
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), la care România se pregătește să adere, recomandă statului român să majoreze accizele energetice, prin includerea în acestea a unei componente de taxare a emisiilor de gaze cu efect de seră (CO2).
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), la care România se pregătește să adere, recomandă statului român să nu mai concesioneze perimetre noi de explorare de zăcăminte de gaze naturale, din rațiuni climatice.
Compania Șantierul Naval Damen Galați SA, controlată de grupul olandez Damen, vrea să se împrumute de la banca românească de stat Exim Banca Românească, fosta EximBank, pentru a-și extinde facilitățile de producție.
Grupul rus OMSK Carbon, înființat în 1944 și care deține fabrici de negru de fum în Federația Rusă și în Belarus, își închide subsidiara de depozitare, logistică, transport și trading din România de la Galați, înființată în 2012, prin intermediul căreia își distribuia producția în principal în țările din Balcani.
Ministerul Energiei speră ca finanțarea europeană de 3 miliarde de euro din Fondul de Modernizare aprobată recent de către Executivul de la Bruxelles să fie suficientă pentru a acoperi costurile cu necesarul de plăți asumat de statul român pentru viitoarea schemă de subvenționare a investițiilor în unități de producție de energie regenerabilă, pe baza așa-numitelor ″contracte pentru diferență″ (CfD), și să nu fie nevoie ca aceste costuri să fie suportate și de consumatorii români pe facturile lor de curent, cum se întâmplă în prezent cu sprijinul acordat producătorilor de energie regenerabilă prin intermediul celebrelor certificate verzi.
Aceasta dezvăluise în ziua respectivă, în jurul orei 15, că deține peste 1,2 milioane de acțiuni Gabriel Resources, plus alte peste 2 milioane de drepturi de subscriere. Anunțul a fost făcut cu câteva ore înainte de decizia arbitrală Roșia Montană, la acel moment așteptarea publicului, alimentată de declarații oficiale ale guvernanților, fiind că țării îi va fi impusă plata unor despăgubiri masive, de miliarde de dolari.
Compania de stat Romgaz, cel mai mare producător și operator de înmagazinare de gaze naturale din România, totodată producător de energie electrică, precum și furnizor de gaze și energie, ia în calcul inclusiv achiziții în străinătate.
În România, stocarea de energie electrică este în fază incipientă. Există o singură instalație integrată în sistemul energetic național, cu putere de 7 MW.
Gabriel Resources a reclamat oficial România la ICSID în iulie 2015. După cum a relatat Profit.ro, după câteva luni, în luna decembrie a acelui an, Gabriel Resources a decis să implementeze un program de retenție a angajaților-cheie, pentru a se asigura că aceștia nu părăsesc compania pe perioada arbitrajului.
Guvernul pregătește modificarea legislației în vigoare astfel încât să majoreze sprijinul acordat de stat pentru salarizarea angajaților cultelor religioase, cea mai importantă și mai ″scumpă″ schimbare fiind aceea că suma lunară individuală alocată de la buget pe persoană drept contribuție publică pentru remunerarea personalului neclerical din țară al cultelor va crește de la 2.300 lei în prezent la nivelul salariului minim brut, care acum este de 3.300 lei pe lună și ar putea ajunge la 3.700 lei pe lună din vară.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0896 | -0.0015 | -0.03 % |
| 1 USD | 4.3449 | +0.0032 | +0.07 % |
| 1 GBP | 5.8140 | +0.0168 | +0.29 % |
| 1 CHF | 5.4650 | +0.0057 | +0.10 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro