în Paris. Cum arată primele schițe ale proiectului \ CITEȘTE ȘI FOTO Secretele noii Dacia Spring: designer coreean, școlit în Germania, angajat la Renault în Paris. Cum arată primele schițe ale proiectului "Evader"

În ceea ce privește prețul, este așteptată o apropiere de valorile afișate de Twingo, în jurul sumei de 20.000 de euro pentru versiunea de intrare.

Din punct de vedere tehnic, nu există riscurile unei surprize, pentru că aceasta ar aduce costuri inutile. De aceea putem anticipa că bateria (de tip LFP, produsă de CATL) și motorul (produs deocamdată în China) vor fi aceleași de pe Twingo și Spring, cu 27,5 kWh capacitate și 80 CP la motor, respectiv o autonomie de circa 250 – 160 km.

Și la nivel de dimensiuni asemănarea vizibilă cu Twingo sugerează o valoare apropiată de acest model, care are 3,78 metri, mai mică cu 7 cm față de Dacia Spring.

Producția lui Nissan Pixo va începe la sfârșitul acestui an, imediat după startul Daciei Spring, iar livrările sunt așteptate pentru anul viitor.

Nissan a anunțat numele noului model cu ocazia Zilei Mondiale a Vehiculelor Electrice, „Construit în Europa, pentru șoferii europeni, PIXO va aduce un caracter proaspăt și distractiv segmentului vehiculelor electrice compacte. Va fi dezvăluit pe 23 septembrie 2026”, spune Nissan.

VIDEO Unii tineri nu pot să înțeleagă cerințele. Simona Petrescu, UniCredit: Ne uităm la o societate vulnerabilă. Investim nu doar în educația financiară, ci și în alfabetizarea funcțională - Maratonul Profit.ro Viitor pentru România CITEȘTE ȘI VIDEO Unii tineri nu pot să înțeleagă cerințele. Simona Petrescu, UniCredit: Ne uităm la o societate vulnerabilă. Investim nu doar în educația financiară, ci și în alfabetizarea funcțională - Maratonul Profit.ro Viitor pentru România

„De dimensiuni reduse, dar cu o personalitate puternică, PIXO este cea mai nouă achiziție la gama tot mai mare de vehicule electrice Nissan. Creat pentru viața urbană modernă, acesta combină dimensiunile compacte cu tehnologia intuitivă și designul distinctiv Nissan, făcând condusul urban de zi cu zi ușor și plăcut.

PIXO marchează revenirea Nissan în segmentul A din Europa, oferind clienților din întreaga regiune o opțiune nouă și mai accesibilă pentru condusul electric de zi cu zi”, mai adaugă compania japoneză.

FOTO SPION Primele imagini cu modelul creat din Dacia Spring și Renault Twingo de Nissan. A fost anunțat și numele

FOTO SPION Primele imagini cu modelul creat din Dacia Spring și Renault Twingo de Nissan. A fost anunțat și numele

FOTO SPION Primele imagini cu modelul creat din Dacia Spring și Renault Twingo de Nissan. A fost anunțat și numele
viewscnt

Adaugă Profit.ro ca sursa preferata in produsele Google pentru a-ți fi arătate doar știrile din România care te interesează.

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2537 -0.0005-0.01 %
1 USD4.5164 -0.0030-0.07 %
1 GBP6.1178 -0.0006-0.01 %
1 CHF5.5707 -0.0061-0.11 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite