Statistica “duduie” la nivelul tuturor indicatorilor “de creștere”, însă evoluția numerarului în afara sistemului bancar în relație cu cea a întregii mase monetare și dinamica vânzărilor de carburanți nu vin să confirme optimismul.
E posibil ca în România să se întâmple cam același lucru ca în Statele Unite, unde, deși se sesizează ceva “mișcare” în economie, asta are legătură cu faptul că populația se repliază spre joburi mai prost plătite, generatoare de mai puțină valoare adăugată, iar astfel nu se “aprinde” șomajul. Cel puțin temporar.
Și, cu această ocazie, poate fi lansată ideea că economia subterană crește, chiar dacă numerarul în circulație scade, în condițiile în care cash-ul nu se reduce semnificativ.
Iar dacă populația merge spre locuri de muncă mai prost plătite, se diminuează puterea de cheltuire și de consum. Dacă se mărește sfera neînregistrată a economiei și cealaltă se micșorează, viteza de circulație a numerarului devine mai mare. Când scade administrativ cantitate de cash, dar oamenii sunt mai prost plătiți, viteza de circulație a banilor se majorează.
Lefurile se măresc în sfera înregistrată a economiei, ca urmare a avansului salariului minim, dar se rup de productivitate. Și atunci e din ce în ce mai evident că una se întâmplă în economia la vedere și alta în cea subterană, unde migrează din ce în ce mai mulți. Salariile cresc în partea înregistrată a economiei, însă consumul merge spre cealaltă.
Numerarul se reduce, dar – o spun din nou – banii circulă tot mai repede. Și asemănarea cu Statele Unite e dată de faptul că mărirea consumului la vedere vine din partea unde s-a consemnat creșterea salarială. În acele zone oamenii par a fi mai optimiști, deși sunt supraîndatorați. Se așteaptă să le meargă mai bine. Poate și pentru că sunt tineri…
