
Guvernul a convocat astăzi o ședință cu scopul de a extinde scutirea de contribuția la sănătate (CASS) și la indemnizații acordate în cazul mai multor afecțiuni cronice, printre care și cele oncologice, dar și alte afecțiuni severe, cum sunt HIV/SIDA sau arsurile, potrivit informațiilor Profit.ro. Guvernul a adoptat săptămâna trecută o prevedere care scutește de contribuția la sănătate (CASS) mai multe tipuri de indemnizații, pentru maternitate, îngrijire copil bolnav, îngrijire pacient cu afecțiuni oncologice și indemnizația pentru risc maternal. Contribuția de sănătate la aceste indemnizații a fost introdusă de la începutul acestui an și a generat critici pentru Guvern și partidele din coaliția de guvernare.
Ministerul Finanțelor lucrează în prezent la o aplicație care să ofere diasporei românești acces facil la achiziția de titluri de stat, a anunțat Ștefan Nanu, director general al Trezoreriei Statului, la Evenimentul special organizat de Profit.ro. O astfel de aplicație ar permite românilor din afara țării să investească în titluri de stat emise de către guvernul României.
Deficitul bugetar s-a situat la 2,07% din PIB pentru primele trei luni, potrivit datelor preliminare, în contextul în care în primele luni au fost făcute plăți de 5-6 miliarde de lei pentru contracte de înarmare, în timp ce cheltuielile sunt în creștere de aproape două ori față de perioada similară a anului trecut, a declarat ministrul Finanțelor, Marcel Boloș. În acest context, cu datele privind execuția după primele trei luni, ministerul face o analiză a finanțelor statului, a spus ministrul, asigurând că, în pofida rundelor de alegeri programate pentru acest an, Finanțele vor ține cheltuielile sub control.
Autoritatea Vamală Română (AVR) a înregistrat venituri de 0 lei din digitalizare pentru luna martie, potrivit informațiilor Profit.ro, deși avea prevăzut în programul de colectare a veniturilor bugetare să aducă la buget 500 de milioane de lei la categoria "Venituri suplimentare incasate din digitalizare", pentru care s-a creat și o rubrică specială în raportările privind execuția bugetară.
Deficitul bugetar pentru primele trei luni ale anului a urcat la 36 miliarde lei, 2,07% din PIB, comparativ cu 22,75 miliarde lei, 1,42% din PIB, în primele trei luni ale anului trecut, potrivit datelor preliminare privind execuția bugetară, obținute de Profit.ro.
Guvernul a adoptat astăzi o prevedere care scutește de contribuția la sănătate (CASS) mai multe tipuri de indemnizații, pentru maternitate, îngrijire copil bolnav, îngrijire pacient cu afecțiuni oncologice și indemnizația pentru risc maternal. Contribuția de sănătate la aceste indemnizații a fost introdusă de la începutul acestui an și a generat critici pentru Guvern și partidele din coaliția de guvernare. Intenția Guvernului de a adopta scutirea a fost anunțată de către premierul Marcel Ciolacu în deschiderea ședinței de Guvern de astăzi.
Perioada pentru recrutarea a nouă membri ai Consiliului de administrație (CA) al Exim Banca Românească a fost extinsă de către Ministerul Finanțelor, acționar majoritar, până la 15 aprilie. Profit.ro a anunțat în martie inițierea procedurii de selecție a conducerii Exim Banca Românească.
ANAF a colectat în primul trimestru la bugetul statului venituri de 97,13 miliarde de lei, cu 2,37 miliarde de lei (2,5%) peste planul de 94,76 miliarde de lei stabilit de către Ministerul Finanțelor, potrivit datelor Profit.ro. Șapte dintre regionalele ANAF au adunat venituri mai mari decât planul, cu depășiri de 100-200 milioane de lei fiecare, în timp ce la București, cea mai mare regională, veniturile au fost mai mari cu circa 800 milioane de lei.
Datoria publică a României a crescut în ianuarie la 801,69 miliarde de lei, de la 782,17 miliarde lei la finele lunii decembrie, potrivit datelor Ministerului Finanțelor. Este pentru prima dată când datoria statului trece peste pragul de 800 de miliarde de lei.
Guvernul a împrumutat în luna martie 12,9 miliarde de lei de la investitori mari, cum sunt băncile și fondurile de pensii, dar și de la populație, prin programele Fidelis și Tezaur, potrivit calculelor Profit.ro, pe baza datelor Ministerului Finanțelor și Băncii Naționale a României (BNR). Împrumuturile s-au situat la 29-30 de miliarde de lei pe lună în ianuarie și februarie, în contextul unor sume mari atrase prin vânzarea de eurobonduri pe piețele externe. Totalul, având în vedere situația de la final de februarie, se ridică la 77,12 miliarde de lei. Pentru întreg anul 2024, Guvernul vizează un necesar de împrumut de 181 miliarde de lei.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0896 | -0.0015 | -0.03 % |
| 1 USD | 4.3449 | +0.0032 | +0.07 % |
| 1 GBP | 5.8140 | +0.0168 | +0.29 % |
| 1 CHF | 5.4650 | +0.0057 | +0.10 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro