Salariile și beneficiile extrasalariale vor crește în 2022, dacă pandemia va lua sfârșit. Angajatorii vor deveni tot mai flexibili și vor duce o luptă acerbă pentru talentele din România, estimează Bogdan Badea, CEO-ul platformei de recrutare eJobs.
„Având în vedere că 2021 a însemnat o revenire a luptei pentru a găsi candidați buni și pentru a ține angajații pe care îi au companiile, era normal ca zona aceasta de beneficii sau tot ce înseamnă extrasalarial să devină naturalitate, iar aici vedem din ce în ce mai multe companii care se preocupă să ofere aceste lucruri”, spune, la PROFIT NEWS TV, Bogdan Badea, CEO-ul eJobs.
Lupta pentru a găsi angajați buni se va intensifica anul următor, însă în funcție de evoluția pandemiei și de restricțiile în vigoare.
„Va crește lupta pentru a găsi oameni buni, pentru că Europa de Vest se va redeschide pentru români și vom asista, din nou, la o migrație masivă a românilor către această regiune, unde din ce în ce mai mult se caută oameni pentru diferite domenii. Se știe foarte bine că românii preferă joburile în străinătate și sigur vor reveni la acel obicei”, atrage atenția Bogdan Badea.
CITEȘTE ȘI 4 aspecte importante de luat în considerare atunci când alegeți un ERP pentru hoteluri și restaurantePotrivit acestuia, beneficiile extrasalariale vor crește, salariile, la fel, și cel mai probabil companiile vor intra în această horă a luptei pentru talent.
Numărul de joburi disponibile în primele 10 luni ale acestui an a depășit totalul locurilor de muncă scoase la bătaie pe întreg parcursul anului trecut. Au fost deschise peste 309.000 de joburi noi, cu aproximativ 10.000 mai multe decât cele disponibile pe întreg parcursul anului 2020. Totodată, se înregistrează o creștere de aproape 16% a numărului de joburi noi în perioada ianuarie-octombrie 2021 versus aceeași perioadă din 2020. Doar în luna octombrie 2021 au fost scoase la bătaie peste 37.000 de joburi noi. Domeniile care au avut nevoie de cei mai mulți angajați luna trecută au fost Retail, Transport/Logistică, Prestări Servicii, IT/Telecom și Industria alimentară, fiecare dintre acestea deschizând peste 3.800 de poziții noi.
O altă premieră a lunii octombrie o constituie faptul că primele trei orașe de provincie care au avut cele mai multe locuri de muncă disponibile, Cluj, Timișoara și Brașov, nu doar că au egalat și chiar depășit Bucureștiul, dar au avut împreună cu aproape 5.000 de joburi mai mult decât Capitala. Astfel, doar primele două, Cluj și Timișoara, au fost foarte aproape de a egala oferta de locuri de muncă din București.
CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Președintele ANAF: Vor fi alocate mai multe resurse pentru combaterea evaziunii și vom fi mai fermi, dar fără presiune. Cei mai mulți contribuabili sunt corecți, vom fi discreți, nu agresivi. Cum vor fi controalele O creștere semnificativă, datorată și condițiilor impuse de criza sanitară, se constată în luna octombrie și pe joburile remote. Astfel, din totalul de locuri de muncă noi disponibile în octombrie pe eJobs.ro, 8,2% au fost remote, în creștere față de luna precedentă, când reprezentau 6,6%
Cât privește nevoia de forță de muncă pentru joburile din afară, 15,5% din oferta lunii octombrie a acestui an a fost pentru străinătate, în creștere cu aproape 5 procente față de luna anterioară. Cele mai multe locuri de muncă din străinătate au fost scoase la bătaie de țări precum Germania, Anglia, Olanda, Irlanda și Franța, iar domeniile cu cea mai mare ofertă de joburi au fost Transport/Logistică, Construcții, Producție, Medicină și Prestări servicii. Totodată, interesul candidaților pentru joburile în afară rămâne la un minim istoric, doar 1,5% dintre aplicările aferente lunii octombrie fiind pentru poziții în străinătate.
„Ne așteptăm ca la final de an să se resimtă o ușoară încetinire a angajărilor, ca urmare a noilor restricții impuse, dar și din cauza Sărbătorilor, când o mare parte dintre angajați intră în concedii. Cu toate acestea, credem că vom încheia anul într-o notă pozitivă, având în vedere că deja am depășit numărul de joburi înregistrat pe întreg parcursul lui 2020”, explică Bogdan Badea. În ceea ce privește numărul de aplicări, luna octombrie s-a încheiat cu peste 994.000 de aplicări.