
Capacitățile de transport transfrontalier de energie electrică dinspre vest de la granițele Austriei cu țările din sud-estul Europei au început să fie reduse semnificativ începând cu luna mai, iar nivelul reducerilor a devenit dramatic în iulie, numărându-se printre cauzele scumpirilor masive ale energiei angro consemnate în Balcani în ultima perioadă, inclusiv în România.
Aceasta va apărea pe facturi și nu va fi suportată efectiv de către consumatori, dar numai o perioadă.
Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, cu putere instalată de 700 MW, deconectată vineri seară de la sistemul energetic național (SEN), ar putea relua producția de energie electrică abia peste încă 2 zile, respectiv marți seară, relevă date analizate de Profit.ro.
Furnizorii de energie s-au plâns în ultima vreme că, deși dezechilibrele din sistemul energetic au scăzut, adică au reușit să-și îmbunătățească prognozele, acestea anticipând mai fidel consumul efectiv al clienților, prețurile au explodat pur și simplu.
Adunarea generală a acționarilor (AGA) companiei de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, a aprobat astăzi, la a doua convocare, cu votul decisiv al acționarului majoritar Ministerul Energiei, ce deține peste 82% din capital, continuarea proiectului reactoarelor modulare mici (SMR).
Primăriile vor primi și anul acesta derogare de la Legea finanțelor publice locale pentru a putea garanta creditele de care producătorii de energie termică în sistem centralizat din subordinea lor au nevoie pentru a face rost de banii necesari cumpărării de combustibil care să le asigure funcționarea în bune condiții la iarnă.
Ședința de astăzi a adunării generale a acționarilor (AGA) companiei de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, convocată pentru aprobarea continuării proiectului reactoarelor modulare mici (SMR), nu s-a putut ține din lipsă de cvorum, fiind absent chiar acționarul majoritar al companiei, Ministerul Energiei, care deține peste 82% din capital.
O a doua companie de stat românească are în vedere un proiect de construire a unui terminal de gaze naturale lichefiate (GNL) la țărnul Mării Negre, relevă date analizate de Profit.ro.
Costurile totale ale celor mai importante proiecte de lucrări de reconversie a principalelor conducte magistrale de gaze naturale ale României, pentru ca acestea să poată transporta metan în amestec cu hidrogen, în vederea respectării țintelor europene de decarbonare, sunt estimate preliminar la miliarde de euro.
Țara vecină, care a pierdut anul acesta nu mai puțin de 9.000 MW instalați de centrale de producție de electricitate din cauza atacurilor Federației Ruse, este nevoită să importe tot mai multă energie din Europa, la niveluri fără precedent.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0927 | -0.0026 | -0.05 % |
1 USD | 4.3982 | +0.0134 | +0.31 % |
1 GBP | 5.8456 | -0.0208 | -0.35 % |
1 CHF | 5.4605 | -0.0118 | -0.22 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro