
Depozitele pe termene de până în doi ani au scăzut, în martie, cu 0,2% față de februarie, consolidând la -2,7% declinul înregistrat în ultimele 12 luni, față de martie 2015. Românii mai aveau depozitate la termen în bănci, la finele primultui trimestru, aproape 134,7 miliarde de lei, sumă mai mică cu peste 10 miliarde de lei decât totalul numerarului în circulație și al depozitelor “la vedere” (overnight).
BCR s-a săturat de procese cu clienții. Deși, ca să le restituie și toate sumele încasate fără temei în trecut, poate aștepta o nouă acțiune în instanță a clienților care au câștigat un proces pentru eliminarea clauzelor abuzive din contracte, banca le va acoperi diferențele plătite în plus față de noile dobânzi, după ce acestea sunt acceptate la negociere, a declarat, astăzi, Dana Demetrian, vicepreședinte BCR. Oferta de reducere a ratelor a fost făcută, voluntar, și clienților care au pierdut un proces similar.
BCR a solicitat Ministerului Finanțelor suplimentarea plafonului pentru programul Prima Casă, în condițiile în care are 2.000 de clienți cu dosare pe lista de așteptare, iar sumele alocate în 2016 au fost complet epuizate, a arătat Sergiu Manea, președintele executiv al băncii.
Majoritatea românilor consideră că de darea în plată ar trebui să poată beneficia doar debitorii care nu mai pot plăti ratele și care au o singură casă, potrivit unui sondaj IRSOP, comandat de Asociația Română a Băncilor (ARB). Bancherii au testat și reacția populației la efectele anticipate de ei după aplicarea legii și au aflat că, paradoxal, tinerii sunt cel mai puțin impresionați de perspectiva limitării creditării, a creșerii avansului și a dispariției Primei Case, comparativ cu alte categorii. Mai mult, aproape 60% dintre români sunt siguri că nu vor avea deloc nevoie de un credit pentru îmbunătățirea locuinței în următorii 5 ani.
Nu pentru că este “Un program bun distrus de o lege proastă”. Nici pentru că dispariția sa este principalul motiv pentru care “Legea dării în plată dăunează grav României”. Nici pentru alte argumente ale apocalipsei imobiliare și demografice, prevestite de bancheri într-o reclamă recentă, care a fost distribuită în întreaga presă, inclusiv pe acest site, către un public căruia, probabil, i-au fost mult subestimate capacitățile intelectuale.
Nivelul extrem de redus al încrederii publicului în serviciile financiare trebuie să se schimbe, sectorul putând „importa”, prin dezvoltări coerente, din capitalul de încredere de care, prin contrast, se bucură un alt domeniu – tehnologia, a arătat, azi, la Copenhaga, Kim Fournais, CEO si co-fondator al Saxo Bank. În opinia sa, trei mega-trenduri vor influența puternic industria financiară în viitor.
Pot cădea de acord, vreodată, economiști ai băncii centrale, instituție care influențează masiv funcționarea economiei, și economiștii libertarieni, susținători ai pieței libere, ai valorilor libertății individuale și proprietății private, convinși că intervențiile statului sunt inevitabil nocive, indiferent de bunele intenții care le-ar motiva? Surprinzător, da, și chiar în unele aspecte legate de politica monetară actuală.
Ordinele emise de șefului Fiscului, foarte numeroase și cu impact mare asupra activității contribuabililor, dar pe care aceștia ajung adesea să le cunoască abia după adoptare, ar putea fi publicate, pentru consultare publică și evaluare a impactului asupra IMM, înainte de începerea procesului de avizare. Ministrul Economiei, Costin Borc, vrea să facă o propunere în acest sens în Guvern, a declarat acesta la conferința Growth Forum, organizată la BNR de Profit.ro.
Politica de relaxare cantitativă a Băncii Centrale Europene (BCE) nu este bună nici pentru bănci, nici pentru clienții acestora, dobânzile negative fiind o formă de expropriere a deponenților, spune Andreas Treichl, CEO Erste Group. „Putem înțelege scopul BCE, dar nu înțelegem de ce, în urma acestor mișcări, clienții noștri trebuie să plătească pentru ca guvernele să se poată finanța ieftin”, a declarat Treichl.
Dacă va fi adoptată în forma actuală, legea privind darea în plată nu va avea un impact financiar substanțial pentru Banca Comercială Română, însă creditarea ipotecară pe ansamblu va avea de suferit, urmând să fie afectați în special clienții tineri, spune Andreas Treichl, CEO Erste Group.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0927 | -0.0026 | -0.05 % |
1 USD | 4.3982 | +0.0134 | +0.31 % |
1 GBP | 5.8456 | -0.0208 | -0.35 % |
1 CHF | 5.4605 | -0.0118 | -0.22 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro