Autori

Adi Mosoianu

Adi Mosoianu

Contact

Adi Mosoianu are 5892 articole

DOCUMENT Oferta grupului italian Beltrame, printre cei mai mari din Europa, de preluare a COS Târgoviște a fost aprobată. Fostul Sidex, al familiei Gupta, care a venit cu mai mulți bani, este păstrat în rezervă ca plan B

Oferta angajantă de cumpărare a activelor funcționale de producție ale Combinatului de Oțeluri Speciale (COS) Târgoviște înaintată de grupul italian Beltrame, de 38,3 milioane euro plus TVA, a fost aprobată de creditorii singurului producător de oțel-beton cu ciclu complet din România, aflat de 8 ani în insolvență, însă dacă tranzacția nu va fi finalizată în condițiile convenite, conducerea COS Târgoviște va continua negocierile cu Liberty Steel și Liberty Galați din grupul GFG Alliance al familiei indiene Gupta, precum și cu alți investitori interesați.

DOCUMENT Oferta grupului italian Beltrame, printre cei mai mari din Europa, de preluare a COS Târgoviște a fost aprobată. Fostul Sidex, al familiei Gupta, care a venit cu mai mulți bani, este păstrat în rezervă ca plan B
DOCUMENT Armata poate deschide focul împotriva dronelor

Pe de altă parte, anul acesta s-a intensificat și activitatea de pe teritoriul României a dronelor aliate. Astfel, escadronul de drone americane MQ-9 Reaper staționat la Câmpia Turzii execută începând din 1 februarie misiuni permanente de supraveghere, recunoaștere și culegere de informații în întreaga regiune balcanică, caracterizate ca fiind de o "importanță critică" pentru procesul decizional al NATO.

DOCUMENT Armata poate deschide focul împotriva dronelor
DOCUMENT Guvernul vrea să înceapă vaccinarea copiilor sub 12 ani. Planul pentru 2023

Guvernul român vrea să înceapă vaccinarea anti-COVID a copiilor sub 12 ani și își propune pentru anul 2022 un obiect de acoperire vaccinală de 20% la această categorie de vârstă, de 5-11 ani, ceea ce înseamnă peste 275.000 de persoane vaccinate dintr-un total de 1,37 milioane, potrivit unui document guvernamental, în care este menționat și "gradul crescut de reticență" al părinților.

DOCUMENT Guvernul vrea să înceapă vaccinarea copiilor sub 12 ani. Planul pentru 2023
Exclusiv
Ultima oră
EXCLUSIV ULTIMA ORĂ România - dată din nou în judecată la Washington de investitori străini

Unul dintre cele mai importante holdinguri energetice din Austria, cu încasări anuale de peste 1 miliard de euro și care deține 3 parcuri eoliene în România, a reclamat statul român la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) de la Washington, acuzându-l de încălcarea așa-numitului Tratat privind Carta Energiei (TCE), un acord internațional încheiat în 1994 de statele din Europa și fosta Uniune Sovietică, ce statuează principiile colaborării internaționale în domeniul energiei și care conține și prevederi privind protecția investițiilor străine în sectorul energetic.

EXCLUSIV ULTIMA ORĂ România - dată din nou în judecată la Washington de investitori străini
România și mini-reactoarele nucleare americane: CNCAN a discutat din vară autorizarea lor. Deal-ul cu SNN, văzut ca vital de acționarul majoritar al NuScale

Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN), instituția de supraveghere și reglementare a sectorului din România, a discutat încă din vară cu Departamentul pentru Energie al SUA chestiuni legate de autorizarea acestor mini-reactoare, pe care CNCAN vrea să le introducă și în noua Strategie națională de Securitate și Siguranță Nucleară, care trebuie aprobată prin hotărâre de Guvern.

România și mini-reactoarele nucleare americane: CNCAN a discutat din vară autorizarea lor. Deal-ul cu SNN, văzut ca vital de acționarul majoritar al NuScale
Scumpirile la gigacalorie se amână

Obligativitatea respectării unei legi adoptate anul acesta în vară de către Parlament amână majorarea, altfel inevitabilă, a prețurilor locale ale energiei termice livrate populației prin sisteme centralizate de termoficare.

Scumpirile la gigacalorie se amână
SUA "vând" României ideea minireactoarelor nucleare ca înlocuitoare ale termocentralelor pe cărbune, capabile să salveze locuri de muncă și instalații

Reprezentantul special al președintelui SUA pe probleme climatice, John Kerry, și președintele României Klaus Iohannis au anunțat la Conferința COP-26 de la Glasgow intenția României de a construi primul reactor modular de mici dimensiuni american de acest fel, pentru a contracara criza climatică, transmite Departamentul de Stat de la Washington. Anterior, Casa Albă emisese un anunț succint pe aceeași temă.

SUA "vând" României ideea minireactoarelor nucleare ca înlocuitoare ale termocentralelor pe cărbune, capabile să salveze locuri de muncă și instalații
PNL-UDMR vor centrală pe gaz, hidrocentrală și fabrică de peleți la Paroșeni, mini-reactoare nucleare construite în locul grupurilor energetice pe cărbune

Programul de guvernare PNL-UDMR depus sâmbătă la Parlament de premierul desemnat Nicolae Ciucă prevede ca noutăți în domeniul energetic construirea unei centrale pe gaze naturale, a unei microhidrocentrale și a unei fabrici de peleți în cadrul sucursalei Paroșeni a companiei de stat Complexul Energetic Hunedoara (CEH), aflată în insolvență, precum și ideea ridicării de mini-reactoare nucleare pe locul unităților de producție de energie pe bază de cărbune care urmează să fie scoase din funcțiune potrivit angajamentelor României față de UE.

PNL-UDMR vor centrală pe gaz, hidrocentrală și fabrică de peleți la Paroșeni, mini-reactoare nucleare construite în locul grupurilor energetice pe cărbune
Ultimele ştiri
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Curs BNR
1 EUR5.0890 -0.0018-0.04 %
1 USD4.3140 -0.0006-0.01 %
1 GBP5.8317 +0.0016+0.03 %
1 CHF5.4821 +0.0037+0.07 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Must Read