Autori

Florin Rusu

Florin Rusu

Contact

Florin Rusu are 3290 articole

Cine împarte, parte-și face. Statul român și-a majorat de 10 ori încasările de la OMV Petrom și Romgaz, ale căror venituri au crescut de 3 ori

Statul român a fost principalul beneficiar al actualelor crize de pe piața energiei, prin repetate modificări legislative reușind să-și majoreze în 2 ani de 10 ori încasările din multitudinea de taxe și impozite impuse principalilor producători de petrol și gaze, OMV Petrom și Romgaz, în condițiile în care veniturile acestora s-au triplat doar, arată un studiu realizat de Biriș Goran pentru Federația Patronală de Petrol și Gaze (FPPG).

Cine împarte, parte-și face. Statul român și-a majorat de 10 ori încasările de la OMV Petrom și Romgaz, ale căror venituri au crescut de 3 ori
Grafic
GRAFICE Analiză: Prețurile gazelor vor scădea puternic, însă consumatorii români nu vor profita

Prețurile gazelor de pe piețele europene se vor stabiliza la un nivel similar al prețurilor din anul 2019-2020, undeva în jur de 20 de euro/MWh, însă consumatorii români nu vor beneficia de acestea decât într-o foarte mică măsură, deoarece România are un sistem semireglementat al prețului la gaze, ceea ce face ca trendurile din piață să influențeze foarte puțin prețurile din facturile românilor.

GRAFICE Analiză: Prețurile gazelor vor scădea puternic, însă consumatorii români nu vor profita
Volumele de motorină descărcate în porturile românești au crescut cu 22%. India - principalul furnizor. Exporturile către Ucraina s-au dublat

Volumele de motorină descărcată în porturile din România au crescut cu 22% în 2023, la aproximativ 4 milioane tone, în special ca urmare a creșterii cererii de diesel din Ucraina, al cărei principal furnizor a fost anul trecut România. Anul trecut volumul importurilor de motorină din România aproape s-a dublat, de la 812 mii tone la 1,47 milioane tone.

Volumele de motorină descărcate în porturile românești au crescut cu 22%. India - principalul furnizor. Exporturile către Ucraina s-au dublat
Grafic
INFOGRAFIC Gradul de umplere cu gaz a depozitelor coboară la 75%, sub media UE. România se află totuși într-o poziție confortabilă

Gradul de umplere a depozitelor de înmagazinare gaze coboară, la începutul acestei săptămâni, la nivelul de 75%, ca urmare a extragerilor considerabile din ultima săptămână, marcată de temperaturi reduse, în special noaptea. Cu toate că se situează sub media UE, nivelul de umplere a depozitelor este unul confortabil, spre deosebire de majoritatea statelor europene, România fiind și producător de gaze, putându-și acoperi aproximativ 50% din consumul unei zile de iarnă obișnuite din producția internă.

INFOGRAFIC Gradul de umplere cu gaz a depozitelor coboară la 75%, sub media UE. România se află totuși într-o poziție confortabilă
LISTA Noi scumpiri la țigări. Cât vor costa Kent, Marlboro, Viceroy

După ce JTI a scumpit săptămâna trecută cu un leu pachetele de țigări ca urmare a majorării accizelor, și ceilalți doi mari jucători de pe piața tutunului din România, BAT și Philip Morris, au efectuat o mișscare similară, BAT încă din prima zi a acestei săptămâni, iar Philip Morris din cea de-a doua.

LISTA Noi scumpiri la țigări. Cât vor costa Kent, Marlboro, Viceroy
Ultimele ştiri
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Curs BNR
1 EUR5.0920 +0.0006+0.01 %
1 USD4.3312 -0.0047-0.11 %
1 GBP5.8138 +0.0133+0.23 %
1 CHF5.4410 -0.0058-0.11 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Must Read