Idei Mari pentru Viitor. Astăzi, Gabriel Pantelimon, Country General Manager Xerox Romania

Idei Mari pentru Viitor. Astăzi, Gabriel Pantelimon, Country General Manager Xerox Romania
scris 28 aug 2017

Idei Mari pentru Viitor, o rubrică în care Profit.ro prezintă cărți și articolele de presă citite în ultima perioadă de către manageri de companii și antreprenori, pe care aceștia le recomandă.

Cărți și articole citite în ultima perioadă de Gabriel Pantelimon, Country General Manager Xerox Romania

"6 Reasons Salespeople Win or Lose a Sale" - link (hbr.org)

Urmărește-ne și pe Google News

(Din punctul meu de vedere, vânzările „față în față” nu s-au schimbat radical de-a lungul timpului. Procesul de vânzare în sine, deși necesită eforturi mari, iar provocările sunt la aproape fiecare pas, rămâne în esența sa o activitate simplă, în care pe de-o parte există clientul și nevoile sale și, pe de altă parte, furnizorul care are produsele și serviciile potrivite. Cu toate acestea, nu toți oamenii de vânzări au succes. De ce? Am văzut puține articole despre acest subiect și mi s-a părut relevantă și clară sintetizarea celor 6 motive pentru care un om de vânzări câștigă sau pierde o vânzare)

"Paradigmă nouă pentru CEO – ‘Share of Wallet’, nu ‘Share of market’" - link (ensight.ro)

(Cota de piață și creșterea cifrei de afaceri rămân indicatori foarte importanți pentru o afacere. Cu toate acestea, în funcție de dinamica pieței - creștere, scădere sau chiar criză profundă - acești indicatori pot fi prioritari sau pot să treacă pe plan secund, lăsând locul altor indicatori, cum ar fi cash flow-ul și profitul. Pe lângă dinamica pieței, un alt aspect fundamental este gradul său de maturitate. Într-o piață matură, principiul calității devine mult mai important, iar strategia și structura companiei ar putea fi aliniate unor obiective care urmăresc deservirea și păstrarea clienților profitabili. Piața din România este matură sau măcar în curs de maturizare pe multe sectoare de activitate, astfel încât s-ar putea ca în industria în care vă desfășurați activitatea să fie mai important să păstrați clienții profitabili decât să urmăriți cu orice preț (preț care e de obicei foarte mare) cota de piață. Considerațiile articolului sunt foarte interesante și pot fi un semnal al nevoii de transformare)

"The Art of Possibility by Rosamund Zander and Benjamin Zander" - link (jamesclear.com)

(O întâlnire cu Benjamin Zander în cadrul unuia dintre discursurile sale motivaționale va schimba modul în care vezi viața, chiar dacă ești cel mai pesimist dintre oameni. Cartea soților Zander este o combinație între talentul lui Rosamund Zander de a crea noi paradigme pentru dezvoltarea personală și profesională și dinamismul lui Benjamin Zander, dirijor al filarmonicii din Boston. Evenimentele din viața fiecăruia dintre noi reprezintă mult mai mult decât ne dăm seama la prima vedere și nu sunt definite doar de mediul sau sistemul în care trăim. Acestea ne oferă nenumărate posibilități pe care trebuie să le descoperim și să le urmăm. Când ai un eșec, cea mai bună abordare este să spui ”Ce fascinant!”, să iei lucrurile așa cum sunt, ca pe o altă întâmplare din viața ta, și să o iei de la capăt, conștient fiind că mereu vor exista noi posibilități)

Gabriel Pantelimon, Country General Manager, Xerox România, și-a început cariera în companie în 1997, iar din 2010 este director general pe România, după ce în perioada 2008-2010 a ocupat diverse poziții în cadrul Xerox Europa Centrală și de Est, Israel și Turcia. A practicat scrimă de performanță timp de 18 ani, de-a lungul cărora a participat la două ediții ale Jocurilor Olimpice (la Barcelona și Atlanta) și a fost campion național la spadă individual în 1993.

viewscnt
Afla mai multe despre
idei
viitor