Comuniștii voiau să elibereze "clasa muncitoare" de sub jugul burghezo-moșieresc-capitalist și, în acest scop, voiau să instaureze "dictatura proletariatului". Statul Islamic se închină la alt idol, dar ideea e în mare aceeași: drept-credincioșii musulmani (musulmani în sensul extrem-restrâns promovat de ISIS și dezavuat ca eretic de imensa majoritate a adepților Islamului) trebuie eliberați de sub tirania "infidelilor". Interesant este că, dintre așa-zișii necredincioși, militanții ISIS îi urăsc cel mai mult pe musulmanii de alte denominații, cum ar fi șiiții sau yazidiții, exact cum staliniștii îi urau cel mai mult pe social-democrați. În schimb, cel puțin în unele zone aflate sub controlul ISIS, creștinii și evreii au parte de o minimă protecție, cu condiția plății unei taxe specifice suplimentare.
Teroarea și purismul religios și ideologic nu au fost însă niciodată suficiente pentru a menține un grup la putere pe termen lung. Pentru asta, e nevoie și de o brumă de legitimitate și de adeziune voluntară din partea locuitorilor teritoriilor dominate. Rețeta puterii trebuie să conțină și o oarecare doză de morcov, nu doar băț chior.
Și, tot precum comuniștii, Statul Islamic le promite celor care i se supun "servicii publice", de cele mai multe ori gratuite sau cel mult la prețuri masiv subvenționate. Este vorba în primul rând de utilități esențiale, cum ar fi apă curentă sau curent electric, dar și de servicii de sănătate.
În al doilea rând, ISIS se marketează ca un campion al protecției sociale a săracilor și, în acest scop, a dezvoltat în teritoriile ocupate un întreg sistem de taxe și impozite de tip Robin Hood: luăm de la "bogați" (aproape toți cei care au un venit cât de cât constant) și dăm celor aflați în nevoie. Lăsăm la o parte faptul că cei mai mulți musulmani fac voluntar donații către cei mai puțin avuți, urmând pildele Profetului. Statul Islamic se vrea a fi un stat social, ceea ce nu este posibil în absența taxării.
"Contractul social" pe care ISIS îl prezintă spre semnare locuitorilor din regiunile pe care le ocupă (sub amenințarea armelor, nota bene) nu le cere mare lucru acestora în schimbul protecției și serviciilor publice: doar supunere totală și necondiționată, plus obligația plății întocmai și la timp a dărilor impuse de islamiști.
S-a ajuns până într-acolo încât, potrivit Foreign Policy, divizia de PR a ISIS a produs și un videoclip promoțional în care își îndeamnă supușii să se conformeze voluntar obligațiilor fiscale impuse de militanți, scoțând în evidență bunurile publice oferite de stat cu banii colectați. Ne amintim de clipul ANAF în care ni se transmite că "România trăiește cu taxele tale". Sau letale?
Din toate astea reiese că un stat social nu poate fi decât un stat paternalist dominator. Firește că există grade și nuanțe în dominație. În Suedia (ca să nu spun Norvegia), dominația este soft, dar asta poate și pentru că "supușii" au internalizat dominația și au ajuns să-l iubească pe Fratele cel Mare, considerându-l a fi "factor de progres și civilizație". Libertatea? Proprietatea? Mofturi.
Fără excepție, lumea civilizată dezavuează ISIS. Nu același lucru se întâmplă cu un alt stat islamic, Arabia Saudită, de asemenea campion la represiune și decapitări. Care însă are șansa conjuncturii geopolitice și istorice, care a transformat-o într-un "tovarăș de drum" al Statelor Unite și al Occidentului. Ba chiar în președinte al Consiliului ONU pentru Drepturile Omului. De unde rezultă că nu este deloc imposibil ca ISIS să ajungă să fie considerat partener legitim de dialog pe scena internațională.
Și Arabia Saudită e un stat social, subvenționând masiv produsele și serviciile esențiale pentru populație, în primul rând carburanții și energia. Iată însă că, așa cum se întâmplă cu toate statele socialiste, în cele din urmă economia și piața se răzbună. Prăbușirea cotațiilor mondiale la țiței a afectat grav bugetul statului saudit. Atât de grav încât șeicii iau în calcul reducerea subvențiilor pentru populație și chiar privatizarea "perlei coroanei", Aramco, compania petrolieră de stat, cea mai mare din lume.
Va rezista monarhia absolută saudită previzibilelor nemulțumiri economice ale cetățenilor săi? Experiența istorică ne spune că nu la nesfârșit.
