
Primarii și directorii instituțiilor de învățământ din România sunt obligați ca, până în 1 ianuarie 2021, să dispună începerea expertizării tehnice, în vederea încadrării într-o clasă de risc seismic, a clădirilor din administrea lor în care se desfășoară o activitate didactică, iar până în 1 iunie 2024 trebuie să finalizeze acest proces, potrivit unei legi promulgate de președintele Klaus Iohannis.
Grupul de investitori israelieni Longbridge, cunoscut pentru o tranzacție imobiliară majoră realizată chiar înainte de criza imobiliară și revenit, recent, pe piața românească, pregătește dezvoltarea unui ansamblu rezidențial cu peste 1.000 de apartamente pe un teren din București pe care George Pădure, fost primar al Sectorului 1, a eșuat cu proiectul Sigma Residence.
Morgan Stanley Real Estate Investing, divizia de investiții imobiliare a grupului Morgan Stanley, cu active sub administrare în valoare de circa 40 de miliarde de lire sterline, va continua să semneze noi achiziții, în special în sectorul birourilor, după ce a finalizat achiziția America House din Piața Victoriei, spune Mihnea Șerbănescu, directorul general al Cushman & Wakefield Echinox, într-un interviu acordat Profit.ro.
Studioul dezvoltatorului de jocuri video Ubisoft România se va muta din 2021 din Bulevardul Expoziției, București, în cel mai nou proiect al Portland Trust, ce urmează a se construi în locul fostei fabrici de pâine Pajura, de lângă stația de metrou Jiului. Ubisoft tocmai a închiriat un sediu de 30.000 de metri pătrați, la un preț estimat de Profit.ro la circa 4 milioane de euro pe an.
Omul de afaceri Gheorghe Iaciu testează piața în vederea vânzării Expo Market Doraly din Afumați, strategie cuprinsă în contractul de vânzare semnat în 2008 cu bancherii HSBC, care dețin jumătate din complexul comercial. Proiectul este evaluat la 114 milioane de euro, a spus Iaciu într-un interviu acordat Profit.ro.
Compania Globalworth, la care stau în chirie aproape toate multinaționalele din România, este în due diligence detaliat pentru achiziția unor proprietăți în valoare totală de peste 300 milioane de euro din România, motiv pentru care investitorul va realiza o majorare de capital.
Omul de afaceri Ionuț Dumitrescu, cunoscut pentru activitatea sa de antrepriză în consultanță și dezvoltări imobiliare, a decis să renunțe la investițiile sale din retail și să își direcționeze banii către dezvoltarea de clădiri de birouri alături de One United Properties. În paralel, își dezvoltă și afacerea cu spații de depozitare.
Dezvoltatorul imobiliar R.U. Shalit, fondat în Israel de antreprenorii Rivka și Uriel Shalit, vrea să construiască un turn cu 50-60 de apartamente de lux lângă Casa Presei Libere, București, pe un teren cumpărat la licitație de la C.N.I. Coresi, tipografie de stat aflată în insolvență. Acesta este al doilea proiect al israelienilor, după ansamblul rezidențial Floreasca Residence, construit aproape de parcul Verdi din Capitală.
Dezvoltatorul imobiliar cu capital israelian Plaza Centers, care înainte de criză a cumpărat terenuri pentru opt malluri în România și nu a construit niciunul, a anunțat că procuratura din România a decis să închidă investigația asupra companiei, pe motiv că nu există probe care să indice dare de mită în legătură cu proiectul Casa Radio. În paralel, AFI Europe a plătit avansul pentru achiziția participației în cadrul acestui proiect. Plaza Centers a semnat recent pre-contractul pentru vânzarea Casei Radio în schimbul a 60 milioane de euro.
Omul de afaceri Dorin Mateiu (52 de ani) pregătește construcția unui ansamblu rezidențial cu aproximativ 200 de apartamente pe un teren amplasat pe malul lacului Grivița din București, cumpărat de la avocații Țuca, Zbârcea și Asociații chiar în timp ce își vindea afacerea cu mezeluri Elit și Vericom către Smithfield.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0908 | +0.0027 | +0.05 % |
| 1 USD | 4.3146 | -0.0218 | -0.50 % |
| 1 GBP | 5.8301 | +0.0028 | +0.05 % |
| 1 CHF | 5.4784 | +0.0129 | +0.24 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro