CSALB, inundat de cereri pentru radierea din Biroul de Credit care nu pot fi rezolvate

CSALB, inundat de cereri pentru radierea din Biroul de Credit care nu pot fi rezolvate
scris 2 feb 2022

Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor, prin care consumatorii pot rezolva problemele cu băncile și instituțiile financiare nebancare, a înregistrat în 2021 o nouă creștere a cererilor. A crescut, însă, și numărul de solicitări legate de radierea istoricului negativ din Biroul de Credit - chiar până la 85% din cererile legate de IFN - și care sunt foarte puțin probabil să fie rezolvate.

CSALB a fost înființat în 2016 cu scopul de a muta litigiile din instanțe într-o procedură nejudiciară mai rapidă și gratuită pentru consumator.

Urmărește-ne și pe Google News

Centru a primit anul trecut peste 2.525 de cereri de soluționare a litigiilor, dintre care 1.551 adresate băncilor și 974 IFN. În șase ani a primit 9.100 de solicitări.

Cefin Trucks, cu afaceri de aproape 90 milioane euro, anunță strategia pe 2022: digitalizare, servicii financiare, creșterea eficientă a vânzărilor, expansiunea rețelei de service. Ford Trucks - lider de piață pe mai multe segmente CITEȘTE ȘI Cefin Trucks, cu afaceri de aproape 90 milioane euro, anunță strategia pe 2022: digitalizare, servicii financiare, creșterea eficientă a vânzărilor, expansiunea rețelei de service. Ford Trucks - lider de piață pe mai multe segmente

Nu toate solicitările pot fi însă rezolvate. Pentru ca procedura de conciliere să fie declanșată și dosarul să fie preluat de un conciliator, persoane cu pregătire juridică, este nevoie și de acordul creditorului vizat de cerere. Băncile, care după criza financiară s-au confruntat cu un val de procese pe clauze abuzive, au fost în primii ani de funcționare a CSALB reticente cu acceptarea soluțiilor de conciliere, însă lucrurile s-au schimbat treptat – de la 80% cereri respinse în 2016 s-a ajuns la 17% anul trecut.

”Ceea ce facem noi aici este o adaptare a contractului. Ne propunem să supraviețuiască raportul juridic dintre părți, într-o altă haină mai potrivită situației dificile pe care o întâmpină consumatorul. Nu soluționăm disputele din perspectiva tranșării caracterului abuziv al unor clauze”, spune Nela Petrișor, conciliator la CSALB, avocat și fost judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție.

În 2021 au fost soluționate 510 dosare, dintre care 447 cu o hotărâre agreată de părți, față de 403 în 2020. Alte 280 de litigii au fost soluționate pe cale amiabilă de către părți, față de 323 în 2020.

Multe solicitări nu pot fi însă rezolvate. Din cererile înregistrate anul trecut, 23% dintre cele legate de bănci și 85% dintre cele legate de IFN vizau ștergerea istoricului din Biroul de Credit. Din cele 235 de cereri primite în acest an în ianuarie, 100 sunt legate de istoricul de credit. Un istoric negativ – datorii neplătite marcate în cazierul de credit – înseamnă șanse aproape 0 pentru un nou împrumut și datele pot fi modificate doar cu acordul creditorului sau prin instanță.

Investitorii străini pariază pe România CITEȘTE ȘI Investitorii străini pariază pe România

Alexandru Păunescu, membru în Colegiul de Coordonare al CSALB și directorul Direcției juridice din BNR, îndeamnă consumatorii să se adreseze direct băncilor și IFN în legătură cu solicitările legate de Biroul de Credit, pentru că acestea nu pot face obiectul unei negocieri prin CSALB – în foarte rare cazuri mențiunile negative sunt rezultatul unor erori. În plus, multe astfel de cereri de radiere sunt depuse în numele consumatorilor de firme.

”Consumatorii să nu recurgă la firmele așa-zis specializate în radierea din Biroul de Credit. Sunt țepe! Își consumă banii degeaba”, spune Păunescu.

Liviu Fenoghen, directorul CSALB, spune că îndemnurile către consumatori în această speță nu au funcționat: ”Am observat că ori de câte ori am spus nu veniți la noi cu cereri legate de Biroul de Credit, cererile au crescut în perioada următoare”.

În cazul IFN, dintre cele 987 de cereri, doar 6 au fost constituite în dosare, și alte 120 s-au rezolvat pe cale amiabilă – aici impactul ridicat este al solicitărilor legate de istoricul de credit.

Circa 46% dintre solicitările conforme adresate CSALB au legătură cu costurile creditelor.

Valoarea beneficiilor obținute din negocierile consumatori-bănci/IFN în 2021 a fost de aproape 2 milioane de euro, față de circa 1,3 milioane de euro în 2020. Valoarea medie pe beneficiar a crescut cu circa 1.000 de euro la 4.300 de euro.

Fenoghen spune că s-au negociat cu succes și dosare în care consumatorul a cerut adaptarea contractului astfel încât să nu fie nevoit să dea în plată. ”S-a făcut un haircut, și persoana a reușit să reia plățile și să păstreze imobilul”.

Dosarele rezolvate prin CSALB rămân însă reduse în raport cu cele care trec prin instanțe. Păunescu avansează un număr de 14.000 de litigii între consumatori și bănci pe rolul instanțelor, de circa patru ori mai puține decât erau însă acum șase ani. ”Sunt în continuare foarte multe pentru că durează foarte mult soluționarea unui dosar”, spune el.

Degrevarea instanțelor ar putea fi mai ridicată dacă propunerea de stingerea a litigiului prin soluționare alternativă ar veni de la judecător, apreciază Nela Petrișor.

”O hotărâre care închide un litigiu este întotdeauna un avantaj. Judecătorul este dator să îndrume părțile către o soluție amiabilă”, spune fostul magistrat, care adaugă că ar trebui discutat la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii și la cel al instanțelor aglomerate, cum sunt cele arondate Curții de Apel București, despre posibilitatea ca judecătorii să îndrume părțile către CSALB.

La începutul acestui an au crescut dosarele noi la CSALB. Păunescu se așteaptă ca numărul acestora să crească în continuare, dar nu ca urmare a creșterii ratelor la credite pe fondul majorării dobânzilor, ci a faptului că mai multă lume aude de CSALB.

viewscnt
Afla mai multe despre
csalb
conciliere
solutionare alternativa
biroul de credit