
România a lansat în ianuarie 2023 un apel de 258,7 milioane de euro pentru fabrici de baterii și de panouri fotovoltaice, Comisia Europeană a autorizat schema o lună mai târziu, în forma în care fusese construită, iar în octombrie 2023 Ministerul Energiei a anulat apelul, pentru a-l relansa în februarie 2024 cu buget redus și cu o procedură schimbată din necompetitivă în competitivă.
Apelul de proiecte fusese lansat în noiembrie 2022, înaintea emiterii de către ANRE a normei de racordare a instalațiilor de stocare și înaintea aprobării schemei de către Comisia Europeană, sub condiție suspensivă, tocmai pentru a nu se pierde timp.
Ideea, tot mai des vehiculată în dezbaterea publică din această vară, potrivit căreia dificultățile Complexului Energetic Oltenia, cel mai mare producător de energie electrică pe bază de cărbune din țară, ar fi consecința unei negocieri greșite a PNRR sau a unei decizii politice de închidere accelerată a capacităților pe lignit este contrazisă de documentele oficiale ale Comisiei Europene, de analizele Transelectrica și de legislația adoptată ulterior de statul român, relevă o analiză a acestor documente realizată de Profit.ro.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2589 | +0.0055 | +0.10 % |
| 1 USD | 4.5077 | +0.0063 | +0.14 % |
| 1 GBP | 6.1429 | +0.0004 | +0.01 % |
| 1 CHF | 5.6086 | -0.0013 | -0.02 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro