
"BNR a rămas impasibilă la îndemnurile de a prinde din urmă celelalte bănci din Europa Centrală și de Est în privința creșterilor de dobândă. Având în vedere retorica BNR, ne așteptăm să rămână pe autopilot!"
Sistemul bancar a trecut din nou pe excedent de lichiditate la începutul lui 2022, ceea ce s-a transpus într-o scădere de aproape jumătate de punct procentual a dobânzilor pe termen scurt. Banca Națională a României a sterilizat pe deoparte lichiditatea în exces și pe de alta a furnizat băncilor cu poziții deficitare bani prin operațiuni repo bilaterale.
Grupul austriac Erste a decis să-i prelungească lui Sergiu Manea mandatul de președinte executiv și membru al Comitetului Executiv (CEO) al Băncii Comerciale Române până în 2026.
Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor, prin care consumatorii pot rezolva problemele cu băncile și instituțiile financiare nebancare, a înregistrat în 2021 o nouă creștere a cererilor. A crescut, însă, și numărul de solicitări legate de radierea istoricului negativ din Biroul de Credit - chiar până la 85% din cererile legate de IFN - și care sunt foarte puțin probabil să fie rezolvate.
Băncile au acordat anul trecut împrumuturi noi în lei în creștere cu o treime față de 2020 la un volum total de 91,1 miliarde de lei. Volumul de împrumuturi noi în euro acordat firmelor a crescut cu aproape jumătate la 3,6 miliarde de euro. Soldul de împrumuturi pentru locuințe a spart în decembrie pragul de 100 de miliarde de lei, nivel dublu față de acum 6 ani.
În timpul guvernării liberale, banca a fost subiectul mai multor discuții.
Întețirea conflictului dintre Rusia și Ucraina ar putea aduce sancțiuni internaționale pentru Rusia, ceea ce ar duce la scumpirea energiei și o dinamică economică mai mică, arată Ciprian Dascălu, economist-șef la BCR. Europa ar resimți cel mai tare impactul unor sancțiuni care să vizeze sectorul de energie, cel mai important al Rusiei, apreciază ING.
Creditul neguvernamental acordat de bănci a crescut în decembrie 2021 față de anul anterior cu 14,8%, fiind cel mai ridicat nivel de după criza financiară din 2008-2009. Creditul în lei a avansat cu aproape o cincime, însă viteza în termeni reali este de sub 11%, în condițiile accelerării inflației.
Inflația ridicată va continua să mănânce din puterea de cumpărare a românilor și în acest an și în sectorul public avem deja presiuni pentru majorarea salariilor, arată Ciprian Dascălu, economist șef al Băncii Comerciale Române. Spațiul pentru creșterea lefurilor este însă redus, arată Dascălu – salariile au crescut mult înainte de pandemie, ceea ce a provocat dezechilibre macroeconomice, care acum trebuie rezolvate.
Doi din cei șapte membri ai Consiliului de Administrație ai Băncii Naționale a României au votat din nou pentru o creștere cu 0,5 puncte procentuale a ratei de politică monetară, potrivit minutei. În cele din urmă rata a fost majorată cu 0,25 puncte la 2%, principalul argument pentru majorarea mai lentă fiind acela că șocul inflației ridicate vine din ofertă și creșterea economică încetinește.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0896 | -0.0015 | -0.03 % |
| 1 USD | 4.3449 | +0.0032 | +0.07 % |
| 1 GBP | 5.8140 | +0.0168 | +0.29 % |
| 1 CHF | 5.4650 | +0.0057 | +0.10 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro