
Deficitul bugetar, suma pe care statul trebuie să o împrumute și să o adauge la venituri pentru a putea acoperi cheltuielile, a crescut la 4,53% din PIB la finalul lunii august, de la 4,02% (71 miliarde lei) la finalul lunii iulie, potrivit informațiilor obținute de către Profit.ro. Nivelul de 4,53% pentru ianuarie - august înseamnă o gaură de 80 de miliarde de lei, în creștere cu 9 miliarde de lei doar în august. Având în vedere că în septembrie bugetul va consemna și impactul pensiilor majorate, iar ANAF are în această lună, istoric, venituri sub medie, probabilitatea este ridicată ca în această lună să fie depășit pragul de 5% din PIB.
O firmă cu un singur angajat și afaceri de 269.186 lei în anul 2023 a ajuns pe lista scurtă de analiză a Ministerului Finanțelor, alături de alte două societăți, în cadrul unei scheme de ajutor de stat, potrivit datelor analizate de Profit.ro. K2 Top Business Consulting Srl are ca domeniu de activitate servicii suport pentru intreprinderi și a primit cel mai ridicat punctaj în aplicația Finanțelor în care se depun cererile, dintr-un număr de 45 de firme, fiind în cărți pentru un ajutor de stat de 234,57 milioane lei. Rămâne de văzut dacă proiectul va trece și de analiza specialiștilor din minister.
Ministerul Finanțelor a primit, în cadrul unei scheme de ajutor de stat, 45 cereri de acord pentru finanțarea unor proiecte de investiții în valoare totală de 8,04 miliarde lei. Ajutorul de stat solicitat este în valoare totalã de de 3,77 miliarde lei, bugetul acestei prime sesiuni fiind de 750 milioane de lei. Finanțele îi îndeamnă pe cei care nu obțin acum sprijin din partea statului, să se pregătească pentru următoarele sesiuni de depunere a cererilor.
Plafonul lunar neimpozabil va crește de la 2.000 lei la 3.000 de lei și în cazul pensiilor militare de stat, de la aceeași dată de la care această măsură se aplică în cazul pensiilor stabilite pe baza principiului contributivității, respectiv, începând cu veniturile aferente lunii octombrie 2024, prevede un proiect de ordonanță de urgență pregătit de către Ministerul Finanțelor.
Un salariat poate fi plătit la același angajator cel mult 24 de luni cu salariul minim pe economie, chiar dacă cele 24 de luni nu reprezintă o perioadă continuă și sunt intercalate cu perioade în care salariatul a primit și remunerații peste nivelul minim, potrivit unui răspuns transmis de către Inspecția Muncii (IM) la întrebări ale Profit.ro. Astfel, de exemplu, un angajat poate primi salariul minim 18 luni, un salariu mai mare decât minim 4 luni, după care poate fi plătit cu minim alte 6 luni, până ar ajunge la maximul de 24 de luni.
Banca de Investiții și Devoltare (BID) vrea să închirieze un spațiu cu suprafață utilă de 2.000 de metri pătrați într-o clădire de birouri, destinat derulării activității băncii. BID este o instituție financiară care urmează să susțină dezvoltarea economică și socială, competitivitatea și inovarea. Instituția de credit își va desfășura activitatea sub supravegherea Băncii Naționale a României.
Guvernul a adoptat astăzi ordonanța de urgență care introduce amnistia fiscală pentru firme și populație cu datorii către stat, au transmis reprezentanți ai Guvernului pentru Profit.ro. În ședința executivului au fost aduse unele modificări, dar fără să fie schimbate elemente importante față de proiectul pus în dezbatere.
Împrumuturile contractate de către Ministerul Finanțelor prin plasamente private au ajuns în primele opt luni din acest an la 852 milioane de euro, potrivit calculelor Profit.ro. Anul trecut, plasamentele private, împrumuturi luate mai discret de la bănci și investitori mari, au atins un total record de 1,6 miliarde de euro, fiind derulate 13 astfel de operațiuni.
Amnistia fiscală va da posibilitatea persoanelor fizice, inclusiv celor care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesiile liberale, să beneficieze, dacă își achită datoriile restante, de ștergerea a 50% din datoria principală și a 100% din accesorii (dobânzi și penalități), dacă datoria lor este de până la 5.000 de lei, iar dacă datoria este de peste 5.000 de lei, vor putea accesa o ștergere a 25% din datoria principală și a 100% din accesorii, potrivit proiectului de OUG privind amnistia fiscală, pus în dezbatere de către Ministerul Finanțelor. Profit.ro a prezentat în urmă cu o săptămână varianta inițială a proiectului, precum și varianta finală ieri. Proiectul pus în dezbatere publică acum de către Finanțe aduce doar unele ajustări față de proiectul prezentat în ziua precedentă de căpetre Profit.ro.
Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere o serie de măsuri care vizează reducerea cheltuielilor din sectorul public. Printre acestea, se numără restricții, începând din septembrie, la cheltuielile cu bunuri și servicii, precum și la cheltuieli de investiții. Totodată, primarii vor avea posibilitatea să împrumute din Trezorerie sume mai mari de bani.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0896 | -0.0015 | -0.03 % |
| 1 USD | 4.3449 | +0.0032 | +0.07 % |
| 1 GBP | 5.8140 | +0.0168 | +0.29 % |
| 1 CHF | 5.4650 | +0.0057 | +0.10 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro