Vă mai amintiți de anul 2015, când s-a micșorat TVA la alimente? Ei bine, la fel ca în bancul acela cu mașina, care era, de fapt, bicicletă, și care nu s-a dat, ci s-a luat, cheltuielile cu impozitele, contribuțiile și taxele s-au mărit în anul relaxării fiscale. Ele au reprezentat 19% din total cheltuielilor, față de 16,7% în 2014. Adică, românii au plătit taxe de 168 de lei lunar, față de 142 în anul precedent.
Iar în timpul în care povara fiscală a avansat cu 18%, veniturile oamenilor au crescut cu 8%. Asta după ce Victor Ponta avusese o dilemă la un moment dat, când a zis că e exclus să devină mai grea povara impozitelor în condițiile în care “cota unică de 16% nu s-a schimbat și nicio altă taxă care privește mediul de afaceri”. Iată însă că datele statistice recente demonstrează că fiscalitatea a devenit mai opresivă chiar dacă pe afișele de pe stradă scria, alături de poza fostului premier: “Doar Ponta a scăzut taxele: TVA redus la alimente, scăderea CAS cu 5%, eliminarea a peste 90% de taxe și tarife, neimpozitarea profitului reinvestit”.
Dar, în ciuda faptului că fiscalitatea a crescut, când în “prospect” era indicat că se reduce, poate că au dreptate analiștii care spun că România e puțin fiscalizată, ca dovadă are cel mai scăzut nivel al veniturilor fiscale în raport cu PIB-ul din Uniunea Europeană.
Din păcate însă, dacă e să schimbăm perspectiva de la macro la micro, unde se observă că un salariat dă mai mulți bani pe taxe (27,9% din totalul cheltuielilor), decât pe mâncare (19,8%), e posibil ca experții să se cam îndoiască de vorbele lor. Nemții achită taxe mai mari decât românii, dar rămân cu suficienți bani după aceea și își manifestă încrederea în consum.
La noi salariții au plătit impozite de 305 lei lunar în 2015, față de 276 în 2014, și asta, nu-i așa?, fiindcă s-a relaxat fiscalitatea! Timp în care pensionarii achită taxe de numai 76 de lei lunar și mai au și gratuitate pe mijloacele de transport în comun de la suprafață, în București.
Iar fiindcă la noi nu există vreo corelație între productivitate și remunerație, redistribuționismul a primit numele de stat social, așa cum scrie în primul paragraf din Constituție. Altfel spus, într-o țară în care pensionarii reprezintă principala forță de vot, preocupările legate de productivitate sunt marginale.
Într-un astfel de stat se administrează sărăcia - cererea agregată, în loc să fie stimulată bogăția - oferta agregată, și din câștigul din volum să aibă toată lumea de câștigat, consumator și stat, căruia i s-ar lărgi baza de impunere.
Și în condițiile unui mediu de afaceri atât de ostil, banii din străinătate vin la sentiment. Remiterile românilor care au fost trimiși în afară, ca să-i găsească pe întreprinzătorii ce lipseau din țara lor, sunt mai mari decât investițiile străine directe.
