
Comisiile reunite de buget-finanțe-bănci din Parlament au dat raport favorabil pentru noua conducerea a Băncii Naționale a României.
Românii vor plăti rate mai mici la creditele în derulare după ce indicele de referință privind creditele acordate consumatorilor (IRCC) va fi actualizat de la 1 ianuarie. Însă, până atunci debitorii vor plăti rate mai mari până la finele anului curent, cu IRCC la cea mai mare valoare de când a fost introdus. ROBOR a continuat să scadă și a ajuns la nivelul IRCC.
Încrederea în economia românească s-a deteriorat în septembrie și pe parcursul trimestrului al treilea, ceea ce sugerează o nouă încetinire a produsului intern brut, după o performanță oricum slabă la jumătatea anului.
România și Cehia ar fi cele mai afectate țări din regiunea Europei Centrale și de Est de introducerea unor tarife pentru importurile de produse europene în SUA, una dintre măsurile anunțate în campania prezidențială de candidatul republican Donald Trump, potrivit unei analize Erste. În cazul unei victorii a lui Trump, pentru a menține garanțiile de securitate ale SUA, România va trebui cel mai probabil să majoreze cheltuielile militare.
Emisiunea de obligațiuni a Băncii Transilvania pe piețele internaționale a avut o cerere ridicată din partea investitorilor, astfel că banca a majorat la 700 de milioane de euro suma împrumutată.
Directorul general al Băncii Transilvania a vândut acțiuni deținute la bancă de încă 1,97 milioane de lei, după ce cu câteva zile înainte a vândut o altă tranșă de aproape 2,7 milioane de lei.
Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, este în discuție pentru a ocupa un post în Consiliul de Administrație al BNR, pe locurile care ar reveni Partidului Național Liberal (PNL), au declarat surse din sectorul bancar pentru Profit.ro. Boloș a fost contestat în partid, din cauza impactului electoral al unor măsuri nepopulare introduse de Finanțe în mandatul său.
Revolut Bank UAB, banca digitală europeană cu circa 34 de milioane de clienți în Spațiul Economic European (SEE) și 4 milioane în România, anunță începerea implementării progresive a IBAN-ului local românesc, care va fi furnizat, din ultimul trimestru al anului, de către sucursala din România a Revolut Bank UAB.
Departamentul de Justiție al Statelor Unite a deschis un proces antitrust împotriva Visa pentru monopolizarea pieței cardurilor de debit. Compania americană este acuzată că își folosește influența pentru a împiedica competiția din partea companiilor rivale și pentru a împiedica dezvoltarea unor alternative.
Creditul neguvernamental a accelerat în august, la cel mai mare ritm anual din ultimul an și jumătate și cu cea mai mare rată reală din doi ani și jumătate. Banca Națională a României a tăiat dobânzile în iulie și august, soldul creditului în lei a crescut atât în cazul firmelor, cât și populației. Masa monetară este de asemenea în accelerare.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0904 | +0.0006 | +0.01 % |
| 1 USD | 4.3406 | -0.0087 | -0.20 % |
| 1 GBP | 5.8057 | -0.0122 | -0.21 % |
| 1 CHF | 5.4586 | +0.0071 | +0.13 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro