
Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare Cernavodă, a atribuit un contract în valoare de 3,156 milioane euro plus TVA unei subsidiare a gigantului canadian Ontario Power Generation, pentru servicii de inginerie necesare elaborării programului de conservare a sistemelor și componentelor unității 1 de la Cernavodă pe perioada retehnologizării, când reactorul va fi golit de apă
Guvernul ia în calcul să renunțe la "naționalizarea" activului industrial funcțional al Combinatului de Oțeluri Speciale (COS) Târgoviște. Anterior, o firmă controlată de o companie financiară din Polonia cu puternice legături în China, fondată și condusă de un fost funcționar al consulatului polonez din Shanghai devenit ulterior om de afaceri în Republica Populară Chineză, a avansat o ofertă.
Într-un demers mai serios decât poate părea la prima vedere, compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, vrea să angajeze o firmă care să îi presteze servicii complete de capturare și evacuare de animale fără stăpân din obiectivele ce aparțin de centrală, iar ulterior să le asigure câinilor capturați adăpost, hrană și tratament medical, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.
Operatorul sistemului energetic național, Transelectrica, a avizat favorabil darea în plată către Ministerul Energiei a activelor energetice funcționale de la Paroșeni ale producătorului de energie pe bază de cărbune controlat de stat Complexul Energetic Hunedoara (CEH) contra ștergerii datoriilor bugetare ale acestuia, iar săptămâna viitoare va fi decisă soarta termocentralei Mintia, care ar putea fi preluată de către autoritățile locale din județul Hunedoara, au declarat, pentru Profit.ro, reprezentanții administratorului judiciar al Complexului aflat în insolvență, Expert Insolvență SPRL.
După adoptarea ei la finalul lui 2019, legislația care permite Fiscului de la Paris să monitorizeze activitatea publică a contribuabililor francezi pe rețelele de socializare a fost atacată la Consiliul Constituțional, însă instituția a decis că lupta împotriva evaziunii fiscale constituie un "imperativ constituțional" a cărui îndeplinire justifică restrângerea prin supraveghere a dreptului la viață privată.
Procurorul-șef al Parchetului European (European Public Prosecutor’s Office - EPPO), fosta șefă DNA Laura Codruța Kovesi, a repurtat o victorie parțială pentru instituție, obținând din partea autorităților UE o majorare a bugetului pe 2021 al Parchetului, pe care o ceruse public în repetate rânduri, însă banii în plus reprezintă mai puțin de jumătate din suma solicitată de Kovesi.
Ministerul Apărării Naționale (MApN) are în plan extinderea, consolidarea și modernizarea centrului de pregătire a militarilor din cadrul Forțelor pentru Operații Speciale (FOS) ale României de la Vlădeni, județul Brașov, inclusiv pentru aducerea sub aceeași "umbrelă" centralizată a instruirii și formării combatanților aparținând de toate tipurile de specializări și arme din cadrul FOS, respectiv terestră, aeriană și acvatică.
Proiectul de buget de stat elaborat de Guvernul Cîțu prevede reducerea masivă în 2021, cu aproape 89% față de execuția preliminată pe anul trecut, a banilor publici alocați pentru susținerea cultelor religioase, de la circa 249 milioane lei în 2020 la numai 28 milioane lei anul acesta.
Un val de frig polar care a lovit luni statul american Texas a făcut să crească brusc și masiv cererea de energie electrică și gaze naturale în regiune, provocând avarii majore la mai multe unități de producție, linii și stații electrice și ducând la înghețarea turbinelor multor parcuri eoliene, ceea ce a obligat operatorul de transport și sistem statal ERCOT să recurgă la întreruperi controlate succesive în tranșe, prin rotație, ale alimentării cu curent electric a consumatorilor din diverse zone pentru evitarea unui blackout generalizat și a dus prețurile angro de pe piața spot aproape de plafonul reglementat de 9.000 dolari/MWh, transmite presa americană.
Recuperatorul de creanțe neperformante EOS Credit Funding DAC, parte a grupului german omonim, a solicitat intrarea în insolvență a Fundației Post-Privatizare, o structură juridică controlată de statul român prin Ministerul Economiei și care deține 32% din acțiunile Fondului Român de Contragarantare (FRC), înființat în 2009 de Guvernul Boc și cunoscut acum în special pentru implicarea în programele de sprijin pentru IMM-uri Start Up Nation și "Investește în Tine". Grosul de 68% din capitalul FRC se află în posesia Ministerului Finanțelor Publice (MFP).
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0890 | -0.0018 | -0.04 % |
| 1 USD | 4.3140 | -0.0006 | -0.01 % |
| 1 GBP | 5.8317 | +0.0016 | +0.03 % |
| 1 CHF | 5.4821 | +0.0037 | +0.07 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro