Am citit de curând un articol într-o revistă colorată ce se străduia să acrediteze ideea că avem și noi, românii, mărci puternice, și că-i și la noi capitalism zis și economie de piață, dar sincer mă tot străduiesc să văd, când merg pe stradă, plăcuțe de firme pe care să scrie “since 1992” sau măcar “since 1995”, și abia dacă zăresc câte una pe vreo cofetărie.
Am, în schimb, un prieten ce locuiește în Marea Britanie, care mi-a spus că el și tatăl lui nu și-au schimbat furnizorii în ultimii 30 de ani. Îi știu pe nume, uneori îi invită la o ceașcă de ceai și au o relație stabilă, bazată pe deplină încredere.
Eu cred că exagerează un pic, fiindcă e imposibil să nu se fi modificat nimic la nivelul preferințelor acestor consumatori. Însă, probabil, că ei nu prea au sesizat schimbarea, fiindcă, dacă s-a produs, a fost în bine.
Ei spun că în ceea ce privește cheltuielile pe care le angajează, inclusiv cele cu impozitele, nu s-au produs lucruri dramatice. Nu i-a șocat nimic. Au mai apărut niscaiva taxe, dar n-au fost în măsură să le deranjeze obiceiurile sănătoase.
Poate că din acest motiv în economiile mature din UE, în general, și în Regatul Unit, în special, PIB-ul se creează în proporții egale în fiecare trimestru, cam un sfert, fie că e vară, fie că-i iarnă.
Numai la noi iarna nu-i ca vara și PIB-ul are un procentaj de 18-19% în primul trimestru, pentru ca românii să-și dea drumul la consum în a doua parte a anului, când văd dacă au cu ce.
La noi nu se pune problema să fi avut același furnizor al unui produs vreme de 15 ani măcar, fiindcă aceștia au dispărut din 4 în 4 ani, după cum a ieșit la alegeri un anumit partid.
Iar în loc de tradiții, oamenii văd că se administrează tot pe bază de scenarii de avarie. Să fie mulțumiți că au găsit produse la ce “război” are loc acum și să zică merçi că nu li se pun iarăși cartele. Ce libertate de alegere, la fel ca în UK, și la ce furnizori tradiționali visează?!
Și mai merită dat un reper în afara faptului că nu există furnizori de mărfuri de la care să fi cumpărat o familie întreagă de-a lungul timpului, de la bunic, la tată și fiu. De ani buni observ că mai toate mărfurile sau serviciile care stau bine ca raport între calitate și preț dispar. Oamenii apucă să devină cumpărători fideli ai unui produs considerat avantajos, dar când se obișnuiesc mai mult cu el nu-l mai găsesc. Oare de ce în România tot ce-i bun se strică?
Pentru că mediul economic, mai precis cadrul fiscal se schimbă mereu, iar volatilitatea nu lasă loc pe piață decât afacerilor speculative. Asta este explicația pentru lipsa furnizorilor tradiționali. Din acest motiv cine vrea să supraviețuiască trebuie să dea în client pentru a-și recupera taxele de protecție plătite clasei politice, fiindcă nu are cum să funcționeze potrivit filosofiei capitaliste a diviziunii muncii - eu îți fac servicii ție, tu mie.
Dar tocmai pentru că întregul business e speculativ și afacerile autentice se evaporă, nu suntem stabili macroeconomic. E neclar în ce sferă se va crea PIB-ul la anul, în condițiile în care apar sau dispar afaceri în funcție de contextul politic și de taxele aferente. Firește însă că toate acestea au un preț: încrederea în consum nu doar că e una dintre cele mai reduse din UE, ci și printre cele mai volatile.
E clar, indicatorii economici pot fi mai mult bănuiți chiar și după ce s-a modernizat statul cu ajutorul FMI, UE și a Băncii Mondiale. PIB-ul, inflația, populația variază impredictibil. Iar urmărirea populației pe grupe de vârstă nu constituie un obiectiv al politicilor economice, ci e mai mult un element de reglaj: când ai mai puțini pensionari, crește PIB/locuitor.
CITEȘTE ȘI Datoriile guvernului către contribuabili s-au majorat cu 60% de la începutul anului Același lucru se întâmplă și cu populația activă, care atunci când țara are nevoie de sporuri de productivitate e trimisă în șomaj. Cu alte cuvinte, în loc să se obțină structural un nucleu de populație activă care să-i permită statului să se bazeze pe o cantitate stabilă de venituri bugetare, oamenii sunt folosiți ca masă de manevră. Mai departe, șomerii sacrificați pe altarul productivității sunt îndrumați să plece în străinătate pentru a se evita problemele sociale.
Recapitulăm. Încrederea redusă în consum are legătură cu șomajul - ca element de reglaj al productivității - după care gunoiul e băgat sub preș cu ajutorul migrației externe. Dar inflația - cea din întreaga economie, relevată de deflatorul PIB - se reaprinde în final ca urmare a productivității precare, deoarece șomajul are efect doar pe termen scurt. Forța de muncă s-a redus, paradoxal, și când au intrat investiții străine în România, imediat după intrarea în UE. Mediul economic nu le-a permis investițiilor să se îndrepte spre sectorul productiv și atunci a trebuit să scadă consumul. Însă prețurile produselor tot cresc căci nu avem ofertă internă. De unde se vede că bunăstarea n-a fost decât o majorare temporară de lichiditate.
Intrarea în UE doar pe criterii politice n-ar fi fost o problemă, dacă am fi avut după aceea o strategie economică. Noi însă ne mărginim la declarații de prietenie apropiată, pe care le adresăm când partenerului european, când celui american.
Dar nu vreau să închei cu asta, ci mai merită făcută o referire la cadrul fiscal volatil, care nu lasă loc pe piață furnizorilor tradiționali, ci doar celor speculativi. Legislația se tot schimbă ca să încerce să repare erorile anterioare, iar legile din viitor vor încerca să facă același lucru cu greșelile prezente.
Și pentru că excepțiile actuale sunt menite să le îndrepte pe cele trecute se poate trage concluzia că aceia care s-au împopoțonat cu titlul de manager, n-au avut nicio idee de asta. Doar au ținut populația pe picior de război și au tot realizat reglaje din limitarea cererii agregate.
La britanici, care au au avut din prima ideea și caracterul să facă ceea ce trebuie, legile nu se schimbă cu zecile de ani, nici furnizorii sau seriile statistice, piețele știu cum să aloce resursele și societatea e stabilă.
Oare vom găsi odată și odată pe unii care știu ceea ce să facă, ori vom experimenta la infinit pe populație, până când PIB-ul per capita va ajunge la nivel record pentru că frumoasa țară nu mai e locuită?
