Aș vrea să reiau o idee mai veche, dar care mi se pare de maximă actualitate în condițiile în care se observă cum corupția și fraudele masive au denaturat complet procesul de reconstituire a drepturilor de proprietate încălcate de regimul comunist.
Să ne gândim doar la miile de despăgubiți în acțiuni la Fondul Proprietatea (FP) care au fost nevoiți să-și vândă pe nimic deținerile samsarilor specializați din cauza faptului că autoritățile au întârziat ani de zile listarea Fondului. Iar cei care au rezistat și n-au vândut oricum au ieșit în pagubă, căci cotația la Bursă a FP nu s-a apropiat niciodată de valoarea nominală de un leu pe acțiune, care le-ar fi permis celor despăgubiți să poată spune că, da, au primit drept compensație cât meritau.
Și cu asta ajungem la esența problemei. Atunci când vorbim despre un act de justiție, cum s-a pretins a fi despăgubirea celor jefuiți de comuniști de proprietățile lor legitime, e inadmisibil să oferi drept compensație celor păgubiți active purtătoare de risc, cum sunt acțiunile listate la Bursă ale Fondului Proprietatea. Indiferent de cât de atractiv ar fi portofoliul de dețineri al acestuia, care conține, practic, întreaga industrie energetică românească.
Dar s-o luăm cu începutul, în 1992, s-au dat la o parte regiile și, în baza legii privind privatizarea întreprinderilor de stat, celor cinci Fonduri ale Proprietății Private (FPP) li s-au atribuit 30% din capitalul social al societăților comerciale, câte 6% la fiecare. Ulterior FPP-urile au primit denumirea de SIF-uri (Societăți de Investiții Financiare) și au ajuns la cota Bursei de Valori București (BVB).
Adică, în loc să se coteze direct companiile naționale s-au listat niște vehicule, pentru a nu pierde politicul controlul asupra economiei, iar străinii să spună, totuși, că România are economie de piață, că a devenit un stat capitalist.
Ideea a fost una de inspirație rusească, cam cum era spiritul epocii, fiindcă și în Federație s-a păstrat controlul politic asupra economiei cu ajutorul unor oligarhi și a unor vehicule financiare.
Cert este însă că SIF-urile n-au decis ce portofoliu să aibă, ci s-au născut cu el. De regulă, un fond deschis pe acțiuni își alege dintre companiile deja listate la Bursă ce dețineri să aibă, stabilește pe baza acestora valoarea unității de fond și încearcă să atragă investitori.
La SIF-uri au fost inițial acționari oamenii muncii, deținătorii de cupoane, cărora li se spunea, în comunism, că sunt proprietari, producători și beneficiari, omițându-se, cu bună știință, că nu de o aparență de capitalism sub control politic era nevoie, ci de capital. Iată de ce o grămadă de întreprinderi au rămas tot decapitalizate și după privatizare, exact așa cum erau în perioada în care aparțineau statului.
Dar asta nu-i tot, fiindcă celor cinci SIF-uri, li s-a alăturat un al 6 - lea, ce nu poartă aceeași denumire, ci i se zice Fondul Proprietea. El a fost creat tot pe principiul să nu scape politicul hățurile economiei. Așa că li s-au atribuit - după cum ziceam - proprietarilor deposedați de comuniști, în loc de bunuri, active purtătoare de risc, cu mențiunea că FP, spre deosebire de SIF-uri, are un portofoliu “regal”, căci el deține părți din societățile “strategice” ce nu li s-au atribuit FPP-urilor în 1992.
Problema este însă - subliniez - că valoarea de piață a acțiunilor FP nu reușește să o egaleze pe cea nominală de un leu pe acțiune, chiar dacă Fondul anunță IPO-uri la societățile cele mai rentabile. O astfel de situație evidențiază carențe semnificative de management, fiindcă administratorul FP, în loc să rentabilizeze companiile neperformante, precum Poșta Română, Hidroelectrica sau Aeroporturi București, dorește să atragă capital la companiile din portofoliu care nu prea au nevoie de așa ceva.
Dar întrebarea este nu cumva Fondul Proprietatea e gestionat prost nu din cauza incapacității manageriale, ci pentru a se facilita preluarea ostilă a participațiilor rentabile? Iată o temă de cercetat, care în măsura în care se va dovedi a fi o temere îndreptățită, ar putea să arate că vehiculul FP e utilizat pentru altceva decât pentru ceea ce a fost înființat. Și asta explică, desigur, de ce e inadmisibil să oferi drept compensație celor păgubiți active purtătoare de risc.
