
Un proiect de lege privind indexarea anuală, cu 100% din rata inflației, a indicatorului social de referință (ISR), în raport cu care este calculată atât indemnizația de șomaj, cât și alocația de stat pentru copii, a primit raport favorabil din partea comisiei de specialitate și urmează să primească votul final în Camera Deputaților. Valoarea ISR nu a mai fost actualizată de peste 10 ani.
Personalul didactic de predare din învățământul de stat va beneficia anual de o indemnizație în echivalent a 2 salarii minime brute pe țară, pentru achiziția de materiale didactice, precum și de vaccinare gratuită, potrivit unui proiect de lege avizat favorabil de deputați. Totodată, cadrele didactice care se titularizează în mediul rural vor beneficia de o indemnizație de instalare reprezentând 3 salarii medii brute pe economie, în timp ce cadrele didactice cu o vechime în învățământ de peste 30 de ani vor primi, la pensionare, o indemnizație reprezentând 6 salarii medii brute pe economie.
Din septembrie 2017, firmele cu minimum 50 de angajați care nu angajează persoane cu dizabilități în limita a cel puțin 4% din numărul total de angajați trebuie să achite lunar la buget câte un salariu minim brut pentru fiecare post în care nu au angajat astfel de persoane. Acum, Guvernul Orban vrea să anuleze acest sistem și să revină la vechile prevederi în care firmele pot alege între plata a doar 50% din salariu sau să cumpere produse sau servicii realizate de persoane cu dizabilități în unități protejate autorizate.
Comisia de buget din Camera Deputaților a întocmit marți raport favorabil unei propuneri legislative, inițiate de PSD, prin care este propusă scutirea jurnaliștilor, precum și a tehnicienilor în radiodifuziune și televiziune, de la plata impozitului pe venit, fie că e vorba de câștigurile prevăzute prin contractul de muncă, fie din drepturile de autor. Măsura este justificată în contextul ”situației economice foarte dificile” în care se află mass-media.
Guvernul și-a menținut, marți, în discuția cu patronatele și sindicatele decizia ca salariul minim brut pe economie, începând de la 1 ianuarie 2020, să crească cu 7,2%, respectiv de la 2.080 lei la 2.230 lei, reprezentând o majorare de 150 lei brut și 83 lei net. Sindicatele au propus variante mai mari, de 2.260 lei, respectiv de 2.284 lei brut și au solicitat în mod particular ca, în legea salarizării, să fie modificate corelațiile actuale între salariul minim și celelalte forme de venituri din sistemul public. Potrivit calculelelor sindicatelor, în timp ce pentru cei plătiți cu salariul minim creșterea va fi de 83 lei, de anul viitor, indemnizația pentru primari crește cu 687 lei, indemnizația parlamentarilor cu 789 lei, iar cea a prim-ministrului cu 1.000 lei.
Premierul Orban și ministrul Finanțelor Publice au cerut, luni, în cadrul Biroului Politic Național acordul conducerii PNL pentru ca Guvernul să își angajeze răspunderea, odată cu proiectul de abrogare și modificare a unor prevederi din OUG nr. 114/2018, și asupra legii pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2020. Plafoanele din lege trebuie respectate în dezbaterea parlamentară a bugetului de anul viitor, liberalii urmărind astfel ca deficitul bugetar propus să nu poată fi modificat de opoziție.
După ce, în ianuarie, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a vorbit, în Comisia pentru pescuit a PE, despre cormorani, având un discurs incoerent și nereușind să răspundă întrebărilor puse de europarlamentari, Senatul a adoptat luni un proiect de lege care prevede ca vânătoarea de cormorani să nu mai fie interzisă. Astfel, este permisă vânătoarea cormoranului mare, cu argumentul că numărul mare de exemplare din această specie afectează producția națională de pește.
Proiectul care instituie scutiri de taxe și reduceri de TVA la cazinouri, hoteluri, restaurante, cluburi sau magazine, amplasate pe insule și suprafețe rezultate din modificări naturale ale teritoriului ori amenajări hidrotehnice, inițiat de senatorul PSD Șerban Nicolae, a fost adoptat de Senat și în această legislatură. Este pentru a treia oară când senatorul PSD inițiază proiectul, deși Curtea Constituțională a decis recent că propunerea legislativă încalcă normele constituționale.
Toate clădirile publice sau de utilitate publică, de stat sau private, vor trebui dotate cu structuri metalice care să permită parcarea a cel puțin 10 biciclete și montarea, pe perioada staționării acestora, a dispozitivelor antifurt. În caz contrar, vor fi aplicate amenzi de până la 4.000 de lei, prevede un proiect de lege adoptat luni de senatori.
Firmele, microîntreprinderile sau persoanele fizice autorizate își vor putea deduce din impozitul pe profit sau pe venit, după caz, contravaloarea caselor de marcat achiziționate și puse în funcțiune, conform unui proiect de lege aprobat luni de Senat.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0884 | -0.0001 | 0.00 % |
1 USD | 4.3642 | -0.0096 | -0.22 % |
1 GBP | 5.8646 | +0.0262 | +0.45 % |
1 CHF | 5.4799 | +0.0140 | +0.26 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro