
Deși, după cum anunța și deputatul PNL Raluca Turcan, încă din 26 aprilie comisia de buget a Senatului a întocmit raport favorabil proiectului liberal pentru stoparea așa numitei supraimpozitări a contractelor part-time, inițiativa nu fost inclusă pe ordinea de zi a senatorilor pentru a fi și votată. Conform informațiilor Profit.ro, liberalii nu au solicitat Biroului Permanent al Senatului includerea proiectului în dezbaterea plenului Senatului pentru că PSD nu susține eliminarea impozitării. Prin urmare, proiectul a fost adoptat tacit, prin depășirea termenului de dezbatere, iar acum va fi transmis pentru vot final Camerei Deputaților, unde inițiativa ar putea constitui doar o pârghie pentru negocieri politice între partidele din coaliție.
Începând cu trimestrul al III-lea, taxa clawback de 15% nu va mai fi aplicată exclusiv medicamentelor produse în România, ci și celor produse în Uniunea Europeană, conform unui proiect de lege aprobat acum de Guvern și care va fi transmis spre adoptare Parlamentului. Măsura, care fusese redactată anterior ca ordonanță de urgență, este luată la solicitarea Comisiei Europene, iar Guvernul susține că astfel se preîntâmpină retragerea unor medicamente de pe piață. Impactul negativ estimat la bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate va fi de peste 46 milioane lei per trimestru.
Proiectul legislativ care prevede reducerea impozitului pe dividende de la 8% la 5%, așa cum a fost până anul trecut, a fost respins la doar un vot diferență în plenul Senatului. Proiectul va fi transmis acum deputaților pentru dezbatere și vot final.
Instituțiile de credit și băncile de dezvoltare care au calitatea de întreprinderi publice, precum și societățile de asigurare de stat, dar și întreprinderile publice din industria de apărare și securitate națională vor aplica dispozițiile legislației speciale privind guvernanța corporativă, potrivit unor amendamente adoptate de Parlament, prin votul final al deputaților, la ordonanța de urgență prin care Guvernul a înființat Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP). Aceasta va percepe de la companiile de stat o taxă de până la 0,1% din venituri, putând prelua și funcția de autoritate tutelară și anula numirile la conducerea acestora.
În vederea limitării emisiilor provenite din transportul rutier și a îmbunătățirii calității aerului și sănătății populației, în termen de cel mult 2 ani, Bucureștiul și alte 12 mari aglomerări urbane din țară, precum Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Craiiova, Iași, Ploiești și Timișoara, vor stabili zone cu nivel scăzut de emisie, în cadrul căreia vor institui restricții și/sau taxare pentru accesul autovehiculelor. Totodată, până în 2040 jumătate din vehiculele folosite la transportul public în muncipiile reședință de județ vor trebui să aibă emisii zero, iar până la 1 noiembrie 2026, municipiile menționate trebuie să amenajeze benzi dedicate transportului în comun, prevede un proiect de lege adoptat de Parlament.
Cluburile sportive private nu vor mai beneficia de finanțări din fonduri publice dacă nu afișează, pe pagina de internet proprie, sursele financiare, bugetul și bilanțul contabil și execuția bugetară anuală, dar și numele și prenumele persoanelor din conducerea clubului, grila de salarizare, numărul sportivilor legitimați precum și cuantumul remunerațiilor și al altor venituri acordate pe baza contractelor de activitate sportivă.
Companiile, repectiv societățile comerciale la care capitalul de stat sau cel local este diminuat sub pragul majoritar vor fi sancționate cu dizolvarea dacă nu renunță la cuvintele ”național”, ”român” și ”institut”, cu derivatele acestora, din denumirea lor, conform unui proiect de lege al actualei puteri adoptat de către senatori.
Prevederile legii de modificare a OUG nr. 186/2022 privind contribuția de solidaritate de 60% pe ″profiturile excesive″ ale companiilor din industriile de țiței, gaze, cărbune și rafinare, menite să oblige și OMV Petrom la plata contribuției și la care compania a reacționat virulent, numindu-le neconstituționale, ele făcând ulterior obiectul cererii de reexaminare a președintelui Iohannis, au fost eliminate integral din textul actului normativ.
Toți furnizorii de servicii, de la bănci, rețele de comunicații electronice, transporturi, spitale, notari și executori judecătorești, chiar și operatorii de jocuri de noroc și autorități publice, vor fi obligați să preia reclamațiile sau solicitările telefonice, prin operator uman, în cel mult 5 minute de la iniţierea apelului de către client, prevede un proiect legislativ căruia i-a fost întocmit raport favorabil de adoptare în comisiile de specialitate ale Senatului.
Începând cu trimestrul al III-lea, taxa clawback de 15% nu va mai fi aplicată exclusiv medicamentelor produse în România, ci și celor produse în Uniunea Europeană, conform unei ordonanțe de urgență redactate la nivel guvernamental. Măsura este luată la solicitarea Comisiei Europene, iar Guvernul susține că astfel se preîntâmpină retragerea unor medicamente de pe piață. Impactul negativ estimat la bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate va fi de peste 46 milioane lei per trimestru.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0927 | -0.0026 | -0.05 % |
1 USD | 4.3982 | +0.0134 | +0.31 % |
1 GBP | 5.8456 | -0.0208 | -0.35 % |
1 CHF | 5.4605 | -0.0118 | -0.22 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro