McDonald’s anunță o nouă ediție a campaniei naționale de strângere de fonduri McHappy Day, sub mesajul Greul de părinte nu se vede, dar se simte.
Prin această campanie, McDonald’s continuă tradiția faptelor bune alături de Fundația pentru Copii Ronald McDonald, pe care o susține de 27 de ani în România. Fondurile colectate vor acoperi costurile de cazare, mese calde și pachete de primă necesitate pentru peste 230 de familii ale copiilor internați, asigurând aproape 3.700 de nopți de cazare gratuite în Casele Ronald McDonald din București, Timișoara și Iași.
În perioada 13-19 octombrie, McDonald’s redirecționează 1 leu din fiecare BigMac și McChicken (sandviș sau meniu) către Fundație. În plus, clienții McDonald’s pot contribui prin donații la POS, în cutiile de donații din restaurante, sau achiziționând jucăria de pluș în ediție limitată Olly, în toate cele 110 de restaurante din țară.
De 27 de ani, Fundația pentru Copii Ronald McDonald sprijină familiile copiilor internați în spitale, oferindu-le cazare gratuită, mese calde și sprijin emoțional. Prin cele trei Case Ronald McDonald, părinții aflați departe de casă pot rămâne aproape de copiii lor pe toată durata tratamentului, beneficiind de un spațiu sigur și de o comunitate de sprijin în apropierea spitalului.
Peste 26.500 de părinți au găsit o casă departe de casă
Cele trei Case Ronald McDonald au oferit, până acum, peste 131.000 de nopți de cazare gratuită pentru 14.000 de familii venite din 35 de județe ale țării, adică peste 26.500 de părinți care au putut rămâne aproape de copiii lor în timpul spitalizării.
Până în prezent, implicarea Fundației în comunitate a depășit 10 milioane de euro, fonduri direcționate către sprijinirea familiilor și dotarea spitalelor de pediatrie din România.
„De 27 de ani, Fundația pentru Copii Ronald McDonald susține comunitățile în centrul cărora se poziționează prin programe sustenabile ce sprijină familiile copiilor. De-a lungul acestor ani, am realizat că greul cel mai greu pentru un părinte nu se vede întotdeauna și nu e fizic mereu, dar se simte mai puternic și apăsător decât orice. Să poți fi acolo, alături de copilul tău, mai ales în contextul unui tratament de lungă durată sau al unei boli grave înseamnă enorm pentru întreaga familie. De aceea, ne mândrim cu cele trei Case Ronald McDonald din București, Timișoara și Iași, care au fost case departe de casă pentru peste 26.500 de părinți. Alături de McDonald’s, partenerul nostru de misiune, dăm startul celei de-a doua ediții McHappy Day din acest an și vă invităm să ne fiți alături și cu această ocazie, contribuind la susținerea activității Caselor Ronald McDonald.”, a declarat Amalia Năstase, Președinte, Fundația pentru Copii Ronald McDonald.
De la începutul parteneriatului, McDonald’s a fost un susținător constant al programelor Fundației, contribuind la strângerea de fonduri și la creșterea vizibilității cauzei.
„Ne bucurăm să fim, de peste două decenii, partenerul de misiune al Fundației pentru Copii Ronald McDonald. Prin campaniile McHappy Day, contribuim împreună la o cauză care ne este foarte aproape de inimă – sprijinirea familiilor care trec prin momente grele, oferindu-le un loc unde pot rămâne împreună atunci când contează cel mai mult. Fiecare jucărie cumpărată, fiecare donație sau SMS trimis contează și transformă direct realitatea acestor familii.”, a menționat Valentin Truță, Director General Premier Restaurants România.
De asemenea, pentru a face cât mai cunoscută cauza, joi, 16 octombrie, între orele 10:00 – 15:00, la restaurantul McDonald’s Romană din București, se organizează evenimentul umanitar McHappy Day, în cadrul căruia personalități publice devin purtători ai mesajului Fundației pentru Copii Ronald McDonald. Mai multe detalii despre campania McHappy Day pot fi găsite aici: https://rmhc.ro/mchappy-day-2025-editia-2/.
Cei care doresc să sprijine în continuare activitatea Fundației pot dona prin SMS, trimițând mesajul FAMILIE la 8845, activând o donație lunară în valoare de 2 euro, sau online, pe www.rmhc.ro/doneaza. Fiecare gest contează și se transformă într-un sprijin real pentru familiile copiilor internați – pentru ca părinții să poată rămâne aproape atunci când contează cel mai mult.
*Valoarea donației este de 2 Euro/lună. Pentru a opri donația lunară trimite mesajul FAMILIE STOP la 8845. Suma alocată cauzei este de 2 Euro (nu se percepe TVA pentru donațiile de pe abonament). În rețelele Digi Mobil, Orange și Telekom România Mobile, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reținut la achiziționarea creditului. Pentru donațiile de pe cartele preplătite, în rețeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA. Campanie realizată cu sprijinul Digi Mobil, Orange Romania, Telekom Romania Mobile și Vodafone Romania.
Despre Fundația pentru Copii Ronald McDonald
Prezentă de 27 de ani în România, Fundația pentru Copii Ronald McDonald are misiunea de a crea, implementa și susține programe care contribuie la îmbunătățirea sănătății și creșterea bunăstării copiilor și a familiilor acestora. Casele Ronald McDonald sunt principalul program al Fundației. Pe plan local, există trei “case departe de casă” care oferă sprijin pentru părinții ai căror copii beneficiază de tratamente pe perioade îndelungate de timp în spitalele de pediatrie din București, Timișoara și Iași.
De asemenea, Fundația sprijină spitale de copii și secții de pediatrie din toată țara prin dotări cu aparatură performantă de diagnoză și tratament, lucrări de infrastructură pentru extinderea sau modernizarea secțiilor de pediatrie și susținerea cu materialele, echipamentele și consumabilele necesare desfășurării actului medical în cele mai bune condiții. Mai multe detalii despre activitatea Fundației pentru Copii Ronald McDonald România, dar si modalitățile de implicare pot fi găsite pe site-ul https://rmhc.ro/.
Despre Premier Restaurants România
Premier Restaurants România operează restaurantele McDonald’s® în România. McDonald’s® este lider al pieței restaurantelor, cu 110 restaurante în 33 de orașe, dintre care 62 restaurante cu McDrive® și 70 de cafenele McCafé®. Compania are o echipă de peste 7.000 de angajați care le oferă consumatorilor produsele preferate, pregătite din ingrediente de calitate. Pentru mai multe informații, vizitați: www.mcdonalds.ro și www.facebook.com/McDonalds.ro.
Despre Premier Capital
Premier Restaurants România este parte a companiei Premier Capital, partenerul pentru dezvoltare al restaurantelor McDonald’s® din Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Malta și România. Premier Capital plc operează 197 de restaurante, care oferă și servicii McDrive®, McDelivery și McCafé®, și are peste 11.000 de angajați. Premier Capital plc reprezintă business-ul McDonald’s® al grupului Hili Ventures Ltd, prezent în 10 țări din Europa și Africa de Nord, implicat în diverse operațiuni din industria alimentară și a ospitalității, retail, imobiliare, transport, inginerie și tehnologie. Hili Ventures are o echipă de peste 12.000 de angajați și deține parteneriate cu Apple, Konecranes, McDonald’s®, Microsoft, NCR, Six Senses și multe alte branduri internaționale.