Autori

Ovidiu Bărbulescu

Ovidiu Bărbulescu

Contact

Ovidiu Bărbulescu are 4003 articole

Ordonanța cu amenzi majorate pentru încălcarea regulilor anti-COVID a fost votată de un singur partid

Ordonanța prin care Guvernul a stabilit că încălcărea măsurilor de limitare a epidemiei de coronavirus va fi sancționată cu amenzi de până la 20.000 lei pentru persoane fizice și de până la 70.000 lei pentru persoane juridice nu a fost votată în Senat nici de PNL, aflat la guvernare, nici de PSD, care îi adusese amendamente, singurii care au apreciat că trebuie votată fiind senatorii UDMR. Actul normativ, care nu a întrunit o majoritate pro sau contra, va fi transmis astfel fără modificări Camera Deputaților, pentru votul final.

Ordonanța cu amenzi majorate pentru încălcarea regulilor anti-COVID a fost votată de un singur partid
Parlamentul schimbă decizia Guvernului pentru mandatul primarilor. Candidații la locale nu vor putea înlocui listele de susținători cu bani

Senatul a anulat, marți, prevederea, stabilită de Guvern prin ordonanță de urgență, privind prelungirea mandatelor aleșilor locali până nu mai târziu de data de 31 decembrie 2020. De asemenea, din ordonanță a fost eliminată și posibilitatea ca în locul listelor de susținători să fie depuși bani. Senatorii au menținut însă reducerea numărului de semnături pentru candidații la alegeri.

Candidații la locale nu vor putea înlocui listele de susținători cu bani. Prelungirea mandatelor aleșilor până la 31 decembrie, anulată
Modificări la IMM Invest, program deja lansat: Sunt neeligibile firmele de asigurări, imobiliare, leasing și intermedieri financiare. Termen de răspuns pentru solicitanți

Întreprinderile mici și mijlocii din sectoarele/domeniile intermedieri financiare și asigurări, tranzacții imobiliare nu sunt eligibile pentru acordarea de garanții în cadrul Programului IMM Invest, a decis marți Senatul, amendând în acest mod ordonanța de urgență a Guvernului privind programul menționat.

Modificări la IMM Invest, program deja lansat: Sunt neeligibile firmele de asigurări, imobiliare, leasing și intermedieri financiare. Termen de răspuns pentru solicitanți
Standard de construcție introdus în Codul Rutier, pentru facilitarea pistelor de biciclete și trotinete

În contextul în care Guvernul a aprobat noi norme pentru circulația trotinetelor și bicicletelor, Senatul a aprobat marți o inițiativă legislativă care introduce noi prevederi în Codul Rutier pentru a înlesni autorităților locale demararea construcției de piste speciale pentru acest tip de vehicule. Sunt introduse astfel standarde de proiectare a pistelor, astfel încât să fie facilitat inclusiv accesul la finanțări europene pentru astfel de piste.

Standard de construcție introdus în Codul Rutier, pentru facilitarea pistelor de biciclete și trotinete
STS nu va putea percepe vreun tarif pentru serviciul de semnătură electronică dedicat autorităților publice

Serviciul de Telecomunicații Speciale a fost desemnat, prin ordonanță de urgență, să devină prestator de servicii de încredere calificate pentru sistemele de semnătură electronică ce vor fi folosite de instituțiile și autoritățile publice centrale. Acestea au fost obligate, printr-o ordonanță anterioară, să primească de la firme și populație documente semnate electronic.

STS nu va putea percepe vreun tarif pentru serviciul de semnătură electronică dedicat autorităților publice
Ultima oră
ULTIMA ORĂ DECIZIE - Două salarii minime în plus anual și vaccinare gratuită pentru toți profesorii; 3 salarii minime la titularizare în rural; încă 1 salariu minim la pensionare

Personalul didactic de predare din învățământul de stat va beneficia anual de o indemnizație în echivalent a 2 salarii minime brute pe țară, pentru achiziția de materiale didactice, precum și de vaccinare gratuită. Totodată, cadrele didactice care se titularizează în mediul rural vor beneficia de o indemnizație de instalare reprezentând 3 salarii minime brute pe economie, în timp ce cadrele didactice cu o vechime în învățământ de peste 30 de ani vor primi, la pensionare, o indemnizație reprezentând 1 salariu minim brut pe economie.

ULTIMA ORĂ DECIZIE - Două salarii minime în plus anual și vaccinare gratuită pentru toți profesorii; 3 salarii minime la titularizare în rural; încă 1 salariu minim la pensionare
Contractele pentru servicii și utilități, inclusiv telefonie, cablu sau internet - încheiate doar în lei, fără a mai fi calculate în euro

Contractele încheiate pentru prestarea de servicii sau pentru furnizarea de utilități ar urma să fie exprimate numai în moneda națională, dacă este vorba de firme și rezidenți din România. Astfel, serviciile de apă și canalizare, alimentarea cu energie sau gaze naturale, transportul public, dar și telefonia fixă sau mobilă, intemetul, televiziunea prin cablu sau digitală și altele asemănătoare ar urma să nu mai fie calculate și facturate decât în lei.

Contractele pentru servicii și utilități, inclusiv telefonie, cablu sau internet - încheiate doar în lei, fără a mai fi calculate în euro
Ultima oră
ULTIMA ORĂ Noi condiții la suspendarea plății chiriei pe perioada stării de urgență

Valoarea maximă a chiriei lunare pentru care va putea fi cerută suspendarea va fi de maximum 10.000 lei, pentru fiecare locație, în cazul operatorilor economici și de maximum 2.000 lei, pentru o singură locație, în cazul persoanelor fizice. Faciltatea se va aplica firmelor ale căror venituri sau încasări au scăzut cu cel puțin 15% în luna martie 2020 față de media ultimului an calendaristic, în perioada de aplicare a stării de urgență. Chiria va fi decontată proprietarului de organul fiscal.

ULTIMA ORĂ Noi condiții la suspendarea plății chiriei pe perioada stării de urgență
Opoziția impune în Parlament lege de prelungire a mandatelor primarilor. Parlamentul ar urma să fixeze data alegerilor locale

Camera Deputaților, în calitate de for decizional al Parlamentului, a adoptat joi un proiect de lege al liderilor partidelor de opoziție, prin care se prelungesc mandatele în curs ale primarilor și celorlalți aleși locali cu cel mult 6 luni de la data încetării stării de urgență. Totodată, proiectul prevede ca data alegerilor locale să fie stabilită prin lege de către Parlament.

Opoziția impune în Parlament lege de prelungire a mandatelor primarilor. Parlamentul ar urma să fixeze data alegerilor locale
DECIZIE Taxa clawback - redusă în cazul producătorilor români

Camera Deputaților, în calitate de for decizional al Parlamentului, a stabilit, joi, reducerea taxei de clawback pentru producătorii români de medicamente, printr-un amendament adus Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 85/2019 privind contribuțiile pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății.

DECIZIE Taxa clawback - redusă în cazul producătorilor români
Ultimele ştiri
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Curs BNR
1 EUR5.0903 -0.0024-0.05 %
1 USD4.3905 -0.0077-0.18 %
1 GBP5.8560 +0.0104+0.18 %
1 CHF5.4664 +0.0059+0.11 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Must Read