Autori

Adi Mosoianu

Adi Mosoianu

Contact

Adi Mosoianu are 5893 articole

OFICIAL Combinatul siderurgic COS Târgoviște - scos la licitație

Adunarea creditorilor Combinatului de Oțeluri Speciale (COS) Târgoviște, aflat de aproape 8 ani în insolvență, singurul producător de oțel-beton cu ciclu complet din România, a aprobat scoaterea la licitație a activului funcțional industrial al acestuia, fiind vizată o trazacție de tip "transfer de activitate", iar suma încasată din vânzare va fi folosită pentru plata datoriilor bugetare către ANAF, în cuantum de peste 200 milioane lei.

OFICIAL Combinatul siderurgic COS Târgoviște - scos la licitație
Hidroelectrica - cât a plătit pentru cumpărarea parcului eolian Crucea Nord de la grupul german STEAG

Grupul german STEAG GmbH, care a vândut parcul eolian Crucea Nord către Hidroelectrica, se află în plin proces de restructurare a portofoliului său de active, în vederea alinierii la noua legislație locală și europeană privind combaterea schimbărilor climatice. Astfel, germanii vând sau închid capacități de producție învechite și investesc în proiecte "verzi" de ultimă generație, în special în domeniul hidrogenului.

Hidroelectrica - cât a plătit pentru cumpărarea parcului eolian Crucea Nord de la grupul german STEAG
DOCUMENT PNRR Guvernul a promis listarea la Bursă a Hidroelectrica cel mai devreme în iulie 2022

Fondul Proprietatea și-a reevaluat în creștere cu peste 8% (418 milioane lei) participația de 20% la Hidroelectrica în primul trimestru al anului, de la circa 5,129 la 5,547 miliarde lei, ducând astfel estimarea privind valoarea totală a companiei la aproximativ 27,8 miliarde lei. Reevaluarea a survenit după ce compania și-a majorat cu 76,5% profitul net în primele trei luni din 2021, la aproape 760 milioane lei.

DOCUMENT PNRR Guvernul a promis listarea la Bursă a Hidroelectrica cel mai devreme în iulie 2022
DOCUMENT PNRR Singurul producător local de baterii vrea 150 milioane euro pentru a-și majora exponențial capacitatea de producție

Singurul producător de baterii din România și Europa de Sud-Est, Prime Batteries Technology, care s-a asociat recent și cu o firmă din grupul Grampet al fraților Vasile Didilă și Gruia Stoica, țintește o finanțare de 150 milioane euro pentru a-și majora exponențial capacitatea de producție, potrivit Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

DOCUMENT PNRR Singurul producător local de baterii vrea 150 milioane euro pentru a-și majora exponențial capacitatea de producție
O filială Romarm înființată în 1939 investește în utilaje noi de fabricare a muniției, după bani primiți de la Guvern prin majorare de capital

Uzina Mecanică (UM) Sadu din Bumbești-Jiu, Gorj, filială producătoare de muniție de infanterie a companiei de apărare de stat Romarm, controlată de Ministerul Economiei, a demarat o investiție în retehnologizare și vrea să achiziționeze utilaje noi de producție, după ce în ultima parte a anului trecut a beneficiat de o majorare semnificativă de capital din partea statului.

O filială Romarm înființată în 1939 investește în utilaje noi de fabricare a muniției, după bani primiți de la Guvern prin majorare de capital
Statul vrea să mai cumpere o centrală regenerabilă de la dezvoltatorii privați

Încă o companie de stat din portofoliul Ministerului Energiei vrea să cumpere de pe piață un parc fotovoltaic aflat în funcțiune și acreditat pentru a primi subvenții pe bază de certificate verzi decontate pe facturile consumatorilor de energie, după tranzacții similare încheiate de către Hidroelectrica și Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE).

Statul vrea să mai cumpere o centrală regenerabilă de la dezvoltatorii privați
SUA: Energia clasică contraatacă. Amenințare de represalii pentru băncile care refuză să mai finanțeze companiile carbonifere, petroliere și gaziere

Mai mult de zece state din SUA conduse de guvernatori republicani au amenințat că își vor retrage activele financiare, estimate la sute de miliarde de dolari, din instituțiile de profil, în special bănci, care își vor "înverzi" politicile investiționale și de creditare și vor tăia finanțările pentru industriile energetice convenționale, cu emisii mari de CO2, de care aceste state sunt dependente, scrie publicația americană Axios.

SUA: Energia clasică contraatacă. Amenințare de represalii pentru băncile care refuză să mai finanțeze companiile carbonifere, petroliere și gaziere
Ultimele ştiri
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Curs BNR
1 EUR5.0890 -0.0018-0.04 %
1 USD4.3140 -0.0006-0.01 %
1 GBP5.8317 +0.0016+0.03 %
1 CHF5.4821 +0.0037+0.07 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Must Read