Contractele încheiate pentru prestarea de servicii sau pentru furnizarea de utilități ar urma să fie exprimate numai în moneda națională, dacă este vorba de firme și rezidenți din România. Astfel, serviciile de apă și canalizare, alimentarea cu energie sau gaze naturale, transportul public, dar și telefonia fixă sau mobilă, intemetul, televiziunea prin cablu sau digitală și altele asemănătoare ar urma să nu mai fie calculate și facturate decât în lei.
Un proiect de lege în acest sens, elaborat senatorul Daniel Zamfir și majoritatea colegilor săi senatori din PSD, a fost adoptat de Senat, cu voturile majorității parlamentare.
CITEȘTE ȘI Abatorul Periș investește 2 milioane de euro pentru mărirea capacității de producție și ambalare. "În acest nou context a fost nevoie să luăm o decizie rapidă, în regim de urgență, pentru a putea acoperi cererea din piață.""O să introducem o prevedere ca în România să se discute doar despre prețuri în lei. Nu mai vreau să auzim, inclusiv la contracte, prețul în euro, contravaloarea în lei este atât. Ca să întărim moneda națională, asta vom face în perioada următoare, pentru că toată treaba cu prețurile în euro este o păcăleală", spunea atunci Dragnea.
Ulterior, după alegeri, nu a mai fost inițiat un astfel de proiect, iar Dragnea a fost închis.
CITEȘTE ȘI Pandemia schimbă preferințele de cumpărături online. Scutecele, accesoriile pentru telefoane și articolele de grădinărit au fost detronate de măști, geluri antibacteriene și soluții de curățenieAcum, în proiectul PSD se arată că, atât conform Constituției, cât și articolului 13 din Legea nr.312/2004 privind statutul BNR, moneda națională a României este leul, dar prin contracte pre-formulate, facturi și alte operațiuni juridice sau ”practici comerciale incorecte”, s-a impus cutuma conform căreia plățile în lei sunt consolidate în euro, ” un curs care depășește, de regulă, cursul oficial de schimb valutar afișat de BNR”.
”Practic, euro este transformat, contrar Constițutiei, Statutului BNR și Regulamentului valutar, în moneda de facto a Romaniei, cu consecința pierderii în proporții însemnate a încrederii în moneda națională și a reducerii injuste, nemotivate economic, a puterii sale de cumpărare. În plus, consecința acestei cutume este transferul integral, de la vânzător sau furnizor la consumator, a riscului asociat cursului de schimb valutar și pierderii treptate a puterii de cumparăre a leului”, afirmă senatorul Zamfir.
Potrivit acestuia, în ultimii 10 ani, puterea de cumpărare a leului a scăzut cu 50%, fără ca veniturile medii ale populației să crească în același ritm.
”Consolidarea facturilor în euro asigura fumizorii contra riscului devalorizării leului față de euro (50% in ultimii 10 ani), pe seama consumatorilor, ale căror venituri au ramas constante sau au crescut nesemnificativ”, susține Daniel Zamfir.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Țeapă în toată regula la Casa de Comerț Unirea: Achiziție cu avans de 1 milion euro pentru imobil gajat la bancă. Produse la prețuri mai mari decât pe piațăPrin urmare, proiectul propune următoarele prevederi:
- În contractele de furnizare și prestări de servicii, prețul, respectiv plata acestuia, se exprimă în lei, dacă părțile contractante au sediul/rezidența/domiciliul în România.
- În sensul prezentei legi, sunt utilități alimentarea cu apă, canalizarea și epurarea apelor uzate, colectarea, canalizarea și evacuarea apelor pluviale, alimentarea cu energie electrică, iluminatul public, alimentarea cu energie termică în sistem centralizat, salubrizarea localităților, alimentarea cu gaze naturale, transportul public local de călători, telefonia fixă sau mobilă, intemetul, televiziunea prin cablu sau digitală și orice altele asemenea.
Proiectul stabilește că dispozițiile se vor aplica ”și altor categorii plăți, încasări, transferuri, operațiuni în conturi curente și altele asemenea care decurg din contracte de furnizare de bunuri sau din contracte de prestări de servicii între rezidenți, inclusiv asigurări, service, transporturi de mărfuri sau de pasageri, coletărie, mesajerie sau poștă, activități de întreținere corporală și activități ale cluburilor de fitness, de sport sau de sănătate, invățământ particular, indiferent dacă sunt consemnate sau nu prin facturi”.
În forma inițială, prevederea menționa și contractele ”din împrumuturi, credite, leasing”, dar în forma revizuită în comisii au fost eliminate din formulare.
CITEȘTE ȘI ANRE a stabilit singură o nouă rata de rentabilitate pentru companiile de utilități, susținând că nicio instituție sau firmă de consultanță n-a dorit să o ajuteContractele pe perioadă nedeterminată sau pe o perioadă de minim 3 ani vor fi modificate prin act adițional, în maxim 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru a elimina orice clauză de indexare a prețului sau de raportare a volumului de plată în lei la o monedă de referință, mai prevede proiectul adoptat de Senat.
Pentru contractele în derulare, încheiate pe o perioadă mai mică de 3 ani, cursul de referință a leului față de moneda străină de referință nu poate fi mai mare decât cursul BNR din data plății efective.
Inițiatorul a renunțat însă, în comisii, la o serie de prevederi cuprinse în forma inițială a proiectului, cu privire la operațiuni între rezidenți sau privind riscul de devalorizare a valorii monedei naționale.
Proiectul va fi transmis acum spre dezbatere și vot final Camerei Deputaților.