
Scăderea CAS, a taxei pe stâlp și a TVA la alimente nu au afectat veniturile bugetare totale. Dimpotrivă. ANAF a încasat, în primele nouă luni, mai mult cu 7,8% decât în aceeași perioadă a anului trecut, depășind cu 3,8% planul inițial de încasări de la începutul anului și cu 0,8% programul după rectificare.
Dan Dumitru Popescu este noul general manager al G4S Cash Solutions, una din cele două companii prin care acționează în România G4S, cel mai mare furnizor de produse și servicii de securitate din lume.
Clienții cu carduri de debit BCR nu vor mai plăti, începând de azi, comisioane dacă retrag numerar de la ATM-urile băncii, însă, dacă vor să facă operațiunea la ghișeu vor suporta comisioane duble decât cele aplicate până acum. Banca promite că din decembrie va elimina și comisionul de administrare a contului curent.
Fluxul net de investiții străine directe (ISD) a coborât anul trecut la 2,421 miliarde de euro, de la 2,712 miliarde de euro în 2013, în condițiile în care profitul reinvestit a avut o valoare negativă, companiile au avut pierderi mult mai mari decât profiturile și au primit credite mai mici decât sumele pe care le-au rambursat. Investițiile greenfield și fuziunile și achizițiile au avut valori modeste, fluxul participațiilor la capital fiind susținut în special de restructurări de firme și de majorări de capital.
În premieră, o companie privată contestă în justiție oportunitatea și justețea publicării online a unor informații publice. Indaco Systems acuză Ministerul Justiției că îi face concurență neloială, prin publicarea gratuită a legilor, la care cetățenii trebuie să aibă acces nemijlocit deoarece nu pot invoca necunoașterea legii atunci când o încalcă.
Managerii din industria prelucrătoare preconizează, pentru următoarele trei luni, o creștere moderată a volumului producției, arată ancheta de conjunctură din luna septembrie, realizată de Institutul Național de Statistică (INS). Cele mai evidente tendințe de scădere sunt la fabricarea băururilor alcoolice, iar de creștere – la produse din tutun și preparate farmaceutice.
Legea salarizării bugetarilor ar putea fi aplicată de la 1 decembrie 2015, nu din 2016, majorările salariale fiind interzise în an electoral. Câteva sporuri eliminate de Guvernul Boc ar putea fi reintroduse, iar primăriile și consiliile județene vor putea crește salariile cu 12% anul acesta, chiar dacă nu se încadrează în buget.
Problema sistemului de învățământ din România este că oprește creativitatea, crede Iulian Stanciu, CEO al magazinului online eMag, care a ales să renunțe la facultate, după ce în liceu a fost olimpic.
Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu anunță că România nu își mai poate asuma ca țintă fezabilă de intrare în zona euro anul 2019, deoarece de la data lansării acestui termen nu a fost pus în practică un plan concret de acțiune.
Cel mai cunoscut avocat care a reprezentat clienții în procese colective pe clauze abuzive cu băncile renunță să se mai implice, pe viitor, în astfel de litigii. În plus, anunță că iese complet și din toate procesele aflate încă în derulare împotriva Volksbank, precum și din dosarele debitorilor cu credite în franci elvețieni.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0923 | +0.0003 | +0.01 % |
| 1 USD | 4.3442 | +0.0130 | +0.30 % |
| 1 GBP | 5.7920 | -0.0218 | -0.37 % |
| 1 CHF | 5.4513 | +0.0103 | +0.19 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro