Autorul necunoscut al textelor Ordonanțelor Militare poate fi un exemplu de expertiză și profesionalism, însă atât ideile sale, cât și modul în care le formulează demonstrează că este asimptomatic. Cu toate că i s-a atras atenția că posibilitatea plafonării prețurilor la energie la media ultimelor 3 luni, din prima OM, este un tratament eronat, care ar putea avea efecte colaterale precum majorarea prețurilor, acesta a decis să ignore știința economică și să meargă înainte cu terapia sa intensivă.
Comportament greu explicabil, cu atât mai mult cu cât această prevedere este inutilă pe o piață în care cererea s-a prăbușit. Cum să mai crească prețul carburanților, care s-a redus cu peste 1 leu/l de la începutul anului, când mașinile, ca și oamenii, sunt consemnate la domiciliu, iar tranzitul internațional zace prin vămi?
Sau cum s-ar putea majora prețul gazelor (care mai nou se tranzacționează sub cel deja plafonat prin OUG 114 în cazul contractelor cu livrare în aprilie) când consumul industrial s-a redus drastic, suprapunându-se pe scăderea sezonieră a celui casnic?
Pericolul unor importuri scumpe, rezultat al vreunui război comercial cu vecinii (preocuparea principală a oricărui strateg militar care se respectă), este exclus. Cererea și prețurile din Europa au aceeași evoluție ca urmare a prăbușirii prețului petrolului și carantinării economiilor naționale din regiune de către propriile guverne.
Absurditatea acestei măsuri este depășită doar de cea a explicațiilor oferite de actualul ministru al economiei și energiei, Virgil Popescu. Acesta susține că plafonarea prețului era necesară pentru că o instituție a statului român, Autoritatea de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a "prevăzut creșteri nejustificate de prețuri la anumiți operatori de gaze naturale". Cu alte cuvinte, pentru un presupus abuz al statului (prin ANRE) de pe piața "reglementată" a gazelor, introduci controlul prețului și desființezi mai multe piețe (cea de energie, cea a gazelor și cea a carburanților). Ca să nu mai spunem că, în Otopeni de exemplu, unde compania pentru care ANRE a majorat prețul este distribuitor, există numai puțin de 15 furnizori concurențiali care au oferte sub vechiul preț practicat de aceasta. Curat liberal, coane Virgile!
În plus, există o mulțime de prețuri ale energiei, gazelor și carburanților. Două benzinării, chiar dacă sunt operate de aceeași companie, pot practica prețuri diferite, în funcție de cerere, de nivelul de trai și de concurența din zonele în care sunt amplasate.
Totodată, pe piețele gazelor și energiei electrice există mai multe prețuri: preț de import (cum ar putea fi plafonat acesta?), preț de producător en-gros, prețuri futures și prețuri spot pe piețele centralizate, preț de furnizare către consumatorul final, factura totală a fiecărui consumator etc. Potrivit textului OM, care nu precizează dacă prevederea se aplică doar prețului la pompă sau la consumatorul final, toate aceste prețuri ar trebui să se plafoneze!
Foarte probabil, însă, așa cum sugerează și declarațiile ministrului economiei, autorii au vrut să se refere doar la prețul plătit de consumatorul final, în special cel casnic. Numai că, înainte de a scrie OM, autoul necunoscut ar fi putut să se consulte cu ANRE și să afle că, cel puțin pe piața electricității, consumatorul casnic final care nu a optat pentru piața concurențială achită furnizorului un “tarif” reglementat, și nu un “preț” reglementat!
Paradoxal, chiar dacă ar avea în intenție doar plafonarea prețurilor la consumatorii finali (deși nu scrie nicăieri acest lucru), măsura ar putea avea un efect contrar: prețurile și-ar putea stopa tendința de scădere din ultimele luni ca urmare a deciziei guvernului de a ținti un nivel de preț.
Însă există un segment de prețuri unde aplicarea OM ar fi nu dezastruoasă, ci de-a dreptul fatală: cele de pe piața spot, pentru ziua următoare (PZU) și Intraday. Acestea sunt piețe interconectate cu cele din mai multe state vecine pe care se stabilește cine exportă și cine importă energie în funcție de raportul dintre prețurile de pe aceste piețe. Pentru a putea fi importator net de energie, prețul PZU al unui MWh din România trebuie să fie mai mare decât cel din statul vecin.
Să presupunem că, din varii motive, eventual infectarea unui număr ridicat de personal cu Coronavirus, Nuclearelectrica devine indisponibilă pentru 2 zile, așa cum s-a mai întâmplat în trecut. Și că și alte grupuri au fost afectate similar, producția internă nemaiputând acoperi consumul.
Pentru a compensa deficitul de producție internă, grupurile respective (pentru că au contracte de onorat), dar și furnizorii interni, vor încerca să cumpere energie de pe piețele spot interconectate: intraday, pentru ziua curentă, PZU, pentru ziua următoare.
Să presupunem că există energie pe cele două piețe spot similare din Ungaria, energie disponibilă la un preț de 200 de lei/MWh. Dacă guvernul plafonează prețul pe PZU la cel actual, de 157 de lei/MWh, România va avea o poziție de "exportator" net, companiile românești nu vor putea achiziționa energie electrică din Ungaria, iar sistemul național va ceda. Pentru că autoritățile nu mai pot raționaliza consumul non-casnic, prin închiderea consumatorii interuptibili, cărora le-a închis deja porțile odată cu carantinarea economiei.
Și astfel, s-ar putea ca întregi regiuni, localități și, implicit, spitale să rămână fără curent electric! Iar rezultatul ar putea fi unul letal!
Acesta este motivul pentru cei care conduc în acest moment România ar trebui să lase economia în pace, să poată măcar respira greu, dar fără ajutorul niciunui ventilator, în carantina pe care deja i-au impus-o. Măcar și numai pentru că viteza de răspândire a unui șoc suplimentar în economie poate fi superioară celei de care dă dovadă orice virus.
Dar de ce ar decide un partid care se autointitulează liberal să accepte un control inutil al prețurilor? Singura explicație valabilă pentru această plafonare a unor prețuri care fie sunt deja plafonate prin OUG 114, fie se află în picaj liber, pare a fi una electorală.
Numai că, făcând acest lucru, “liberalii” creează așteptări în rândul populației, dar și un precedent periculos. Liberalizarea pieței pare compromisă, iar data viitoare, când PSD va mai adopta vreo OUG 114, protestele lor vor fi întâmpinate cu un răspuns sec: “Ciocu’ mic, același lucru l-ați făcut și voi când ați fost la guvernare!”
Tot ce putem spera este ca expertiza medicală a actualei guvernări liberalo-militare a României să nu fie similară celei economice. Altfel, ne putem aștepta ca, în eventualitatea scăderii numărului celor infectați, autoritățile să decidă plafonarea numărului deceselor!
