Autori

Ce-ar mai fi spus despre Pokemon Go? Piața, personajul colectiv cel mai credibil și cu discursul cel mai argumentat, s-a pronunțat deja: la mai puțin de 3 săptămâni de la lansare, jocul a fost instalat pe mai mult de 75 de milioane de dispozitive mobile, potrivit estimărilor firmei de analiză Sensor Tower, citate de Profit.ro.

Am scris de curând un text pe blogul personal în care am menționat că mă nedumirește de ce se apucă să facă băncile business tot cu tipul de finanțare unde au eșuat – creditele ipotecare -, în loc să ofere capital de lucru, pe termen scurt, pentru finanțarea comerțului?

Vă mai amintiți de anul 2015, când s-a micșorat TVA la alimente? Ei bine, la fel ca în bancul acela cu mașina, care era, de fapt, bicicletă, și care nu s-a dat, ci s-a luat, cheltuielile cu impozitele, contribuțiile și taxele s-au mărit în anul relaxării fiscale. Ele au reprezentat 19% din total cheltuielilor, față de 16,7% în 2014. Adică, românii au plătit taxe de 168 de lei lunar, față de 142 în anul precedent.

Statistica “duduie” la nivelul tuturor indicatorilor “de creștere”, însă evoluția numerarului în afara sistemului bancar în relație cu cea a întregii mase monetare și dinamica vânzărilor de carburanți nu vin să confirme optimismul.

Am citit de curând un articol într-o revistă colorată ce se străduia să acrediteze ideea că avem și noi, românii, mărci puternice, și că-i și la noi capitalism zis și economie de piață, dar sincer mă tot străduiesc să văd, când merg pe stradă, plăcuțe de firme pe care să scrie “since 1992” sau măcar “since 1995”, și abia dacă zăresc câte una pe vreo cofetărie.

M-am mai întrebat oare ce scriu în notele informative funcționarii care raportează ce articole economice se mai scriu prin presă, ori aceia ce redau convorbirile telefonice în care ziariștii le povestesc prietenilor ce urmează să mai publice. Dar, am devenit din ce în ce mai curios.

Problema comună a tuturor decidenților actuali, inclusiv a celor cărora mediul politic le pune eticheta de specialiști, este că nu sesizează decât secvența istorică, fără să indice cum se poate ieși din cercul vicios. Există instituții care-i pot pedepsi pe vinovați pentru situația în care am ajuns, dar nu și instituții care să ne scoată din fundătura în care am intrat.

Nu cumva Fondul Proprietatea e gestionat prost nu din cauza incapacității manageriale, ci pentru a se facilita preluarea ostilă a participațiilor rentabile? Iată o temă de cercetat, care în măsura în care se va dovedi a fi o temere îndreptățită, ar putea să arate că vehiculul FP e utilizat pentru altceva decât pentru ceea ce a fost înființat. Și asta explică, desigur, de ce e inadmisibil să oferi drept compensație celor păgubiți active purtătoare de risc.

Pentru supraîndatorare, trădată de mărimea creditelor neperformante, există responsabili, politicienii care au întreținut corupția prin creșterea taxelor și extensia datoriei publice în plină criză. Datoria statului a fost într-o anumită măsură ținută sub control, fiindcă s-a împrumutat populația de la bănci. Iar în situația în care românii nu reușesc, în prezent, să înapoieze bani luați cu împrumut, politicienii se fac vinovați pentru riscurile pe care le-au indus sistemului bancar. De ce nu vorbește nimeni despre aceste lucruri cu subiect și predicat?

Teroarea și purismul religios și ideologic nu au fost însă niciodată suficiente pentru a menține un grup la putere pe termen lung. Pentru asta, e nevoie și de o brumă de legitimitate și de adeziune voluntară din partea locuitorilor teritoriilor dominate. Rețeta puterii trebuie să conțină și o oarecare doză de morcov, nu doar băț chior.