
Măsurile propuse de proiectul de OUG privind taxarea activelor sectorului bancar în funcție de amplitudinea deviatiei mediei trimestriale a indicelui ROBOR față de pragul de referință (1,5%), va genera o serie de efecte puternic negative în economie, avertizează Asociația Analiștilor Financiari Bancari din România (AAFBR).
Țara arde și baba se piaptănă semantic! Cam în situația asta mă aflu probabil dacă, din toată puzderia de taxe și măsuri noi împotriva mediului privat, anunțate ieri de ministrul Finanțelor, cel mai oribil lucru mi se pare că vine din zona limbajului.
Deputații din comisiile de specialitate au avizat, marți, cele trei proiecte de lege inițiate de senatorul Daniel Zamfir, într-o ședință comună de raport surpriză, anunțată cu jumătate de oră înainte. Acesta era ultima etapă necesară înainte de votul în plenul Camerei. Senatorul Zamfir a venit cu câteva propuneri de noi amendamente pentru legea care va plafona dobânzile percepute persoanelor fizice la credite, inclusiv unul necesar pentru a îndeplini o recomandare a Guvernului, însă acestea au fost depuse prea târziu pentru a mai putea fi dezbătute. Pentru discutarea lor este posibilă o retrimitere a proiectului la Comisie, în momentul în care acesta va ajunge în plen.
Evitarea inițiativelor legislative care afectează continuarea procesului de curățare a bilanțurilor instituțiilor de credit este una dintre măsurile prevăzute în draftul Planului național de adoptare a monedei euro, document emis sub egida Guvernului României și obținut de Profit.ro. Acesta prezintă și exemple concrete de astfel de inițiative care trebuie evitate, menționând propunerile legislative inițiate de senatorul Daniel Zamfir, aflate în dezbaterea Parlamentului în prezent, care ar limita valoarea recuperabilă a creanțelor cesionate de bănci și ar elimina caracterul de titlu executoriu al contractelor de credit. Neconform cu obiectivele adoptării euro este și forma actuală a programului guvernamental “Investește în tine”.
Salariații BCR, BRD, ING, Raiffeisen și UniCredit și ai câtorva instituții financiare nebancare au noi condiții minimale pe care angajatorii se obligă să le respecte în contractele de muncă. În premieră pentru sectorul financiar-bancar, miercuri a fost semnat un contract colectiv de muncă între patronatele și sindicatele din domeniu.
Banca Națională a României a analizat schimbările pregătite în cazul Legii privind darea în plată, prin care sunt redefinite condițiile în care judecătorii vor evalua situația de impreviziune în care ajung debitorii, și a transmis Parlamentului că amendamentele inițiate de sentorul Daniel Zamfir deturnează scopul legii și sunt neconstituționale. Mai mult, BNR arată că impreviziunea nu poate fi stabilită prin lege, iar amendamentele ar afecta negativ atât debitorii, cât și creditorii.
Revenirea inflației în intervalul țintă al băncii centrale, de 2,5% plus/minus 1 punct procentual, s-ar putea produce chiar luna aceasta, a declarat, pentru Profit.ro, consultantul de strategie al BNR, Adrian Vasilescu. Revenirea la o inflație de cel mult 3,5% mai devreme de finalul anului, când prognoza băncii centrale prevede coborârea la acest nivel, este de așteptat din mai multe considerente, deși în mare parte din an rata țintită de BNR a urcat la peste 5%, într-o perioadă cu mai multe șocuri inflaționiste generate de creșterea prețurilor administrate.
Raiffeisen Bank va acorda o finanțare de 14 milioane de euro, garantată de EximBank (prin emiterea unor garanții în numele și în contul statului român), companiei Softronic SRL, din Craiova. Creditul este destinat acoperirii costurilor de producție și livrare pentru șase locomotive electrice, care vor intra în dotarea companiei Green Cargo AB din Suedia.
Candidații înscriși pentru Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) vor fi audiați în ședința de marțea viitoare, 13 noiembrie, în comisiile reunite de specialitate ale celor două camere parlamentare, în urma deciziei de amânare a audierilor care erau programate astăzi. Vicepremierul Viorel Ștefan, ministru interimar al Cercetării și Inovării, a declarat pentru Profit.ro că s-a înscris în cursa pentru conducerea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), alături de alți 6 candidați, printre care actualul președinte Leonardo Badea și vicepreședintele Mircea Ursache.
Bancherii promit să ia singuri măsuri pentru protejarea clienților cu credite ajunși în dificultate, adoptând un nou Cod de Conduită pe care se angajează să-l respecte întreaga industrie, într-un context în care mai multe proiecte legislative aflate în dezbaterea Parlamentului propun intervenții administrative dure în activitatea de creditare, în regulile de stingere a obligațiilor și în libertatea contractuală, invocând necesități de protecție a consumatorului (eliminarea titlului executoriu pentru contractele de credit, plafonarea dobânzilor la creditele populației, limitarea recuperării de la debitori a creanțelor cesionate la cel mult dublul valorii la care creanța a fost cumpărată de la bancă).
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0953 | -0.0010 | -0.02 % |
1 USD | 4.3848 | -0.0050 | -0.11 % |
1 GBP | 5.8664 | -0.0178 | -0.30 % |
1 CHF | 5.4723 | -0.0082 | -0.15 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro