Idei Mari pentru Viitor, o rubrică în care Profit.ro prezintă cărți și articolele de presă citite în ultima perioadă de către manageri de companii și antreprenori, pe care aceștia le recomandă.
Cărți și articole citite în ultima perioadă de Ruxandra Șerban, CEO Erka Synnergy Communication
"Les Secrets Du Marketing Viral" - link (amazon.fr)
(Seith Godin, absolvent de informatică și filosofie, MBA Marketing Stanford, propune în cartea sa metode de promovare eficiente ce au la bază două variabile importante din mediul de business: minimizarea bugetului și maximizarea impactului asupra target-ului. Acesta recomandă ca lansarea unui produs să se realizeze prin ceea ce autorul numește marketing viral pe care îl descrie pas cu pas, utilizând exemple concrete din experiența sa profesională)
"Plus fort la vie" - link (amazon.fr)
(Aceasta este o carte extraordinară despre resemnare, putere și voință. Am fost cu adevărat impresionată de autorul Philip Croizon, care a suferit în urmă cu douăzeci de ani un accident în urma căruia i-au fost amputate mâinile și picioarele, dar în ciuda acestei condiții fizice a traversat 5 continente înot, alături de prietenul său Arnaud Chassery și a participat și la Roland Garros. Aceste aventuri, dar și viața înainte și după accident, cu plusurile și minusurile sale, este relatată în “Plus fort la vie”. Este o carte care te face să lupți pentru visurile și dorințele tale, să te ambiționezi să reușești și, în același timp, să înțelegi că viața este frumoasă și merită trăită la maximum)
"Art et communication - Un mariage d’amour et de raison" - link (e-marketing.fr)
(M-am regăsit total în această carte pentru că și eu sunt pasionată de artă (film, muzică, dans clasic), dar și de marketing și comunicare. Arta și comunicarea, așa cum o indică și titlul lucrării, conviețuiesc și se completează perfect. În urmă cu 12 ani am înființat agenția de publicitate Erka, aceasta este o punte între cele două pasiuni ale mele, fiind, de altfel, rezultatul acestora)
Ruxandra Șerban a înființat agenția de comunicare Erka Synergy Communication în urmă cu 12 ani, imediat după terminarea studiilor în Franța. Dorința ei a fost să aducă în România savoir faire-ul acumulat acolo. De-a lungul timpului, portofoliul agenției s-a extins numărând clienți precum Decathlon, cora, Michelin (8 țări din Europa Centrală și de Est), Norauto, Danone (Leerdammer), Adama, Yves Rocher, Ambasada Franței în România, Institutul Pasteur etc.
2017 a debutat cu extinderea internațională a agenției prin deschiderea unei filiale la Paris, punând la dispoziția clienților francezi o serie de servicii de comunicare off-shore. Primii clienți din Franța sunt din zona de retail: Carre de l’Optique, CC Villabe, CC Belle Epine, FranceAgriMer.