Planul de disponibilizare prin concediere colectivă a 228 de salariați ai șantierului naval Damen Shipyards Mangalia, despre care Profit.ro a relatat recent că va fi supus votului acționarilor luna viitoare, a fost elaborat și trebuia pus în practică încă de anul trecut din vară, fiind parte a restructurării anunțate atunci de Damen, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat în 2020 "din diverse motive", au declarat reprezentanții companiei.
Pachetul majoritar de 51% din acțiuni al Damen Shipyards Mangalia este deținut de compania românească de stat Șantierul Naval 2 Mai SA din portofoliul Ministerului Economiei, însă controlul operațional aparține acționarului minoritar olandez Damen Holding BV.
Potrivit sursei citate, activitățile europene de construcții și reparații navale și-au continuat declinul și în 2020, în parte și din cauza scăderii cererii din sectoarele offshore și a concurenței crescute din partea șantierelor navale susținute de state din Asia, iar acest efect a fost exacerbat de impactul pandemiei Covid-19.
În anul anterior, 2019, Damen Shipyards Mangalia a avut pierderi de aproape 152 milioane lei, la o cifră de afaceri de circa 131 milioane lei.
"În general, noile comenzi de construcții navale din Europa au scăzut cu 64% în tonaj anul trecut comparativ cu 2019 (în termeni nominali: 40% în scădere). Ca răspuns la această situație, Damen a fost nevoită să anunțe o reorganizare pe 6 iulie 2020 care, din păcate, a implicat pierderea a 642 de locuri de muncă în șantierul din Galați și 228 de locuri de muncă în cel din Mangalia. De asemenea, în șantierul din Olanda al Damen, câteva sute de locuri de muncă au fost desființate. Reorganizarea necesară la Galați a fost deja realizată. Din diverse motive, acest lucru nu s-a întâmplat încă la Mangalia și convocăm acționarii să ia o decizie până la sfârșitul lunii iunie 2021 cu privire la programul de restructurare deja propus, care afectează în principal personalul indirect și de suport. Nevoia de a face acest lucru s-a accentuat și mai mult între timp, pentru a face șantierul sustenabil și viabil", mai afirmă cei de la Damen.
Ei adaugă că Damen s-ar putea confrunta cu o lipsă de activitate substanțială și ar putea fi obligată să ia în considerare măsuri suplimentare, care să alinieze structura costurilor ambelor șantiere cu realitatea economică.
CITEȘTE ȘI Timișoara interzice hrănirea porumbeilor. Lasă însă câinii și pisicile să fie plimbate cu transportul în comun"O parte din soluția la această problemă ar implica un sprijin substanțial din partea Guvernului român, inclusiv prin comenzi de pe piața internă din România. Acest lucru poate fi stimulat de accesul neîngrădit atât la programele locale de achiziții militare, cât și civile, pentru toate companiile de construcții navale din România care îndeplinesc standardele cerute", mai spun cei de la Damen.
CITEȘTE ȘI Klarna, cel mai valoros unicorn european, cu Snoop Dogg printre acționari, este aproape să obțină o nouă finanțare, la o evaluare de peste 40 miliarde dolari"Damen Shipyards Group are o contribuție majoră la dezvoltarea sectorului maritim din România prin investiițiile pe care le-a făcut până în prezent în achiziționarea, modernizarea și dezvoltarea șantierelor navale din Galați și Mangalia, precum și prin înființarea Maritime Engineering Galați, o agenție de proiectare de ultimă generație care are aproximativ 150 de ingineri și care proiectează cele mai complexe nave civile și navale produse de Damen în România și în alte părți. În total, aceste companii oferă locuri de muncă directe pentru aproximativ 3.800 de persoane, care reprezintă mai mult de 30% din numărul total de angajați ai Damen în întreaga lume. Damen este mândră de activitatea de succes din ultimii 25 de ani din șantierele sale românești, care au proiectat și livrat nave pentru 13 forțe navale din țările NATO și UE. Damen este o afacere de familie cu o viziune pe termen lung, fapt demonstrat de investițiile majore pe care le-am făcut în ultimii ani în șantierele pe care le avem în Galați și în Mangalia. Vom rămâne puternic ancorați în România", mai transmite compania.
CITEȘTE ȘI Reuters: Record de migranți romi din România reținuți la frontiera dintre Mexic și SUA. Spun că au fugit din România din cauza rasismuluiÎn februarie anul acesta, CEC Bank a acordat un credit de 60 de milioane de lei șantierului Damen din Mangalia, pentru finanțarea operațiunilor curente.
Grupul Damen a pierdut licitația de 1,2 miliarde de euro pentru furnizarea de corvete multifuncționale Marinei militare românești în favoarea francezilor de la Naval Group, însă procesul prin care olandezii au contestat legalitatea licitației este în continuare pe rol. Luna trecută, potrivit defenseromania.ro, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea Damen de a trimite la Curtea Constituțională dosarul, compania reclamând neconstituționalitatea unei prevederi din Legea contenciosului administrativ.
Consiliul Concurenței a autorizat în noiembrie 2018 tranzacția prin care B.V. Holding Maatschappij Damen, Olanda, și Șantierul Naval 2 Mai SA au preluat Daewoo Mangalia Heavy Industries SA și Daewoo Mangalia Human Resources Management SRL. Guvernul a modificat, în luna iulie a acelui an, prin ordonanță de urgență, legislația guvernanței corporative a companiilor de stat pentru a putea să cedeze managementul operațional al șantierul naval Mangalia olandezilor de la Damen în schimbul preluării de la aceștia a 2% din capitalul companiei, cu care statul român a redevenit acționar majoritar al șantierului, cu 51% din acțiuni.