
Banca Națională a României este pregătită să preia prerogativele de protecție a consumatorilor de servicii financiar-bancare de la ANPC, pe modelul altor bănci centrale din UE, spune directorul Direcției Juridice. Protecția consumatorilor ar fi complementară cu supravegherea prudențială a băncilor și ar diminua riscurile juridice ale acestora și potențialele litigii și ar duce la un sistem bancar mai transparent și cu o cotă de încredere mai mare, crede Păunescu.
Unul dintre argumentele pentru care guvernatorul Mugur Isărescu este de acord să preia prerogativele de protecție a consumatorilor de servicii financiar-bancare la BNR este acela că ar ajunge sub același acoperiș cu celelalte prerogative. Isărescu, care era un adept al ideii ca banca centrală să se ocupe doar de politică monetară, și-a schimbat opinia în timp și povestește că în 2008 faptul că supravegherea a fost la BNR a permis Băncii să dea un credit special pentru Banca Transilvania, o bancă mică la acea vreme, care trecea printr-o criză de lichiditate.
Guvernatorul Băncii Naționale a României spune, din nou, că instituția pe care o conduce este pregătită să preia și atribuțiile de protecție a consumatorului de servicii financiar-bancare de la ANPC. Isărescu spune că aceste atribuții ar trebuie să fie acoperite de o nouă Direcție în interiorul BNR, care să se afle eventual și în altă clădire, pentru că supravegherea bancară pe care o face acum are cu totul alte obiective decât protecția debitorilor.
Rata anuală a inflației a rămas neschimbată în august, la 9,4%, nivel peste așteptările analiștilor economici, care se așteptau la o scădere. Inflația a fost împinsă puternic în sus de scumpirea medicamentelor cu o cincime, în timp ce mâncarea s-a ieftinit față de iulie. Evoluția nu schimbă calendarul posibilelor tăieri de dobânzi din partea BNR, cred analiștii.
Deficitul contului curent al balanței de plăți a s-a redus de la 15,2 miliarde de euro la 11,9 miliarde de euro la 7 luni. Deși în scădere, deficitul extern rămâne printre cele mai ridicate din regiune și trebuie finanțat cu datorie externă, aflată și ea într-o creștere de circa 18% la 116,4 miliarde de euro. Investițiile străinilor în România au scăzut simțitor, cu aproape 30% în ianuarie-iulie față de anul precedent.
Excedentul de lichiditate al băncilor comerciale în raport cu banca centrală a scăzut în august la cel mai redus nivel de după februarie, dar rămâne la un nivel suficient de ridicat cât să asigure menținerea dobânzilor interbancare în jurul a 6% pe an.
Statistica a confirmat încetinirea creșterii economice în al doilea trimestru, cu înjumătățirea ratei anuale la 1,1%. Consumul a luat-o la vale și a dus și creșterea în jos, în timp ce investițiile publice, finanțate preponderent cu fonduri europene, au fost cele care au contribuit cel mai mult la dinamica pozitivă.
Banca Națională a Poloniei a redus cu 0,75 puncte procentuale dobânda de politică monetară, cu mult peste așteptările pieței. Mișcarea agresivă de relaxarea a atras deprecierea imediată a zlotului. Mutările băncii centrale din Polonia sunt urmărite și de la București și sunt considerate cele mai reprezentative pentru viitoarele decizii ale BNR.
Băncile au scăzut pentru a doua lună la rând dobânda la creditele noi pentru locuințe în lei, care a ajuns la cel mai redus nivel de la începutul anului. Dobânda plătită de către firme pentru împrumuturile în monedă națională a scăzut, de asemenea, și a ajuns la cel mai redus nivel din ultimul an. Dobânda la depozitele noi la termen pare să se fi stabilizat în jurul ratei facilității de depozit de 6%, pe fondul unui exces de lichiditate în piață.
Pe lângă cele două țări la care s-a referit ministrul Boloș, mai au taxe speciale pentru sistemul bancar introduse recent și altele.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0927 | -0.0026 | -0.05 % |
1 USD | 4.3982 | +0.0134 | +0.31 % |
1 GBP | 5.8456 | -0.0208 | -0.35 % |
1 CHF | 5.4605 | -0.0118 | -0.22 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro