Economiștii cu cele mai puțin compatibile orientări au fost invitați de Profit.ro, la aceeași masă, să tragă împreună concluziile unei conferințe ce și-a propus să dezbată una din temele pentru care este cel mai dificil de obținut consens în societate chiar și între părți cu afinități mai mari: Strategia de dezvoltare a României.
Pot cădea de acord, vreodată, economiști ai băncii centrale, instituție care intervine și influențează masiv funcționarea economiei, și economiștii libertarieni, susținători ai pieței libere, ai valorilor libertății individuale și proprietății private, convinși că intervențiile statului sunt inevitabil nocive, indiferent de bunele intenții care le-ar motiva? Surprinzător, da, și chiar în unele aspecte legate de politica monetară actuală.
Valentin Lazea, economistul-șef al BNR și Florian Neagu, directorul adjunct al Direcției de Stabilitate Financiară, din partea băncii centrale, alături de Vlad Topan, lector ASE și președinte al institutului Mises Romnia, Bogdan Glăvan, prof. univ. URA, și Radu Cristian Mușetescu, conf. Univ. ASE. au la tras împreună concluziile din finalul Growth Forum - „Strategia de dezvoltare a României, regionalizare și convergență la euro”, organizat de Profit.ro, la BNR, timp de două zile, săptămâna aceasta. Aspectele importante remarcate de aceștia în timpul dezbaterilor, dar și opiniile personale ale fiecăruia în legătură cu soluțiile care pot aduce României o creștere sănătoasă pe termen lung le regăsiți în discursurile integrale ale acestora, prezentate mai jos.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Bogdan Glăvan, profesor universitar, Universitatea Româno-Americană:
La 25 de ani de când am părăsit sistemul socialist, o dezbatere despre strategia de dezvoltare a României e binevenită, poate ar fi trebuit să avem mai multe. Nu zic că de strategii am dus lipsă, dar de dezbateri pe strategii da, iar rezultatul se vede. Este acela că dezvoltarea economică, chiar dacă ne lăudăm că suntem campioni în Europa, este la un nivel sub potențialul României și ne aflăm la jumătatea ritmului de creștere care a asigurat în alte părți ale lumii convergența cu economia dezvoltată.
La acest nivel de creștere, nu ne putem aștepta ca în următoarele două decenii, pentru cei mai în vârstă dintre noi până la sfârșitul vieții, să putem avea un nivel de trai comparabil cu națiunile dezvoltate. De aceea e necesar să găsim o rețetă care să asigure accelerarea creșterii economice.
Fără bariere la intrarea pe piață
Punctul meu de vedere e următorul: la originea dezvoltării se află instituțiile potrivite. Dacă ai instituții potrivite, ai dezvoltare economică. Aceste instituții trebuie să fie unele care să asigure un acces cât mai larg și mai puțin discreționar la piața muncii, la piața de capital, la oportunități de afaceri, la educație. Cu alte cuvinte, dacă suntem unde suntem astăzi și medităm la un ritm de creștere economică de doar 1,5% în medie pe an în ultimul sfert de secol, suntem pentru că nu am avut astfel de instituții, pentru că avem în continuare bariere la accesul la piața muncii, bariere în furnizarea unei educației performante, bariere în dezvoltarea pieței de capital, bariere la începerea unei afaceri.
Rețeta nu presupune cine știe ce strădanii intelectuale, ci strădanii politice și multă muncă de comunicare și de diseminare a acestor idei, destul de simple la bază.
Status-quo nociv în educație prin blocarea inițiativelor private
Modelul prezent al organizării economice din România se aseamănă destul de mult cu un mod mai degrabă specific unei organizări feudale sau sistemului comunist. Aș vorbi de educație, pentru că sunt profesor universitar. Câtă vreme în modelul educației nu există libertatea de a-ți deschide instituții de învățământ, libertatea de a-ți educa acasă propriul copil la un nivel performant, de a veni cu inovații în sistemul de învățământ superior, de a adopta noi programe educaționale, de a experimenta, câtă vreme reglementările îți sufocă orice fel de inițiativă în acest domeniu, practic reglementările acționează în sensul consolidării unui status quo nociv pentru România și în sensul menținerii unui sistem de educație subperformant.
Mai multă competiție aduce responsabilitate și eficiență
Vrem să avem mai multă performanță, atunci să avem mai multă competiție, mai multă deschidere către inițiative private, mai multă diversitate, pentru că de aici o să vină și responsabilitatea și eficiența. Iar apoi să mutăm rețeta asta în toate celelalte domenii: în sănătate, în accesul la piața muncii, în economie, în politică (chiar și în politică avem nevoie de concurență, iar până de curând am avut bariere la intrare, unele există în continuare). Cu acestea vom vedea că dezvoltarea economică va accelera.
Vlad Topan, Lector ASE și președintele Institutului Misses România:
E limpede că problema unei strategii de dezvoltare este complicată și nu știu dacă a ieșit din dezbaterile de până acum o strategie coerentă de dezvoltare. E bine că s-a pus în discuție. Opțiunile mele sunt mai degrabă în direcția pieței libere, a economiei de piață și atunci strategia de dezvoltare nici nu ar trebui, pe fond, să fie o problemă de stat.
Opțiunea pieței libere, cea mai realistă
S-au deplâns multe lucruri în aceste două zile, inclusiv că statul nu a reușit să completeze proiectul autostrăzilor, și atunci apare întrebarea: oare de ce ar fi în stare același stat să completeze un proiect mult mai amplu, de timpul strategiei naționale de dezvoltare?
Și opțiunea niciunei strategii, laissez-faire, a pieței libere, ar trebui luată în vedere, pentru că, după experiența mea de cercetător în domeniul economiei, cred că, pe fond, ca instituție cu abilități destul de limitate, statul nici nu știe și nici nu poate ști pe ce direcție să dezvolte o economie.
Mai bine mic și local, decât amplu și ușor de capturat de grupuri de interese
Dacă totuși o face, opțiunile mari pentru care propune de la centru susținere devin prilej de fotbal politic, devin prilej de antreprenoriat politic, în care diverse interese, diverse sectoare încearcă să captureze strategia pe termen lung în direcția convenabilă. Și atunci e mai degrabă periculos să propui un proiect atât de amplu. Mai bine mărunt, local sau deloc la nivel politic, eventual doar pentru câteva funcții de bază.
Când statul e la cârmă și se preocupă foarte mult, ca proiect de amploare, de dezvoltare, crează hazard moral, crează îndreptățire, crează anumite sectoare și grupuri de interese față de care după aceea rămâne dator. Subvenționează, practic, de multe ori eșecul.
Fondurile europene, supralicitate
Și moneda bătută pe sursa fondurilor europene e un fel de supralicitare a unui model bazat pe ajutor străin, care s-a dovedit falimentar în istorie. Nu văd de ce ar reuși să ne scape de probleme de data aceasta. Supralicităm foarte mult și, după experiența mea, cred că aceste fonduri crează mai degrabă sectoare și firme care nu mai sunt viabile ulterior pe cont propriu. Cunosc persoane care și-au înființat firme pentru proiecte pe fonduri europene și le au de un an de zile, dar încă nu au făcut nimic concret pentru obiectul de activitate al firmei, iar dacă vor putea fi profitabile apoi pe cont propriu e un total mister.
Fără experimente excentrice în politica monetară
Ar trebui să mergem contra curentului. Curentul e acum pentru experimente, de exemplu în politică monetară, în politică macroeconomică. Cred că ar trebui să fim conservatori, fără prea multe politici neortodoxe, fără dobânzi negative, fără intervenție masivă a statului, fără deficite bugetare, fără proiecte gigantice de investiții publice.
E posibil, în viitorul apropiat, să ne confruntăm cu încă un episod de criză. Sunt multe voci care spun că criza încă nu s-a încheiat, că încă nu s-au lichidat investiții greșite și e posibil – ca profesor îmi permit să pun lupa pe o perioadă îndelungată – să vină vremuri ciudate care să pună în discuție iarăși inclusiv opțiuni de politică economică consacrate, de la jumătatea secolului 19, atunci când s-a acreditat sistemul modern monetar-financiar-bancar, în speță cel cu bancă centrală, cu rezervă fracționară și cu monedă simbol, monedă decret, așa cum este ea produsă în toate regimurile monetare contemporane.
Prudență
Vin tot felul de elemente, de exemplu discuțiile pe bail in, rolul deponenților ca potențiali investitori în bănci, probleme care se ridică în legătură cu darea în plată, despre bail-out, dobânzile negative, quantitative easing în reprize nesfârșite. Sunt simptome ale unei puneri în discuție, destul de importante, a unor sisteme economice importante, în speță cel financiar-bancar, cu care am fost obișnuiți în secolul trecut. Și atunci e bine să fim foarte prudenți.
Florian Neagu, director adjunct, Dir. Stabilitate Financiară din BNR:
Aș dori și eu să salut această inițiativă lăudabilă. Și noi, aici, la Banca Națională, ne întrebăm cum ar putea arăta economia României peste un deceniu. Și aș dori să vă împărtășesc trei concluzii la care am ajuns, în urma unui studiu făcut aici, în banca centrală.
Supraviețuitorii pieței
Ne-am uitat la toate firmele care există la momentul actual în România și care au funcționat în ultimele două decenii. Și ne-am întrebat: din toate aceste firme (în prezent sunt vreo 600.000), cu care ne vom întâlni, cel mai probabil, și peste un deceniu?
Pentru scopurile discuției de azi am selectat două tipologii. Prima tipologie am numit-o „Veterani în putere”, companii care au rezistat active în piață 15-20 de ani și, cel mai probabil, le vom regăsi și peste 5-10 ani prezente în activitate.
A doua tipologie este a celor mai performante firme din România, cele care în minim 6 din ultimii 8 ani au fost în crema cremelor, au trecut foarte bine prin criză și, cel mai probabil, vor fi așa și în următorii 5-10 ani.
Inovație pentru o structură economică mai bună
Adăugând cele două categorii, obținem ceva foarte important ca valoare adăugată și concluziile găsite pentru aceste două tipologii de companii pot fi valabile și pentru concluziile referitoare la cum va arăta întreaga economie în viitor.
Am ales trei pentru astăzi. Prima este, poate contraintuitiv pentru mine, că aceste firme – cele mai performante din România sau Veteranii în putere – nu sunt din sectoarele care produc valoare adăugată foarte ridicată sau dintre cele care fac apel la cunoaștere foarte ridicată, high tech sau knowlegde intensive services. Majoritatea semnificativă a firmelor provine din sectoare low-tech, cum e industria alimentară, sau medium low-tech, cum e industria construcțiilor metalice, iar din cealaltă categorie – comerț. Vedem și o tendință înspre IT, telecomuncații, dar crema o găsim în celelalte două categorii. Aceasta e concluzia care merită un mesaj, acela că inovația ar ne-ar putea ajuta să avem un alt tip de structură economică peste un deceniu.
După supraviețuire prin reducerea dimensiunilor, avem nevoie și de firme mari
A doua concluzie e legată de mărimea firmelor. Dacă împărțim aceste firme, pe care le vom găsi active și peste un deceniu, pe 4 categorii – microîntreprinderi, întreprinderi mici, întreprinderi mijlocii și corporații – cele mai multe, de departe, sunt cele mici, deși eu mă așteptam să fie corporațiile. Cele mai multe au reușit să se dezvolte și să rămână în piață veterani diminuându-și dimensiunile de-a lungul timpului, în vreme ce poveștile de succes la care ne-am putea gândi ar fi că reinvestești, te dezvolți și ieși din categoria din care te-ai născut, ești microîntreprindere și devii companie mare.
Cred că pentru a face față și competiției pe plan regional sau european și unor eventuale șocuri mai ample și severe, ne-ar trebui firme de dimensiune mai mare în economie.
Presiunea fiscală trebuie redusă
Iar ultima concluzie: ne-am dus și le-am întrebat, printr-un sondaj reprezentativ la nivel național, ce vă preocupă cel mai mult în activitatea dumneavoastră? Ce vă doare? De departe, toată lumea a pus pe primul loc presiunea fiscală. Pe locul doi ar fi disciplina la plată. Cam aceste lucruri sunt resimțite de cele mai competitive firme ale noastre. Cred că pentru aceste două lucruri stă în puterea autorităților să facă schimbări în bine.
Radu Cristian Mușetescu, Conf. Univ. Dr. Academia de Studii Economice (ASE):
Am auzit multe opinii în aceste zile și există percepția că dezvoltarea e o problemă de administrație, tehnocrată. De fapt, este o problemă politică, fundamentală.
Opțiunile decisive se pot lua doar la nivel politic, nu de către tehnocrați
Tehnocrați vom avea mereu, ascunși în instituții, dar fără să implicăm clasa politică în aceste dezbateri, fără ca această clasă politică să evolueze în consistența ideologică, pentru opțiunile decisive ale româniei vom rămâne iarăși într-o situație de inconsistență strategică.
Ce înseamnă dezvoltarea? În manualele de economie înseamnă acumularea de stocuri de capital. România nu va putea depăși acest moment, care e unul de răscruce. Dacă facem un salt calitativ, am putea avea un punct de neîntoarcere. România are încă nevoie de capital pentru a se dezvolta, suntem foarte precari din acest punct de vedere.
Investițiile străine, încă esențiale pentru acumularea de capital
Cum putem atrage și acumula acest capital? Ar fi două surse. Pe plan intern, însă, datorită cumva și convergenței, dobânzile reale sunt infime, și sub1%, așa că e puțin probabil ca populația și societatea să se ducă spre economisire. Cetățenii României, la acest nivel al dobânzilor reale, se duc spre consum. Prin urmare, rămâne soluția clasică, importul de capital din surse private.
Dacă te uiți, însă, la statistica investițiilor străine directe, suntem la nivelul unei țări precar dezvoltate. Avem cele mai mici investiții străine pe cap de locuitor. Dacă ne comparăm strict cu o țară precum Ungaria, cu o populație la jumătate, vedem că aceasta ne-a depășit la stocul de investiții străine directe - 80 versus 60 miliarde de euro.
Atragerea unor jucători mari, cu proiecte green-field
Prin urmare, orice guvernant în această țară trebui să conștientizeze că rețeta pentru a merge mai departe către bunăstare e atragerea unor proiecte de investiții străine majore. Există proiecte mici, dar numărul de proiecte green-field importante este redus. Faptul că firmele deja prezente aici reinvestesc masiv este o veste bună, dar e ceva care ține marile proiecte noi departe de România.
La nivel internațional avem o conjunctură bună. Rusia și Ucraina nu mai sunt destinații, deci conjunctural, am putea juca acest rol de a fi atractivi. Contează și cât de slabi sunt cei din jurul tău, nu doar cât de bun ești tu. Însă, dincolo de a crea mediul de afaceri favorabil, cei care sunt la cârmă trebuie să se ducă direct să negocieze bilateral să atragă asemenea firme mari, jucători globali care să vină în România. Evident, însă, că pe aceștia nu îi poți convinge doar cu povești.
Protejarea reală a drepturilor de proprietate
Revenind la un aspect aparent marginal în aceste dezbateri, perspectiva instituțională, România are, din punct de vedere juridic, o problemă în ceea ce privește proprietatea, drepturile de proprietate. Avem un număr enorm de cazuri la curțile europene cu privire la abuzurile statului împotriva proprietății private. Problema proprietății private nu e doar o discuție abstractă, este foarte tangibilă. Pentru un element atât de important cum este protecția drepturilor de proprietate, toate statisticile ne scot într-o poziție extrem de nefavorabilă. În clasamentul Heritage Foundation, un think-tank mai conservator din Statele Unite, un scor de 40 din 100 spune enorm despre calitatea sistemului juridic. Din acest punct de vedere, saltul calitativ se va face când drepturile de proprietate vor fi protejate, când contractele vor fi respectate și implementate, iar agenții economici se vor simți mai siguri să intre și să se implice în afaceri.
Abordări inteligente într-o piață comună care nu mai permite protecționism
Avem nevoie, de asemenea, de un guvern inteligent, acum nu mai poți adopta politici industriale de capul tău. Sectorul IT&C merită sprijinit, dar piața comună îți interzice să sprijini sectorial anumite firme, anumite sectoare și trebuie să creezi doar un cadru orizontal care să permită ulterior dezvoltarea. Toate rețetele de creștere trebuie să ia în considerare acest fapt. Suntem o parte a pieței comune, decidenții noștri, în momentul în care vor avea coeziunea politică, va trebui să respecte acest cadru al pieței comune și au nevoie de maturitate pentru a aborda aceste probleme.
Valentin Lazea, Economist-șef BNR:
Pentru BNR, dezbateri ca aceasta pe care am găzduit-o sunt foarte importante.Pentru creșterea economică, de acum încolo, resursele clasice prin relaxări fiscale și monetare au fost epuizate. Trebuie să înțelegem cu toții în acesată societate, și omul de pe stradă, și politicianul, că nu mai este loc nici de relaxare monetară, nici de relaxare fiscală. Ele nu pot decât să se întărească de acum încolo.
Trei resorturi sănătoase de creștere
Tocmai plecând de la acest considerent, e necesar să găsim celelalte resorturi, cele care sunt, de fapt, singurele adevărate pentru creșterea economică pe termen lung. Aceste resorturi țin de factorii care stau la baza PIB potențial: capitalul, forța de muncă și productivitatea.
Acestea și nu altele sunt subiectele despre care ar trebui să discute societatea românească, presa, mediul politic. Toată presa românească și toată scena politică sunt invadate, însă, de teme secundare, false, fabricate și care se adresează emoționalului, nu raționalului.
Cât mai mulți guvernanți care au o perspectivă reală asupra mediului privat
Al doilea comentariu este că, în aceste două zile si jumătate de dezbateri, am văzut că, din cele două cercuri - interesele statului și ale guvernului, pe de o parte, și interesul mediului privat, pe de altă parte - doar o părticică mică se suprapune. Ele nici nu pot fi pe deplin concentrice, vreodată, dar nenorocirea ar fi ca ele să fie complet disjuncte.
Am constatat cu plăcere că o porțiune se suprapune, nu numai ca strategie, ca identificare de măsuri care trebuie luate, ci se suprapun și ca persoane. Sunt persoane, cum ar fi vice-premierul Costin Borc sau secretarul de stat Gabriel Biriș, care au lucrat în ambele sectoare. E bine să avem cât mai mulți din această categorie, care pot vedea și din perspectiva mediului privat, și din perspectiva mediului de stat. Cu câți vom avea mai mulți oameni cu perspectivă duală și cu cât se vor armoniza și mai mult interesele, cu atât va fi mai bine. Repet, fără a putea aștepta ca interesele să fie complet armonizate.
Comunicare mai bună între stat și privați
Al treilea comentariu: am remarcat, la toate discuțiile din aceste zile, solicitarea unui dialog susținut între mediul guvernamental și mediul privat, lucru care parțial s-a realizat în această conferință. Dacă la discursul guvernamentalilor din prima zi mediul privat a fost, la discursurile mediului privat nu au mai fost prezenți toți guvernamentalii și privații au temei să se plângă, să ceară să fie mai mult și mai des ascultați.
Fapt este că necesitatea acestui dialog a fost recunoscută pentru că și guvernul acesta, când face măsuri bune, nu le comunică sau nu le comunică așa cum trebuie și anumite bile albe, pe care poate le-ar merita, poate nu i se atribuie.
Fără legi retroactive, fără exces de legiferare
Un alt lucru care a rezultat a fost necesitatea ca legile să nu fie retroactive. Fie că vorbim de darea în plată, de redevențe, de petrol, toate cerințele din partea sectorului privat și nu numai au fost ca legile care se dau să nu fie retroactive, să se aplice doar situațiilor viitoare, nu și celor trecute, pentru că altfel vorbim de instabilitate legislativă, impredictibilitate. Ăsta e un principiu general care trebuie respectat.
Aici aș adăuga a treia idee, aceea că legile n-ar trebui să corecteze greșeli trecute, dacă prin aceasta dau naștere la greșeli viitoare și la hazard moral. S-a discutat și în contextul legii dării în plată, și în alte contexte, dacă nu cumva prea multă legiferare din partea Parlamentului, care vine să acopere, chipurile, niște găuri din trecut, nu generează comportamente perverse în viitor.
Mitul serviciilor publice gratuite, periculos
Dl. ministru al Comunicațiilor, Marius Bostan, a spus că o țară poate să intre în dezastru cu cele mai bune intenții. Dacă dai gratuități la toată lumea, e free for all, după 20 de ani te trezești că nimeni nu mai apreciază nimic la anumite servicii.
Deci, atenție la procesul de legiferare, care, dacă nu e făcut și cu un ochi spre viitor, la efectele comportamentale pe care aceste legi le induc, dacă legiuitorul nu se uită și la aspecte viitoare, ci doar la probleme din trecut, poate să facă mai mult rău decât bine.
Proiecte pe termen lung, acceptate și de public
În fine, toată lumea a cerut proiecte pe termen lung, lucruri care să meargă dincolo de ciclul guvernamental, care să fie continuate indiferent de cine vine la putere, pentru că doar așa se poate progresa. S-a spus clar în panelul de energie: investițiile se fac pe 10-15 ani, nu putem să ne schimbăm în funcție de cum se schimbă puterea politică.
Dacă la nivel de „ce trebuie făcut” am cam desțelenit lucrurile și am văzut că sectorul privat și cel de stat sunt în destul de bună consonanță asupra celor trei aspecte – capital, forță de muncă, productivitate, nu prea s-a desțelenit aproape deloc întrebarea cum anume să facem concret și, mai ales, cine să facă? Pentru că dacă administrația publică și omul de pe stradă nu cuplează, chiar dacă am convenit ce trebuie făcut, dar cei care trebuie să îndeplinească nu cuplează la aceste programe, rămânem cu conferințe, mai bifăm încă o strategie.
Socializarea pierderilor și privatizarea profiturilor trebuie abandonate
Aici aș vrea să atrag atenția asupra unei probleme culturale, de mentalitate: România în ultimii 26 de ani s-a construit pe căutare de rente, atât în sectorul privat, cât și în cel de stat. Mai concret, s-a construit o mentalitate care caută socializarea pierderilor și privatizarea profiturilor. Vedeți exemplu concret legea dării în plată, care nu este decât un vârf de lance și o ilustrare a acestei idei: cum să facem ca să socializăm pierderile unora și să privatizăm profiturile. Deci, la profituri să participăm doar unii, iar la pierderi toată lumea.
Dar nu este doar acea lege, societatea românească funcționează după principiul acesta. Toți, de aici și simpatia populară față de această lege, dacă li se dă prilejul să păcălească statul, îl păcălesc cu dragă inimă, fără să le pese că statul suntem noi toți.
Chiar astăzi mă miram că venea o întrebare de la presă care spunea că dacă băncilor, prin modificări de articole la legea dării în plată, pentru Prima Casă, li se ia povara de către stat, care e problema? Păi problema e că acei 2% din PIB pe care nu-i vor mai plăti băncile îi vom plăti noi toți, prin buget. Dar noi nu ne gândim la chestia asta, pentru că statul e mereu acolo, cutia de gunoi în care ne arungăm toți necazurile și neplăcerile noastre.
Fără experimente excentrice în politica monetară
Deci, după ce am stabilit ce am stabilit ce trebuie făcut în România, trebuie să schimbăm mentalitatea asta de 26 de ani.
Sunt în acord maxim cu Dl. Vlad Topan că nu trebuie să experimentăm cu dobânzi negative, quantitative easing, cu toată nebunia asta care a cuprins lumea civilizată. Nu are rost să ne ducem acolo, e un dead end, unchartered territory, de care se înspăimântă gândul, măsuri care crează hazard moral îngrozitor de mare. Sunt de acord aici complet cu dl. Vlad Topan.
Unde nu sunt de acord este în a considera că sectorul privat are înțelepciunea, informația și fibra morală de a face el toate schimbările de care este nevoie. Nu are nici informația, nici buna intenție, poate nici nu-și cunoaște interesul pe termen lung sectorul privat, poate nici în lume, dar în România sigur nu. Și atunci trebuie căutată o colaborare între sectorul de stat și sectorul privat, părțile luminate din cele două, pentru că nici premisa că tot sectorul privat e deștept și tot statul e prost, nici, viceversa, că tot statul e deștept, iar privații proști nu sunt valabile.
Stat puternic, bazat pe principii, care să nu invite la căutarea de rente
Problema fundamentală e cu cine facem aceste reforme, într-o societate care, de 26 de ani, trăiește prin căutare de rente. O să spuneți da, dar sectorului privat asta îi este propriu – să caute rente, pentru că a face afaceri asta înseamnă: să cauți rente de informație, de poziție, de putere. Da, dar dacă e adevărat acest lucru, atunci statul trebuie să fie unul puternic, care să statueze principii. Ținând cont de faptul că sectorul privat caută rente prin natura lui, statul trebuie să fie puternic, nu slab, pentru că noi avem astăzi un stat slab, care, culmea, prin anumite părți ale sale, achiesează la căutarea de rente, ba chiar le invită, adică zice veniți, că o să vă dăm o legislație prin care o să căutați rente.
Concluzia pe care eu o trag nu este că trebuie să avem un stat mai absent, ci că trebuie să avem un stat mai bazat pe principii.
Astfel de conferințe, cum este cea organizată de Profit.ro sunt foarte importante mai ales într-un mediu în care, cum am spus, se tratează subiecte false, emoționale, fără cifre, la botul calului, pentru uzul cel mai grosier al publicului. Nu știu cât și cum va ieși din această sală și până unde se vor duce mesajele, dar vă invit să perseverați și să punem pe agenda publicului român aceste subiecte și nu altele care sunt inventate sau făcute cu anumite scopuri.
