
Peste 142 mii de companii au realizat profit în 2015, potrivit informațiilor furnizate Profit.ro de ANAF. În ochii fiscului, OMV Petrom SA a fost în 2015 cea mai profitabilă companie, cu un profit impozabil de 2,96 de miliarde lei, deși a raportat la Bursă o pierdere de 631 mil. lei pentru aceeași perioadă. Care sunt explicațiile?
Proiectul de modernizare a Agenției de Administrare Fiscală (ANAF) se desfășoară "moderat nesatisfăcător", potrivit celei mai recente evaluări a Băncii Mondiale, rating-ul fiind în scădere față de cel anterior. Din cele 70 milioane de euro destinate programului, doar cinci au fost cheltuite, până acum, iar ANAF a acordat 26 de contracte de consultanță.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a stabilit lista de acte administrative fiscale și procedurale, emise pe hârtie de centrul său de imprimare masivă, care sunt valabile chiar dacă nu poartă semnătura și ștampila instituției.
Pragurile de la care datoriile restante la buget vor fi publicate de Fisc pe propriul site au fost majorate semnificativ față de cele aprobate în urmă cu două luni, potrivit unui proiect de ordin lansat joi în dezbatere. Astfel, în cazul persoanelor fizice, plafonul va fi de 1.500 de lei, în loc de 100 de lei, la firmele mici și la PFA de 10.000 lei, în loc de 500 lei, iar la firmele mijlocii de 50.000 lei.
Ministrul Finanțelor, Anca Dragu, a declarat că, în acest moment, este absolut prematur să discute despre măsurile de reducere a taxelor programate pentru 2017, printre care diminuarea TVA de la 20% la 19% și a accizelor la carburanți, urmând să fie analizate încasările bugetare din acest an.
Ministrul finanțelor, Anca Dragu, a declarat că se așteaptă ca legea privind majorarea indemnizațiilor pentru creșterea copiilor să fie promulgată și că încearcă să găsească resurse financiare pentru aplicarea acesteia.
Comisia Europeană este la curent cu actuala procedură de înregistrare în scopuri de TVA aplicată în România, iar serviciile sale de specialitate o examinează în acest moment, potrivit informațiilor Profit.ro.
Auditarea situațiilor financiare devine obligatorie în 2016 dacă au fost depășite cel puțin două din cele trei criterii - total active, cifră de afaceri netă, număr de salariați - prevăzute de legislație, doar în exercițiul financiar anterior, în loc de doi ani consecutivi, așa cum se întâmpla până acum, spune Eugenia Ion, tax manager, Contexpert. Prin urmare, mult mai multe entități economice vor avea nevoie de auditare în acest an.
Ministerul de Finanțe reglementează, potrivit unui proiect de ordin, modul în care pot fi corectate erorile din situațiile financiare anuale, după depunerea lor, având în vedere că, potrivit legii contabilității, este interzisă transmiterea mai multor seturi de documente pentru același exercițiu financiar.
Principalele probleme ale formularului de TVA, D394, reclamat la Comisia de tăiat hârtii, au rămas nerezolvate, deși mediul de afaceri spera să fie simplificat. Mai mult, s-a ajuns ca, în urma modificărilor făcute de ANAF, să devină și mai complicat de completat, spune Alexandru Cristea, partener TZA Tax.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0963 | +0.0047 | +0.09 % |
1 USD | 4.3898 | +0.0246 | +0.56 % |
1 GBP | 5.8842 | +0.0180 | +0.31 % |
1 CHF | 5.4805 | +0.0101 | +0.18 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro