Ordonanța prin care Guvernul a stabilit că încălcărea măsurilor de limitare a epidemiei de coronavirus va fi sancționată cu amenzi de până la 20.000 lei pentru persoane fizice și de până la 70.000 lei pentru persoane juridice nu a fost votată în Senat nici de PNL, aflat la guvernare, nici de PSD, care îi adusese amendamente, singurii care au apreciat că trebuie votată fiind senatorii UDMR. Actul normativ, care nu a întrunit o majoritate pro sau contra, va fi transmis astfel fără modificări Camera Deputaților, pentru votul final.
De ce este important: Prin ordonanță adoptată la finele lunii martie, amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanțele militare au crescut la minimum 2.000 de lei și maximum 20.000 de lei, față de minimum 100 de lei și maximum 5.000 de lei, cât erau până atunci. Amenda minimă pentru persoanele juridice care nu respectă ordonanțele militare a fost majorată, de asemenea, de la 1.000 de lei, cât era până pe 1 aprilie, la 10.000 de lei. Maximul amenzii pentru persoane juridice a rămas stabilit la 70.000 de lei.
În comisiile de specialitate, ordonanța de majorare a amenzilor fusese amendată de PSD astffel încât măsurile luate de Guvern sau de Parlament cu privire la starea de urgență sau care sunt consecință a acestei stări să se supună regulilor de transparență decizională și consultărilor cu actorii sociali implicați. Guvernul Orban decisese în ordonanță exact contrariul.
De asemenea, tot la inițiativa PSD, în comisii au fost eliminate și prevederile privitoare la confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din încălcarea prevederilor.
La votul din plenul Senatului, PSD a susținut însă că, deși a amendat ordonanța, nu o poate vota din cauza amenzilor ridicate impuse de actul normativ și prin urmare senatorii social-democrați se abțin la vot.
În schimb, PNL a arătat că ordonanța ar fi fost ”masacrată” prin cele două amendamente și, din acest motiv, și liberalii se abțin de la vot.
Aceeași poziție au avut-o și senatorii USR, în timp ce reprezentanții Pro România au arătat că votează împotriva majorării amenzilor.
Singurii care au arătat că votează ordonanța, pentru că e nevoie de legislație stabilă pe perioada stării de urgență, au fost senatorii UDMR.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Lege refuzată de Iohannis, adoptată din nou de Parlament: Antreprenorii pot fi acționari unici în mai multe SRL-uri, iar firmele pot avea mai multe sedii sociale într-o singură încăpere"Pe perioada stării de asediu sau a stării de urgență, normele legale referitoare la transparența decizională și dialogul social nu se aplică în cazul proiectelor de acte normative prin care se stabilesc măsuri aplicabile pe durata stării de asediu sau a stării de urgență ori care sunt o consecință a instituirii acestor stări", prevede, la articolul 33, Ordonanța de urgență nr. 34/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, publicată pe 31 martie.
În esență, Executivul sau Parlamentul pot lua orice decizie consideră a fi necesară pe perioada stării de asediu fără a anunța nimic public înainte și fără a se consulta cu partenerii sociali asupra posibilului impact.
Guvernul Orban, atât înainte de a fi demis prin moțiune de cenzură, cât și după noua învestire, inclusiv pe perioada stării de urgență, s-a remarcat prin lipsa de transparență. Înainte de a fi demis, cabinetul Orban a adoptat, într-o singură ședință de Guvern, numărul record de 25 de ordonanțe de urgență, iar în noul mandat nu a făcut publice cele mai multe din ordonanțele de urgență adoptate decât prin publicarea ulterioară în Monitorul Oficial.