Inspectoratul de Poliție al județului Timiș recomandă rute alternative.
Pe DN68A, drumul care preia întregul trafic de pe autostradă, între Timiș și Hunedoara, din cauza lipsei unei bucăți de circa 10km de autostradă, s-a format o coadă de mașini de 11 km.
”Având în vedere numărul crescut de autovehicule care intră în țară, pe sensul de mers Nădlac – București, traficul rutier se desfășoară cu dificultate pe autostrada A1, în zona nodului rutier Margina, la kilometrul 426.
În prezent, este formată o coloană de vehicule cu o lungime de aproximativ 11 kilometri, situație determinată de faptul că DN 68A nu poate prelua fluxul mare de autovehicule care coboară de pe autostradă”, a transmis IPJ Timș.
Pentru evitarea aglomerației și fluidizarea traficului, conducătorilor auto li se recomandă utilizarea următoarelor rute ocolitoare: - Autostrada A1, kilometrul 536 – Centura ocolitoare a municipiului Arad, cu legătură directă pe DN7 (E68); - Autostrada A6 Lugoj – DN6 (E70); - Autostrada A1, kilometrul 443 – ieșire Traian Vuia, cu legătură către DN6 și DN68A; - Autostrada A1, kilometrul 443 – ieșire Traian Vuia spre Făget, cu legătură către DN7 (E68).
”Totodată, recomandăm șoferilor să manifeste răbdare, să respecte indicațiile polițiștilor aflați în teren și regulile de circulație, și să se informeze în prealabil cu privire la condițiile de trafic”, a mai transmis IPJ Timiș.

















