Șeful Erste critică politica dobânzilor mici: E o expropriere a economiilor. Clienții trebuie să plătească pentru ca guvernele să se finanțeze ieftin

Șeful Erste critică politica dobânzilor mici: E o expropriere a economiilor. Clienții trebuie să plătească pentru ca guvernele să se finanțeze ieftin
scris 26 feb 2016

Politica de relaxare cantitativă a Băncii Centrale Europene (BCE) nu este bună nici pentru bănci, nici pentru clienții acestora, dobânzile negative fiind o formă de expropriere a deponenților, spune Andreas Treichl, CEO Erste Group.

„Putem înțelege scopul BCE, dar nu înțelegem de ce, în urma acestor mișcări, clienții noștri trebuie să plătească pentru ca guvernele să se poată finanța ieftin”, a declarat Treichl, vineri, la Viena, la conferința de prezentare a rezultatelor financiare ale grupulu pe 2015.

Urmărește-ne și pe Google News

Șeeful Erste Grup arată că problema devine cu atât mai îngrijorătoare cu cât, dacă BCE va continua politica dobânzilor mici, alte bănci centrale vor fi nevoite să o urmeze. Mișcări în acesată direcție sunt de așteptat și în Cehia, unde banca centrală ar putea încerca astfel să evite aprecierea monedei naționale.

„Devine o problemă când o treime din populație trăiește de pe urma depozitelor bancare, neavând suficient bani pentru a-i plasa în fonduri de investiții. Dacă ratele dobânzilor continuă să scadă și devin negative, ce vor face acești oameni? Pierdem noi, ca bancă, din depozite sau transferăm pierderea deponenților? Ce facem când mare parte din populație ale depozite la noi, iar noi le luăm din bani?”, spune Treichl.

Vânzarea creditelor neperformante de la BCR urcă profitul Erste la aproape 1 miliard de de euro CITEȘTE ȘI Vânzarea creditelor neperformante de la BCR urcă profitul Erste la aproape 1 miliard de de euro

Oficialul Erste consideră că politica dobânzilor mici este o formă de expropriere a economiilor deponenților. Situația a devenit deja îngrijorătoare în Austria. „Dacă politica de relaxare cantitativă a BCE persistă avem probleme. În Austria, există 240 de miliarde de euro în depozite, sunt și economii pentru bătrânețe ale oamenilor. Dacă nu le plătim nici-o dobândă sau ajungem să le luăm din bani, oamenii vor vedea că economiile lor își pierd valoarea”, spune Peter Bosek, șeful pe retail al grupului Erste.

În prezent, dobânda de politică mnetară a BCE se situează la un minim istoric de 0,05%, nivel menținut din luna septembrie a anului 2014. Dobânda la facilitatea de creditare marginală este de 0,3%, în timp ce dobânda la depozite se situază în teritoriu negativ – minus 0,3%.

Pentru a stimula inflația în zona euro, pe care o dorește apropiată de nivelul de 2%, dar care s-a situat sub țintă încă de la începutul lui 2013, anul trecut coborând chiar în teritoriu negativ, BCE a demarat mai multe măsuri de stimulare în cursul anului trecut. Începând din luna martie 2015, BCE achiziționează lunar obligațiuni suverane ale statelor din zona euro și bonduri corporatiste de până la 60 de miliarde de euro.

Conform calendarului inițial, aceste achiziții urmau să se deruleze până în luna septembrie 2016. Însă, la ședința de politică monetară din luna decembrie 2016, BCE a decis să extindă programul de achiziții de obligațiuni, prin prelungirea duratei acestui program, până la finele lunii martie 2017, și lărgirea paletei de titluri pe care le va achiziționa, prin includerea de obligațiuni municipale și regionale.

viewscnt
Afla mai multe despre
bce
erste
andreas treichl
dobanda negativa