Avertismentul a fost transmis la un eveniment organizat de Urbanis în baza unui acord semnat cu ANPC, iar Profit.ro a fost singurul reprezentant media care a participat.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Depus la Parlament pentru prima dată în octombrie 2024, proiectul de lege pentru privind limitarea avansului cerut cumpărătorilor de către dezvoltatorii imobiliari, devenit cunoscut drept ”legea Nordis”, a primit acum semnătura finală, din partea președintelui Nicușor Dan, care a promulgat actul la peste un an de la inițierea în Parlament.
VEZI AICI MESAJUL LUI NICUȘOR DAN
„Legea Nordis a fost promulgată de președinte. Se modifică avansul maxim care poate fi solicitat la achiziția unei locuințe și devine obligatorie intabularea contractului de vânzare-cumpărare în cartea funciară.
De la 1 ianuarie sau după promulgarea legii vor începe controalele, care nu înseamnă în primul rând sancțiuni, ci o verificare. Nu orice control trebuie să se închidă și cu o sancțiune“, a declarat Ionel Obretin, președintele ANPC în cadrul unui eveniment la care au participat cei mai mari dezvoltatori de locuințe din București.
Reprezentanții ANPC au transmis dezvoltatorilor că nu vor mai merge pe consiliere, cum au făcut în ultimii 3 ani, ci vor începe să aplice amenzi.
Comisarii ANPC au controlat aproape 500 de dezvoltatori imobiliari. Principalele nereguli descoperite au fost legate de nerespectarea suprafețelor utile minime.
„Noi, de 3 ani de când avem controlul în sectorul imobiliar, am tot spus să eliminați clauzele abuzive din contracte și să se includă informații despre garanțiile de bună execuție. Unii dezvoltatori au înțeles, în urma consilierii, și au făcut modificări, dar alții nu vor să înțeleagă nici acum. De la anul, dacă tot nu vor să înțeleagă, noi am venit cu avertismente, o amendă mică, dar a treia oară nu mai merge așa, pentru că e clar că omul e de rea credință. În general, 90% din dezvoltatori au înțeles despre ce este vorba.
De asemenea, prețurile puse pe site-uri sunt plus TVA și consumatorul trebuie să stea să calculeze și poate nu știe. În plus, distanțele nu se specifică cum se măsoară: scrie 2 minute până la metrou. Este publicitate înșelătoare. Mai e publicitatea comparativă de genul sunt cel mai frumos din oraș. În campaniile publicitare nu se specifică când începe și se termină și ce apartamente sunt incluse în campanie“, a transmis dezvoltatorilor Violeta Topa, șef serviciu în cadrul ANPC.
Comisarii au dat amenzi de aproape un milion de lei și au fost retrase de la vânzare peste 3.000 de unități locative care nu respectau cerințele privind suprafețele minime utile.
„Au fost aplicate sancțiuni contravenționale complementare în sensul opririi de la comercializare a unor locuințe la care nu corespundeau suprafețele minime obligatorii. Unii dezvoltatori au continuat să construiască aceste locuințe fără schimbări la proiect. Legea spune că astăzi garsonierele trebuie să aibă o suprafață minimă obligatorie de 37 de metri pătrați, apartamentele cu două camere 52 de metri pătrați, iar cele cu 3 camere 66 de metri pătrați.
Mai e o situație în care sunt prezentate cumpărătorilor niște randări în care încape un pat de mijloc cu două noptiere laterale plus șifonier, dar ele sunt subdimensionate ca scală ca să pară o cameră mare“, a menționat Paul Anghel, director general al ANPC.
Dezvoltatorii au fost avertizați să se informeze și să se pregătească să pună în aplicare noile prevederi ale legii Nordis ca să mai poată vinde locuințele pe care le au acum în lucru.
„Legea Nordis are două componente: una care intră în vigoare imediat și a doua cu crearea unor cărți funciare virtuale provizorii, cu documentația cadastrală de preapartamentare. Notarea autorizației de construire în cartea funciară și crearea pozițiilor pentru fiecare unitate individuală în partea B a cărții funciare va deveni obligatorie imediat după publicarea legii. Pentru încheierea fiecărui antecontract de vânzare-cumpărare ca trebui scos extras de carte funciară de informare și va trebui înscris la poziția deschisă pentru fiecare unitate individuală“, a explicat Sorin Marina, vicepreședintele Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România.
Prețuri mai mari la locuințe
La rândul său, Tinu Sebeșanu, președintele Federației Investitorilor și Dezvoltatorilor pentru o Economie Sustenabilă (FIDES), care reunește unii dintre cei mai mari dezvoltatori de locuințe din țară, precum One United Properties, NEPI Rockastle, Impact Developer & Contractor, Akcent Development și De Silva Residences, spunea că dezvoltatorii pe care îi reprezintă doresc să aducă niște amendamente până la promulgarea legii Nordis.
„Limitarea avansului la 15% către toți consumatorii ne produce un efect negativ pe partea de investitori. Noi finanțăm, mai ales proiectele mari, cu investitori speculativi, care vin devreme, încă dinainte de a începe să construim, și cumpără la un preț redus pentru valoare adăugată, sau cu investitori de portofoliu, care închiriază apartamentele cumpărate. Acești investitori plăteau 80%, chiar și 100% din preț. Acum suntem obligați să acceptăm numai 15%, ceea ce înseamnă că finanțarea noastră prin investitori specializați devine imposibilă, un lucru grav pentru industrie. Finanțarea proiectelor va deveni mult mai grea. Trebuie să apelăm la bănci mai mult, ceea ce înseamnă dobânzi și creșterea prețurilor de vânzare și a chiriilor. Noi considerăm că ar trebui folosită în lege sintagma: consumatori, exceptând investitorii calificați, care știu să se protejeze.
Și mai trebuie lămurit un fapt: ce se întâmplă cu banii neutilizați din contul escrow? Spre exemplu: dacă iau avans de 100 lei și credit de 100 de lei și termin construcția cu 180 de lei, ce se întâmplă cu cei 20 de lei rămași neutilizați?“, semnaliza Sebeșanu.
Reprezentanții dezvoltatorilor vor și o actualizare a suprafețelor minime obligatorii pe care trebuie să le respecte acum, în sensul micșorării lor.
„Anexa cu suprafețele minime obligatorii din legea locuinței ne creează dificultăți. În ultimii doi ani prețurile la locuințe au crescut cu 30-40%, ceea ce face foarte dificil pentru cumpărător să mai cumpere o locuință nouă. Legea nu mai satisface nevoile actuale și creează dificultăți enorme. În orașele mari, cumpărătorii nu își mai permit să cumpere. Am făcut mai multe sesizări către parlament pentru actualizarea acestor suprafețe, dar nu am primit un răspuns“, a spus Bogdan Ivan, secretarul general al Asociației Dezvoltatorilor Imobiliari din România Urbanis.
În acest sens, reprezentanții ANPC au transmis faptul că, până la o eventuală modificare a legii, dezvoltatorul are obligația să respecte legea care impune aceste suprafețe minime. „În loc să fie amendată, în 2017 legea a fost întărită în sensul în care nicio primărie nu poate emite autorizație de construire fără să respecte suprafețele minime din anexă“, a explicat Violeta Topa.
















