Ford Motor Co a raportat venituri în creștere față de anul anterior, în trimestrul al treilea, având totodată și un profit peste nivelul prognozat de analiști, afectat însă de o taxă specială generată de schimbarea strategiei de vehicule electrice, în valoare de aproximativ un miliard de dolari.
Grupul Renault a încheiat trimestrul al treilea cu o cifră de afaceri ușor majorată față de cea de anul trecut, dar cu o ușoară scădere pe sectorul Auto. Dacă ratele de schimb valutar ar fi fost constante, datele ar fi fost ceva mai bune. Pe primele nouă luni, vânzările și veniturile au fost similare cu cele din 2023.
Rezultatele Nissan pentru luna august au adâncit declinul pe care compania japoneză l-a înregistrat în acest an fiscal, cu cifre privind vânzările și producția în scădere cu două cifre.
Stellantis NV, a patra cea mai mare companie auto din lume, și-a revizuit țintele financiare pentru 2024, justificând decizia prin „deteriorarea dinamicii din sectorul auto global”, dar și prin „corectarea problemelor de performanță din America de Nord”.
Volkswagen și-a redus vineri previziunile anuale pentru a doua oară în mai puțin de trei luni, invocând performanța mai slabă decât se aștepta a diviziei sale de autoturisme, precum și deteriorarea mediului macroeconomic, transmite Reuters.
Spania a încheiat luna august cu o scădere care a atras atenția, fiind pentru prima dată în ultimele cinci luni când vânzările de mașini scad, pe fondul declinului mașinilor electrice. Dacia pare însă că nu a fost influențată de evoluția pieței în ansamblu și a raportat un avans considerabil.
Șefii mărcii Volkswagen și ai grupului cu același nume au anunțat angajații și partenerii din rețeaua de dealeri că urmează măsuri de austeritate care sunt necesare pentru a duce la bun sfârșit planul de restructurare. Printre deciziile anunțate se numără și cea care ar putea duce la închiderea unei fabrici de automobile din Germania. Ipotezele de lucru sunt destul de îngrijorătoare pentru angajații din locațiile cu risc de închidere.
Nissan a anunțat noi rezultate negative pentru vânzările și producția din luna iulie, având scăderi inclusiv pentru exporturile companiei din Japonia. Nivelul vânzărilor Nissan a scăzut cu mai mult de o treime față de performanțele record din 2017.
Restructurarea de la Audi continuă cu o decizie destul de dură. Hildegard Wortman, director de vânzări Audi, membru în Consiliul de Administrație, va părăsi compania, la solicitarea CEO-ului Gernot Dollner. Marca premium a grupului VW raportase rezultate dezastruoase la jumătatea anului.
Profitul net consolidat al Grupului Financiar Banca Transilvania a crescut cu 35,7% în primul semestru din acest an față de aceeași perioadă din 2023, la 2,15 miliarde de lei. Profitul băncii a înregistrat o creștere de aproape 43%.
Vânzările mărcii Dacia au crescut și în luna iulie, pe piața din Spania, iar vânzările modelului Sandero sunt cu mult peste cele ale rivalilor de la SEAT, Toyota și Hyundai.
Porsche a decis să-l trimită în China pe Alexander Pollich, cel care a condus în ultimii ani activitatea din Germania a mărcii de automobile sport, dar care a făcut minuni pe alte piețe ale lumii, precum Canada și Australia.
Rezultatele financiare trimestriale ale giganților chinezi de comerț electronic Alibaba și JD.com, publicate în această săptămână, au subliniat încetinirea pieței de consum din China, comercianții cu amănuntul luptându-se să atragă clienții atenți la cheltuieli.
Operatorul de transport gaze Transgaz raportează pentru prima jumătate a acestui an o dublare a profitului net comparativ cu cel înregistrat în perioada similară a anului trecut, în special ca urmare a creșterii tarifelor de transport și a înregistrării de către Societatea Vestmoldtransgaz SRL din Moldova a veniturilor din servicii de livrare a gazelor mai mari cu 73,7 milioane de lei față de aceeași perioadă a anului precedent.
Grupul Rompetrol, operatorul rafinăriilor Petromidia și Vega și al rețelei omonime de benzinării, controlat de KMG International, divizia înregistrată în Olanda a gigantului petrolier de stat al Kazahstanului, KazMunayGas, a terminat primul semestru al anului cu pierderi de 75 milioane dolari, mai mult decât duble comparativ cu perioada similară a anului trecut, când a raportat pierderi de 34 milioane dolari.
Principalul producător de gaze autohton, controlat de statul român, Romgaz și-a majorat în prima jumătate a anului cu aproape 9% profitul net, în principal ca urmare a eliminării contribuției de solidaritate.
România a încheiat Jocurile Olimpice de la Paris pe locul 23 în clasamentul pe medalii, în care apare și medalia de bronz a Anei Bărbosu, acordată după apelul la TAS.
Sportivii români și-au încheiat evoluțiile la Jocurile Olimpice de la Paris. Team România încheie participarea la cea de-a 33-a ediție a jocurilor de vară cu trei medalii de aur, patru de argint și două de bronz.
După anunțul privind scăderea profitului operațional, managementul Volkswagen Group a anunțat noi reduceri de costuri, care ar trebui să înceapă să facă producătorul auto german mult mai profitabil. Printre măsuri, se numără reducerea capacității de producție din Germania. "Schimbul de noapte este foarte scump".
Constructorul de automobile sport Ferrari a înregistrat o nouă creștere a performanțelor financiare în prima jumătate a acestui an și a anunțat deja că-și majorează țintele pentru finalul de an.
Grupul austriac Erste a încheiat primul semestru cu un profit net în creștere cu circa 9%, la 1,63 miliarde de euro, pe fondul creșterii veniturilor operaționale. Conducerea grupului propune un dividend de 3 euro pe acțiune pentru acest an.
BMW și-a confirmat țintele financiare pentru finalul anului 2024, în pofida unor rezultate mai puțin fericite, care au însemnat scăderea profitului operațional și a marjei, „pe o piață volatilă”. Volumele vândute au rămas, totuși, stabile față de anul anterior.
Veniturile Volkswagen AG au crescut în prima jumătate a anului, potrivit datelor oficiale transmise de companie, rezultatul fiind pus pe seama avansului serviciilor financiare. Vânzările de autovehicule au scăzut ușor în acest interval.
Banca Națională a Elveției (SNB) a raportat cel mai mare profit semestrial de la înființarea sa, în urmă cu 117 ani, câștigurile din primele trei luni ale anului compensând pierderile din trimestrul doi din 2024, transmite Reuters.
OMV Petrom, cel mai important producător de hidrocarburi și carburanți din România, totodată producător de energie electrică, companie controlată de grupul austriac omonim și la care statul român deține aproape 20,7% din acțiuni, a înregistrat în primul semestru din 2024 un profit net de 2,628 miliarde lei, aproape triplu față de cel de 944 milioane lei din perioada similară a anului trecut.