Cine achită costurile intervenționismului politic?

scris 27 mar 2020

Ne pregătim pentru o scădere de 10-20% a PIB. Aproximativ 10-20% dintre angajați sunt în șomaj.

Mii de proiecte antreprenoriale sunt destructurate. Sute de mii de venituri sunt afectate. Pagubele produse nu de către coronavirus, ci de către reacția politicului la această provocare vor depăși semnificativ costurile pandemiei, costurile per fiecare persoană (de peste 80 de ani și cu co-morbiditati pre-existente) preconizat a fi “salvată” urmând a fie de cateva sute de mii de euro, care vor fi achitați sub o formă sau alta de către contribuabili. Sa vedem cine va număra decesele ulterioare din comoții cerebrale, infarct și cancer și în seama cui vor fi acestea puse.

Urmărește-ne și pe Google News

Cine plătește costurile intervenționismului etatist? Cine plăteste prejudiciile actuale? Politicul? Nu. Cineva? Nu. Noi. Cine plătește prejudiciile produse consultanților noștri? Ei. Frustrant. Trebuie să acoparim costurile populismului altcuiva.

Falimentul actualului sistem de vot

Forma actuală a "democrației", sistemul de vot la alegeri (A.G.) exercitat rar, mandatând cu putere deplină reprezentanții și necorelat cu contribuția individuală la bugetele publice (spre deosebire de societățile pe acțiuni sau chiar și de asociațiile de proprietari, care iau în calcul "cota parte indiviză"), generează efecte pe doua paliere:
- tipul de lideri emanați de sistem (mai mult sau mai puțin fără succes în mediu competițional, nepregătiți și populiști),
- tiparul de comportament în diferite situații al liderilor aleși (mai mult sau mai puțin temator, mimetic și... populist).

Keynes a dat asigurări proaste pe timp de criză CITEȘTE ȘI Keynes a dat asigurări proaste pe timp de criză

O astfel de combinație este letală pentru toți cei (angajați sau antreprenori) cumpătați, generatori de valoare, care devin victime sigure, exploatate permanent de către alianța dintre politic și marile grupuri de interese de toate tipurile, în căutare de rente și de blocarea competiției ("Alianta Ciorchineilor"), utilizând resursele unui stat capturat și mecanismele intervenționismului etatist împotriva pieței libere.

Atunci când o masă critică de oameni va realiza această realitate și va căuta să schimbe din rădăcini situația (finanțând direct), nu doar actorii - vom începe să avem o șansă.
Până atunci - "etatovirusul" ne obligă (de această dată) să stăm în case și să pierdem resurse.
Pentru că daca le avem, devenim periculoși - ai timp să te gândești, ai posibilități să acționezi. Și asta nu poate fi pe placul niciunui asupritor.

Necesara presiune pentru revizuirea costurilor și atribuțiilor statului

Din toate colțurile socității se solicită intervenții cu bani din partea statului, alocarea de resurse financiare anumitor tipuri de afaceri, unor afaceri de anumite dimensiuni, anumitor categorii de persoane.

Nimeni nu solicită în paralel reducerea cheltuielilor statului și, implicit, necesara restrângere a atribuțiilor sale. Intervenționismul etatist avansează în 20 de săptămâni cât ar fi avansat în 20 de ani, iar piața liberă și libertatea economică sunt ciopârțite pe zi ce trece.

Riscăm să ieșim din această criză mai săraci și mai dependenți. Daca lumea se lua după “politic” și respecta legea, mai stăteam sub Ceaușescu și sub comunism vreo câțiva ani.

România, stat social CITEȘTE ȘI România, stat social

30 de ani mai târziu, politicul e mult mai abil. Trebuie să își rezolve structurala problemă de ineficiență generată de mecanismele de vot ale actualei forme a democrației. Să plătească alții. Ca de obicei, cei care au, cine altcineva?

Sub pretextul pericolului extern, sub impulsul temerilor și emoțiilor, se instaurează cu un suport popular (pentru ca 1947 nu mai e în memoria nimănui) o nouă orânduire etatist-socialistă în cea mai mare parte a lumii.

Împachetat și susurat frumos în termeni clasici de adormit Mitzura, precum "solidaritate", "salvare", "stabilitate", "protejare", intervenționismul etatist se așează rapid și agresiv (cu tancul stării de urgență) peste mare parte a lumii.

Libertatea (economică în primă fază) moare lent de inaniție, traiască egalitarismul de moment. Fraternitatea va dura puțin, cei aleși să supraviețuiască își vor intra din plin în rolul de asupritori. Piața liberă e tot mai departe.

Probabil că fiecărei generații îi e dat să experimenteze diferite puncte istorice de inflexiune și acesta este unul dintre ele. Ceaușescu spunea în ultimele sale clipe “Istoria mă va răzbuna!” A venit oare acest moment?

Blestemul pe care probabil că trebuie să îl purtăm în această lume este să readucem totalitarismul etatist în viața noastră, cu tancurile aduse pe străzi, cu suport popular și cu suportul implicit, paradoxal și poate neintenționat, al unei părți a mediului de afaceri.

Apare ca evident că e nevoie de mai multă implicare activă și poate că “frica” de ce efecte dezastuoase asupra interesului individual și, implicit, colectiv poate produce neimplicarea, va genera acțiune din partea celor care mai au resurse să o facă, o viziune de ansamblu și o speranță măcar pentru copiii lor.

Alternativa devine prea scumpă. #hailatreaba

Octavian Bădescu a fondat și condus companii precum Retailplus Eastern Europe, Sameday Courier și Freedom Group

viewscnt
Afla mai multe despre
interventionism
liberalism
coronavirus
octavian badescu
opinie