
Facebook, WhatsApp și alte aplicații, inclusiv furnizorii de internet, obligați în România să permită interceptarea utilizatorilor de către autorități. Acuze ale specialiștilor.
Bucureștiul și Constanța riscă scenariul de la Timișoara, dacă Guvernul nu va aloca bani mai repede primăriilor pentru subvenția la căldură, a anunțat, la PROFIT NEWS TV, Dumitru Chisăliță, Președintele Asociației Energia Inteligentă.
Prețurile apartamentelor vor continua să crească cu cel puțin 5-6% pe an, pe fondul majorării prețurilor la materialele de construcții. Cu cât cererea este mai mare, iar oferta mai mică, cu atât prețurile se vor majora din ce în ce mai mult, a declarat, la PROFIT NEWS TV, Alexandru Mihai, Managing Partner în cadrul Nordis Group.
Prețul lemnului de foc s-a dublat față de anul trecut, de la 250 de lei pe metru cub, la cel puțin 500 de lei. Principalul motiv, potrivit lui Cătălin Tobescu, președintele Asociației Prolemn, este reprezentat de blocajele din administrația silvică.
Companiile devin tot mai interesate de a realiza investiții în soluții regenerabile pentru producerea propriei energii electrice, pe măsură ce prețurile ating noi recorduri. Până în 2025, afacerile mici și mijlocii ar putea produce un autoconsum de 300 MW putere instalată, de la 60 MW, cât este în prezent.
Acțiunile AROBS Transilvania Software au intrat luni, 6 decembrie, la tranzacționare după ce a încheiat cel mai mare plasament privat din istoria pieței AeRO, de 74,22 de milioane de lei. Un pas natural în evoluția companiei, după cum spune Voicu Oprean, CEO-ul furnizorului de soluții IT.
Investitorii aleg arta contemporană sau de patrimoniu pentru a-și securiza finanțele în perioade de criză, precum cea actuală. Valoarea unei opere de artă s-ar putea dubla sau chiar tripla peste o anumită perioadă de timp.
Criza energetică produce efect de domino. Companiile producătoare de îngrășăminte sunt afectate de scumpirea prețului la energie și la gaze naturale. Fermierii au și ei de suferit. Cel mai mare jucător din domeniu a anunțat astăzi că începe pregătirile pentru oprirea temporară a producției.
Stelian Muscalu, analist economic, are îndoieli în ceea ce privește promisiunile Guvernului cu privire la finalizarea bugetului de stat până la finalul anului, deși surse oficiale au declarat pentru Talk News, emisiune difuzată de PROFIT NEWS TV, că acesta ar urma să fie „pus pe masă” până pe 17 decembrie.
Principalii indici ai bursei de la New York au înregistrat scăderi dramatice după confirmarea primului caz de Omicron în SUA. Indicele Dow Jones Average Industrial, care reflectă evoluția celor mai importante 30 de companii, a scăzut cu 1,3%, în timp ce S%P500 a pierdut 1,2%, Nasdaq, la fel, iar Russell 2000 a suferit un declin de 2,3%.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0927 | -0.0026 | -0.05 % |
1 USD | 4.3982 | +0.0134 | +0.31 % |
1 GBP | 5.8456 | -0.0208 | -0.35 % |
1 CHF | 5.4605 | -0.0118 | -0.22 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro