Fostul Palat al Fabricii Letea a fost scos la vânzare în 2021 la un preț de 3,5 milioane de euro.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
În anii ’30, în această clădire istorică și-au avut sediul fabrica de hârtie Letea, o agenție de publicitate (Rador Orient Radio), o fabrică de faianță (Salzberg&Gronen), Vinurile Brătianu, Ziarul Bukarest Post, dar erau și birouri ale unor liber profesioniști, ingineri și doctori.
Grupul Sky Invest, coordonat la nivel local de Ofir Bar Noy, este acum în curs de finalizare a procesului de consolidare, renovare și recompartimentare a vechiului palat, la finalul căruia valoarea proprietății este așteptată să crească la peste 12 milioane de euro, a transmis, pentru Profit.ro, Ricardo Franc, CEO-ul Sky Invest.
Noul proprietar amenajează în cadrul Palatului Fabricii Letea 14 apartamente premium cu o suprafață totală de 1.350 de metri pătrați, din care două duplexuri penthouse la etajele 4 și 5, 200 de metri pătrați de spațiu comercial la parter și 300 de metri pătrați de spații tehnice, boxe și magazii, în subsol.
Planul investitorului este ca spațiile comerciale să fie scoase la vânzare sau închiriere, în timp ce apartamentele vor fi scoase la vânzare. Livrarea proiectului este preconizată pentru primul trimestru din 2027, potrivit lui Franc.
Proiectul de renovare a Palatului Fabricii Letea

Grupul Sky Invest este deținut de un grup de investitori israelieni prin companiile Shay Hai Enterprise and Investments, Mor Sabag Investments and Enterprise, Amram Yoram Management and Holdings și Amram Alon Management and Holdings, toate înregistrate în Israel, potrivit datelor furnizate de termene.ro.
În acționariat se regăsește și avocatul Ofir Bar Noy, co-fondator al platformei de rezervări de spații pentru evenimente InstantSpace.
Platforma de rezervări este co-fondată alături de antreprenorul Alex Stănescu.
Proiectul de renovare a Palatului Fabricii Letea
Sky Invest mai deține și o clădire de birouri în suprafață de 3.200 de metri pătrați pe Bulevardul Pipera, nr. 17, a dezvoltat proiectul Oak Residence Băneasa de pe Strada Jandarmeriei și are în lucru proiectul rezidențial Pipera Sun Residence, gândit ca un complex cu vile cu ieșire la lacul Băneasa.
Istoria palatului
Palatul Fabricii Letea a fost construit în perioada 1923-1924 și avea inițial 78 de camere. El poartă semnătura lui Paul Smărăndescu, unul dintre cei mai prolifici arhitecți ai României secolului XX.
În aceeași perioadă cu ridicarea clădirii din strada Matei Millo 7, Paul Smărăndescu a mai proiectat monumente de arhitectură precum Palatul Societății Astra Română (Piața Rosetti), Palatul Dacia România (Bulevadul Magheru) sau Palatul Societății Creditul Rural (Bulevardul Brătianu/ Strada Doamnei).
Activitatea intensă a zonei a făcut ca această proprietate să se transforme într-un adevărat centru de afaceri al acelor vremuri. Zona delimitată de Calea Victoriei, Bulevardul Regina Elisabeta de astăzi și Parcul Cișmigiu includea sediilor celor mai importante redacții de presă și tipografii precum Adevărul sau Universul, aceasta din urmă găsindu-și adresa tot în cadrul unei clădiri impresionante semnate de Paul Smărăndescu pe strada Brezoianu nr. 23.
Totodată, importanța zonei a determinat construirea Palatului Telefoanelor, 1931-1933, fiind prima clădire modernistă însemnată din București, la doar câțiva pași de Matei Millo 7.
Deși, de-a lungul timpului zona a schimbat ocupanții săi, amplasarea în inima Bucureștiului a făcut ca aceasta să își păstreze atractivitatea. Palatul Universul a fost reconsolidat și a devenit un hub având chiriași din diverse industrii creative. După ce a trecut printr-un proces de insolvență, cu datorii de aproximativ 20 de milioane de euro, Palatul Universul a ajuns la grupul de investitori israeliei care renovează acum și Palatul Fabricii Letea.
În imediata vecinătate, pe amplasamentul fostului Teatru Național, a fost implementat un concept hotelier - Novotel, iar, în cursul anului 2021, Forte Partners a finalizat două clădiri de birouri: Matei Millo și Tandem.

















