Companiile de stat pierd viteză

Companiile de stat pierd viteză
scris 29 dec 2023

Cele peste 200 de companii din subordinea Guvernului au obținut, în primele nouă luni din acest an, un rezultat brut de 14,73 miliarde de lei, în scădere cu 11,4% față de 16,62 miliarde lei în aceeași perioadă a anului trecut, în contextul în care afacerile s-au dus în jos cu circa 6%, un efect al evoluțiilor din sectorul energetic, în timp ce cheltuielile cu salariile angajaților, reprezentând peste 165.000 de persoane, au urcat cu 22% în perioada analizată, relevă datele Profit.ro.

De ce este important: Bugetul statului este format în cea mai mare parte din banii colectați prin taxe și impozite de la populație și firme, însă statul încasează de la firmele pe care le controlează sau la care deține participații minoritare și dividende, o sursă importantă de venit la buget. Printre companiile controlate de stat sunt și companii importante din energie, cum ar fi Nuclearelectrica sau Hidroelectrica.

Urmărește-ne și pe Google News

În timp ce, la final de septembrie, în subordinea Guvernului se aflau 202 companii, alți 981 de operatori economici se aflau sub controlul autorităților locale. Guvernul controlează companiile mari, dintre care cele mai profitabile sunt cele din sectorul energetic, precum Hidroelectrica, Romgaz, Transelectrica, Nuclearelectrica, în timp ce autoritățile locale au în subordine companii mai mici, de la nivel locale, multe cu pierderi.

Cât de responsabile sunt animalele pentru emisiile de gaze cu efect de seră? CITEȘTE ȘI Cât de responsabile sunt animalele pentru emisiile de gaze cu efect de seră?

Cele 981 de companii de la autoritățile locale au înregistrat, cumulat, un rezultat brut pozitiv de 139,2 milioane lei în primele nouă luni din acest an, față de pierderea de 265,4 milioane lei în ianuaie-septembrie anul trecut.

Afacerile acestora au crescut la 13,78 miliarde lei, de la 11,73 miliarde lei anul trecut, iar numărul de angajați se situează la 98.779, față de 96.229 în septembrie anul trecut (În septembrie 2023, numărul de companii din subordinea autorităților locale a fost de 981, comparativ cu 957 în septembrie 2022).

Plățile restante s-au situat la 7,74 miliarde lei pentru companiile din subordinea Guvernului, din care 2,82 miliarde lei către bugetul de stat, fără variații semnificative față de septembrie anul trecut.

FOTO Cluj-Napoca, în Top 10 european al orașelor de care sunt mulțumiți locuitorii. Care sunt aspectele negative CITEȘTE ȘI FOTO Cluj-Napoca, în Top 10 european al orașelor de care sunt mulțumiți locuitorii. Care sunt aspectele negative

La locale, însă, plățile restante au ajuns la 3,67 miliarde lei, de la 2,76 miliarde de lei anul trecut, în timp ce restanțele către bugetul statului au rămas la circa 1,3 miliarde de lei.

Situația pentru primele nouă luni din 2023

Companiile de stat pierd viteză

viewscnt
Afla mai multe despre
companii
companii de stat
profit companii de stat
guvern