
Ministerul Finanțelor își va înființa o nouă direcție, pentru monitorizarea execuției bugetare, instituțiile și autoritățile publice la care se înregistrează costuri peste un anumit nivel cu achizițiile vor fi controlate de Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară, dar și de structurile teritoriale ale ANAF, iar Guvernul va aproba lunar până la final de 2025, în funcție de evoluția deficitului bugetar și a arieratelor, limite lunare de cheltuieli pentru ordonatorii principali de credite, prevede un proeict de ordonanță pregătit de către Ministerul Finanțelor.
Un număr mare de contravenții vor fi scoase de sub incidența Legii prevenirii, urmând a fi sancționate direct cu amenzi, fără ca autoritatea de control să solicite anterior conformarea și să dea un plan de remediere.
Guvernul german sprijină cu fonduri înființarea de IMM-uri în România și a contribuit astfel în ultimele trei decenii la crearea a zeci de mii de locuri de muncă, a declarat Paul Jurgen Porr, președintele Forumului Democrat al Germanilor din România, la Maratonul Afacerilor Germane în România, organizat de PROFIT NEWS TV. Programul guvernamental al statului german este deschis etnicilor germani, dar și românilor, maghiarilor și altora, a spus Porr.
Bugetul a înregistrat un deficit, suma cu care cheltuielile depășesc veniturile, de 42,2 miliarde de lei, 2,65% din PIB, în primele opt luni din aces an. În perioada similară a anului trecut, deficitul a fost de 33 miliarde lei, 2,34% din PIB. Situația generală privind bugetul a fost anunțată de către ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, încă de pe 20 septembrie, înaintea termenului la care informațiile ar trebui să se publice, de 25 a lunii.
Cheltuielile din noiembrie și decembrie sunt, de obicei, cele mai mari din an pentru Guvern, acesta fiind perioada în care statul dă drumul banilor, ordonatorii de credite și primăriile se grăbesc să nu rămână bani necheltuiți, iar la buget ajung la plată facturi multe și pe sume mari. Guvernul speră să țină deficitul (diferența dintre venituri și cheltuieli) din ultimele două luni ale anului, noiembrie și decembrie, la 1,5% din PIB, a declarat pentru Profit.ro ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, și țintește un deficit de 5-5,5% din PIB pentru tot anul. Obiectivul de 1,5 pentru noiembrie și decembrie este unul destul de ambițios, având în vedere că Guvernul și-a asumat investiții foarte mari în acest an, multe dintre ele cu fonduri europene, unde nu-și permite să încetinească ritmul cheltuielilor.
Guvernul are în plan o rectificare bugetară după ce intră în vigoare legea cu măsurile fiscale, a transmis ministrul Finanțelor pentru Profit.ro. Aceasta ar fi prima rectificare bugetară din acest an, o situație neobișnuită, practica fiind de două rectificări pe an, una în vară și alta în toamnă. Pentru a putea aloca fonduri instituțiilor care au nevoie foarte mare de bani, inclusiv pentru proiecte cu fonduri UE sau cheltuieli din domeniul sănătății, Ministerul Finanțelor a pregătit un proiect de ordonanță care prevede preluarea la Fondul de rezervă al Guvernului a sumelor reprezentând 10% din creditele de angajament și creditele bugetare, pe care ordonatorii de credite sunt obligați, conform legii, să le păstreze.
Un amendament pregătit de Coaliția de guvernare, PSD și PNL, la legea cu modificări fiscale ar urma să interzică operațiunile de plată și încasare în numerar reprezentând împrumuturi între persoane fizice în calitate de asociați / acționari / administratori / persoane fizice/alți creditori (exclusiv creditorii instituționali) și persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, liber profesioniști, persoane fizice care desfășoară activități în mod independent, asocieri și alte entități cu sau fără personalitate juridică.
Parlamentari PSD vor să modifice proiectul de lege privind măsurile fiscale cu o prevedere care elimină obligativitatea de a cotiza la Pilonul II de pensii. Angajații ar urma să completeze o cerere în scris, care să fie depusă până la finele lunii martie 2024, prin care să precizeze dacă mai vor sau nu să cotizeze.
Guvernul a adoptat astăzi un proiect de lege cu ample măsuri fiscale, precum și de reducere a cheltuielilor în sectorul public și de disciplină financiară. Printre acestea, se numără introducerea impozitului de cel puțin 1% din cifra de afaceri, dacă acesta depășește 16% impozit pe profit, într-o formă mai dură pentru bănci, creșterea impozitării pentru unele microîntreprinderi, majorări de TVA, creșterea poverii fiscale pe activități independente, introducerea unei accize pe băuturi cu conținut ridicat de zahăr și majorarea mai repede a accizelor la tutun și alcool. De asemenea, proeictul vizează reduceri de cheltuieli în sectorul public, prin desființarea de posturi vacante, posturi de șef birou.
Ministerul Justiției a emis un aviz cu zeci de pagini de obervații la proiectul de lege cu măsuri fiscale și de reducere a cheltuielilor, publicat de către Ministerul Finanțelor. Astfel, în documentul obținut de Profit.ro, printre observații, Justiția notează că ar fi nevoie de un aviz al CSAT pe desființarea unor posturi din sectorul bugetar, dar și că impozitarea băncilor concomitent pe cifra de afaceri și pe profit ar putea încălca Constituția. De asemenea, o altă problemă ar fi limitarea la cel mult 1.500 de lei a sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare. Aplicarea acestuia și magistraților ar avea impact asupra principiilor privind independența justiției, întrucât ar afecta securitatea financiară a magistraților.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0927 | -0.0026 | -0.05 % |
1 USD | 4.3982 | +0.0134 | +0.31 % |
1 GBP | 5.8456 | -0.0208 | -0.35 % |
1 CHF | 5.4605 | -0.0118 | -0.22 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro