
Din analiza adresei Președintelui României prin care a refuzat să dea curs propunerii de revocare din funcția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție, a doamnei Laura Codruța Kövesi, Curtea Constituțională a reținut că Președintele României a constatat regularitatea și legalitatea procedurii de revocare, singurele obiecții ale acestuia vizând oportunitatea măsurii, a arătat CCR, în motivarea deciziei privind revocarea Laurei Codruța Kovesi de la conducerea DNA. În acest context, Curtea constată existența unui conflict juridic de natură constituțională între ministrul justiției și Președintele României, generat de refuzul Președintelui României de a da curs propunerii de revocare din funcție a procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție.
Vânzarea portofoliilor bancare de credite neperformante a fost blocată complet în ultima perioadă, în condițiile în care Finanțele au întârziat să clarifice, prin norme, modul în care trebuie aplicate noile reguli de deductibilitate pentru creanțele înstrăinate. După o “tăcere” de cinci luni, Guvernul face lumină, dar una inutilă, prelungind condițiile blocajului din piață: aprobă normele doar pentru prevederi abrogate de peste două luni, nu și pentru cele noi, diferite, cu care acestea au fost înlocuite și care sunt în vigoare în prezent.
România a sărit, în ultimii ani, dintr-o extremă în alta în privința finanțărilor, de la “secetă” în anii 90, la o inundație de bani după intrarea în Nato, și de la o exuberanță a creditării, din fonduri atrase, mult peste resursele atrase din depozite, înainte de criză, la situația din prezent în care economisirea este mult prea mare față de creditare, a arătat Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Grupul Neogen a preluat 20% din compania de e-fulfillment Frisbo, a anunțat omul de afaceri Călin Fusu, acționar majoritar și director executiv Neogen, la WeLoveDigital Forum.
Clienții persoane fizice care dețin deja un cont curent la UniCredit vor putea obține exclusiv online credite de nevoi personale de la divizia de consumer finance a grupului, semnând documentația contractuală cu semnătura electronică calificată oferită gratuit. Semnarea electronică a documentației contractuale va fi posibilă pentru mai multe tipuri de produse destinate persoanelor fizice: GeniusCont, contul curent oferit de UniCredit, și produsele asociate acestuia, precum și creditele de nevoi personale și cardurile de credit oferite de UniCredit Consumer Financing prin intermediul băncii. Procesul este disponibil atât clienților existenți, cât și clienților noi din București, urmând ca în decursul lunii iunie 2018 să fie extins la nivelul întregii țări.
Raiffeisen Bank a încheiat primul trimestru al acestui an cu un profit net de 212 milioane de lei, mai mult decât dublu față de 31 martie 2017, în condițiile în care rezultatul perioadei similare de anul trecut a fost afectat de campania de conversie a creditelor în CHF cu discount și de costul riscului de credit.
Acordarea de finanțări companiilor din statele în care Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare are deja operațiuni, inclusiv celor din România, pentru a se extinde cu proiecte în state încă neacoperite de acțiunile BERD, a fost abordarea diferită susținută de țara noastră la propunerea de extindere directă a finanțărilor băncii în noi state, a arătat, pentru Profit.ro, ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, imediat după închiderea reuniunii anuale a BERD din Iordania, unde a condus delegația României.
Banca Transilvania, noul proprietar al pachetului majoritar de acțiuni (99,15%) la Bancpost, a anunțat planul pentru clienții băncii preluate care au împrumuturi în franci elvețieni (CHF) cu garanții imobiliare.
Rețeaua internațională Cheil Worldwide a preluat controlul Centrade Integrated, la doi ani după ce încheiase cu aceasta un acord prin care agenția de publicitate fondată de Radu Florescu la începutul anilor 90 îi devenea partener și principal hub regional pentru Europa de Sud-Est.
Twitter Inc a confirmat, într-un mesaj transmis Reuters, că a blocat reclamele companiei Kaspersky Lab de pe rețeua de socializare, argumentând că modelul de business al companiei de cyber-security cu sediul la Moscova sunt în conflict cu regilile sale privind publicitatea și citând acuzațiile Guvernului SUA, care suspectează legături cu serviciile secrete ruse
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0953 | -0.0010 | -0.02 % |
1 USD | 4.3848 | -0.0050 | -0.11 % |
1 GBP | 5.8664 | -0.0178 | -0.30 % |
1 CHF | 5.4723 | -0.0082 | -0.15 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro